Bâlciul Herăstrău

                                     Bâlciul Herăstrău

        Parcul Herastrau este cel mai mare parc al capitalei. Se intinde pe o suprafata de 110 ha, dintre care 74 de ha inseamna luciul apei. Pe la inceputul secolului XX nu era decat o balta inconjurata de vegetatie aflata la marginea orasului catre care isi faceau drum indragostitii si amatorii de plimbari in natura. Dictionarul monumentelor si locurilor célèbre din Bucuresti, sustine ca numele de Herastrau vine de la un fierastrau de taiat lemne care se afla candva pe acele locuri.  In 1936, a intrat in procesul de sistematizare impus de Regele Carol al II-lea, s-a transformat in parc si a preluat numele monarhului. Dupa razboi, comunistii grabiti sa stearga orice urma a monarhiei i-au schimbat denumirea din Parcul Regele Carol al II-lea in Parcul I.V. Stalin si au plantat in dreptul uneia dintre intrari o statuie a dictatorului sovietic. Dupa moartea lui Stalin si repudierea politicii sale, parcul si-a recapatat numele sub care este cunoscut in ziua de astazi, Herastrau.

                       Herastraul, asa cum il stim noi in prezent, este un plaman verde al Bucurestiului si totodata un spatiu destinat miscarii in aer liber, plimbarilor, sportului. Vrei sa alergi, sa mergi cu bicicleta, sa te plimbi cu barca sau sa te dai cu rolele, te duci in Herastrau. Avand in vedere ca a fost creat in perioada interbelica, parcul a fost desemnat monument istoric. Figureaza la pozitia 832 si are codul B-II-a-A-18802  in lista monumentelor istorice 2015 existenta la Ministerul Culturii. Pentru ca e parc iar pe deasupra mai e declarat si monument istoric, cel putin in teorie nu ai voie sa-l agresezi in vreun fel. Prin “a agresa” inteleg a taia sau a mutila copacii si florile, a polua lacul, a deteriora spatiul verde, a distruge mobilierul parcului ori statuile, a lepada resturi pe unde te taie capul sau a construi alandala pe sol ori pe luciul apei. Pentru a se stavili aceste potentiale agresiuni s-au facut niste legi care sa protejeze Herastraul si alte locuri asemenea Herastraului. Toate-s bune si frumoase pe hartie numai ca realitatea da un mare flit legii. Cine merge frecvent in Herastrau poate constata cu ochiul liber ca in aceste zile parcul e cuprins de o efervescenta deosebita. A venit primavara iar negustorimea oploşita in parc isi ferchezuieste crasmele si-si freaca palmele de bucurie mizand pe cârduri de musterii, acum ca s-a imbunat vremea. Am stiut dintotdeauna ca in Herastrau sunt mai multe bodegi decat ar fi normal dar anul asta mi s-a parut ca numarul lor s-a ingrosat simtitor. Drept urmare, intr-o buna dimineata m-am hotarat sa le trec in revista pe toate. M-am suit pe bicicleta si am plecat de la restaurantul Pescarus catre ecluza. Pescarusul este cel mai vechi stabiliment din parc. A fost prevazut in incinta de la bun inceput si functioneaza din 1939.  Intre Pescarus si ecluza au crescut doua gigantice taverne, “La  raci” si Funky. 

La Raci si Funky

Ambele functioneaza pe niste platforme construite pe luciul apei. Ca de obicei, romanul a gasit solutia optima. Pentru ca pe sol nu era spatiu suficient a batut niste pari in balta, a turnat o placa peste si a dat drumul la carciumarit. Imediat dupa ecluza ne intampina Casa di David si vecina ei Aqua. 

Urmeaza La Brasserie, care, la fel ca si suratele sale mentionate anterior are intrare atat din Sos Nordului cat si de pe aleea care serpuieste pe langa lac. Practic, La Brasserie e formata din doua corpuri iar in spate, adica tot in incinta parcului, dispune si de o parcare pentru ca clientii mai pretentiosi sa nu faca prea multi pasi pe jos de la masina pana la scaunul moale al stabilimentului.

La Brasserie

 Pana la urmatorul grup de bodegi sunt cam 20 de pasi, timp suficient ca sa remarc cateva banci schilodite de diversi tembeli. Ridic privirea de pe banci si citesc cu uimire : Bonton Lounge, Bonton Events, Argentine steak & sushi si Blanche fashion & more. Bontoanele si Argentinul probabil ca fac parte din aceeasi familie caci par sa existe intr-un soi de concubinaj carciumaresc. Laolalta cu ele se afla si magazinul Blanche, autorizat sa vietuiasca in Herastrau, pentru ca, nu-i asa ?, oricand ti se poate rupe ciorapul in genunchi, pantalonul la subtiori ori rochita in fund si atunci dai fuga la pravalie sa agonisesti ceva de schimb.

  In continuare crasmulitele se insira ca margaritarele. Il Calcio – formata din doua corpuri babane, Casa Mediteraneana, Isoletta, Gradinita, Dakota, Story, The Gang, L8, 4 anotimpuri, Harem, Downtown. Pana aici am numarat 20 de bodegi cu tot cu Pescarus dar fara pravalia Blanche. Ma invârt printre carciumi si parcari si ma simt ca intr-o statiune de pe litoral in plin sezon cand treci de la o taverna la alta si ele nu se mai termina. In fostul hangar al CSS 6 constat ca se naste o bodeguţă noua. Inauntru se lucreaza de zor in vreme ce oamenii de la CSS 6 se plang peste tot ca au fost eliminati in mod abuziv din spatiul respectiv dar nu-i ascultă nimeni . Asteia o sa-i spunem crasma X. Va fi gata cu siguranta pana la 1 mai si va trebui sa-si angajeze ospatari cu abilitati speciale.

Crasma X

Cum toate crasmele astea au cate un ponton, ospatarimea trebuie sa faca regulat curse din interior pana pe ponton traversand aleea pe care circula permanent biciclisti, roleri, alergatori etc. Va dati seama ce poate păţi un chelner luat in coarnele bicicletei de, sa zicem, un biciclist de 120 de kg care mai are si niţică viteza ? La 25 de metri de X ne iese in cale cherhanaua Ancora. Langa zona intitulata “Insula Copiilor”, care fie vorba intre noi e tot un spatiu de carciumareala chiar daca e destinat, sa zicem, copiilor, dam peste restaurantul Herastrau, si el un stabiliment cu vechime in parc.  Smecheri nevoie mare, sefii de la Herastrau s-au extins si ei cum au putut. Mulg bani din cel putin 3 locuri : restaurantul acoperit, un ponton aflat pe partea dinspre Clubul Diplomatilor plus un alt ponton – “Marinarul” amplasat pe partea dinspre Casa Presei. Dupa ce bifez si restaurantul care poarta numele parcului o iau la picior catre intrarea principala dinspre Sos Nordului. Aici trec pe raboj restaurantul Bel Mondo, care dispune si de locuri de parcare personalizate in incinta parcului. Chiar in fata bodegii, un angajat de la spatii verzi ingrijeste vegetatia. 

Bel Mondo

 Trebuie sa fie tare misto sa ai o asemenea jucarie. Dupa ce ai fost smecher si ai înhăţat o bucata de parc pe care ai altoit o carciumioara intr-o oaza de verdeata, te-ai mai procopsit si cu cateva locuri de parcare in interiorul parcului iar oamenii de la ALPAB poarta de grija pe gratis vegetatiei care iti inconjoara stabilimentul.  Foarte tare !

Parcare Bel Mondo

Peste drum de Bel Mondo, tot in parc fireste, se inalta falnic The Embassy cu loc de chef gârlă si in interior si pe terasa. 

In imediata apropiere e in plina constructie o bodega noua, nouţă, ascunsa printre copaci. Negresit si ea o sa fie gata pana la 1 mai. O vom boteza taverna y, caci deocamdata n-are nume, sau, ma rog, nu-l stim noi. 

Taverna Y

Un pic mai la vale, langa roată, se intinde restaurantul ….La Roată. Roata cea noua, impreuna cu dracoveniile din jurul sau, ocupa si ea o halca buna de parc. La 30 de metri de balciul improvizat a crescut ca un Făt-Frumos al bodegilor din Herastrau Trattoria Il Calcio cu o terasa deosebit de generoasa plus un interior spatios in caz ca-l trage curentul pe client la şale. Localul are parte, minune mare, de o parcare care pleaca din sosea si se opreste, ce coincidenta fericita !, în interiorul parcului, exact acolo unde incepe imparatia cu nume italian. 

Trattoria Il Calcio

In vecinatate, tot cu acces din Soseaua Nordului si cu un scuar frumos transformat in parcare apartinand stabilimentului, se ridica semeaţa Fattoria ! Pana aici sunt 29 de crasme, crasmute si carciumioare ! Dupa ce le-am indexat pe toate, purced catre podul de cale ferata iar in drum trag si cateva poze cu gardul plantat de nu-se-stie-cine, gard care incepe de pe langa Trattoria Il Calcio si se sfarseste brusc pe la jumatatea drumului de coborare catre lac. Pe malul celalalt ai de mers cateva minute bune pana la primul stabiliment care este Beraria H, recent instalata in fostul loc de negoţ intitulat Pavilionul H.  Vecinii berariei sunt Terracce, bodega situata chiar la intrarea in parc, carciuma Miorita, Hard Rock Cafe plus mareata, impozanta, inegalabila BOA, o discotecă  dotata cu o parcare cat un teren de fotbal. 

 

BOA

 Terasa sezoniera de la debarcaderul Herastrau care vinde mici si bere pare un paduche pe langa gigantica BOA. La fix 10 paşi de BOA, sub podul care te poarta pe Insula Trandafirilor, chiar la intrarea in Muzeul Satului, un maldar de gunoaie pluteste pe apa lacului. Trec si de al doilea pod si langa foisorul care gazduieste concerte in aer liber dau peste o cunostinta noua. Pentru ca n-are nume i-am zis baraca verde. E o apariţie total noua, provenita, cu siguranta, din dorinta ALPAB de a se autofinanţa. Baraca verde e cocoţată pe un ponton aparut din neant, are plantat pe asfalt un frigider si ne ameninta cu un talmes-balmes : hamsii, floricele, porumb, kurtos etc. In comparatie cu ceea am vazut pana acum e clar o şandrama proletară. 

Baraca verde

Sus in deal, langa Expo Flora, ani de zile a sălăşluit o terasă. Deocamdata zona, pe care acum se afla o numai magazie de lemn, e inconjurata de gard si nu se vede nici o miscare. Cum nu sunt sigur ca bodega va invia si anul asta ma abtin de la a o bifa. Trec insa pe raboj alte 3 bucati. Quattro Stagioni aflata in coltul parcului, langa intrarea dinspre Charles de Gaulle, construita pe o fosta toaleta publica, Baraka, dosita printre copaci, in apropiere de bulevard si inca una, al carei nume imi scapa, pozitionata pe langa terenul de minigolf. 

                Acum ca am incheiat periplul, ma aşed pe o banca si socot. Ies 39 ! 39 de terase, baruri, restaurante, discoteci si cluburi de noapte si-au gasit sălaş in Parcul Herastrau, monument istoric protejat de lege. Atentie ! Destule bodegi din astea 39 sunt echivalentul a 2 sau chiar 3 crasme de dimensiuni obisnuite sau sunt alcatuite din mai multe corpuri. In afara de carciumile de pe sol, nu am pus la socoteala magazinul Blanche, pontoanele care se întind ca o pecingine de la ecluză pana la complexul Herastrau si cel putin un teren inconjurat de panouri care isi asteapta constructia. 

Ponton, astept bodega !

Cel putin 4 pontoane erau in constructie pe 30 martie, pe langa cele deja existente. De asemenea, acestor stabilimente li se adauga zecile de buticuri si buticuţuri care vand sucuri, ape, jucarii, porumb, ciocolata samd la preturi de Mamaia, cele mai multe aflandu-se in zona Expo Flora si a rotii. Am mai constatat pe 3 aprilie ca esplanada care duce catre Piata Charles de Gaulle era ticsită de buticuţuri si de casute de lemn de la care puteai cumpara tot soiul de chestii.

 Oameni buni, oare totusi nu-i prea mult ? Nu pricepeti ca e cazul sa va opriti odata s-odata ? Nu sunt usa de biserica sau vreun ecologist militant, nici nu cant in corul bisericii….Am trecut pragul a nenumarate bodegi unde am baut si am fumat dar parca totusi ceea ce se petrece cu Herastraul e mult prea mult. Nu sunt absurd, sigur că trebuie sa fie câte un loc de unde sa-ti iei un suc, o bere, o apa sau un cârnat. E logic sa fie asa, pentru ca vorbim despre un parc si nu despre o zona salbatica din creierii muntilor dar e ilogic sa calcam in picioare si ultimele ramasite de verde ale Bucurestiului. In loc sa mai punem un petec de iarba sau sa facem un teren de sport noi construim carciumi. In parc ! Nu sunt oare suficient de multe in oras ? Trebuie musai sa distrugem centimetru cu centimetru Herastraul ? E neaparat necesar sa ne indopam in parc ca la pomana porcului ? Nu putem sa ne limităm la a face miscare si la a ne bucura de natura ? De ce Dumnezeu mai facem legi ca sa protejam ceva cand apoi cautam tot felul de găselniţe ca sa fentăm legea ? Sunt absolut convins ca toate localurile astea care sufoca Herastraul au autorizatii, eliberate in ciuda reglementarilor prevazute de lege. Ca sa te bransezi la curent sau la apa ai nevoie de aprobari si autorizatii de la primarie, de la Min Culturii, de la ALPAB – Administratia, Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti etc. Si cu siguranta le au, nu conteaza ce spun legea spatiilor verzi si cea a monumentelor istorice. Cand citesti cum e definit parcul in legea spatiilor verzi, respectiva formulare ti se pare o gluma avand in vedere ce se intampla in realitate :” parcul - spaţiu verde, cu suprafaţa de minimum un hectar, format dintr-un cadru vegetal specific şi din zone construite, cuprinzând dotări şi echipări destinate activităţilor cultural-educative, sportive sau recreative pentru populaţie”.  Hai sa fiu si mai explicit. In momentul de fata Herastraul are, pe 110 ha dintre care 74 sunt luciu de apa, 39 de bodegi si zeci de bufeţele si buticuri.  La Paris, in Jardin de Luxembourg, gasim numai 2 cafenele. Tot la Paris, Bois de Boulogne care se intinde pe 845 de hectare are 2 cafenele si 2 restaurante, adica  4 in total si nici un club de noapte. Si e de 8 ori mai mare decat Herastraul. In Bois de Boulogne gasesti cluburi de echitatie si de tir, bazine de inot, terenuri de sport samd. La Londra, Hyde Park masoara 253 de ha si are doar 2 (doua) localuri : Serpentine Bar & Kitchen plus Lido Café. Băutor de elită, englezul merge in parc ca sa faca miscare, de pus in cap isi pune in pub. Central Park din New York are 341 de ha si gazduieste, ca si Londra, tot 2 restaurante - Tavern on the Green si The Loeb Boathouse. Comparatiile sunt uimitoare.  Si totusi pleiada de carciumi din Herastrau exista ! Informatiile din acest text sunt verificabile de oricine. Herastraul  fost transformat fara putinta de tagada intr-un balci in adevaratul sens al cuvantului tocmai de cei pusi sa-l ingrijeasca si sa-l protejeze. Poate ar fi cazul sa nu-i mai spunem parc ci balci, caci aste e de fapt. Bâlciul Herastrau !

Podul de langa intrarea in Muzeul Satului cu decoratiunile aferente

Doctor Kombat, Eduard Irimia

Eduard Irimia este cel mai cunoscut promotor sportiv din Romania. De 17 ani organizeaza gale de box si kickboxing, inventeaza sportivi, sparge audientele tv si umple salile de sport. In 2003 a creat circuitul de arte marţiale Local Kombat, ulterior Superkombat, despre care in ziua de astăzi au auzit până şi bunicuţele, care printre crosete si andrele mai scapa cate un ochi la televizor ca să-l vadă pe Moroşanu. A ales să devină promotor abandonând, după 3 ani de studiu, Facultatea de Medicină din Bucuresti. In loc sa poarte halatul alb si sa vorbeasca despre nas, gât, urechi, a preferat costumul business si dialogurile despre boxeri, bani, management, televiziune. S-a nascut pe 10 iulie 1974 la Ploiesti si are o fetiţă, Michel, care îl „kombate” ori de câte ori stă prea mult timp departe de ea. 

 Ce e domnule un promotor ?

Păi, dacă desfaci cuvântul aşa ca semnificaţie vezi că vine de la a promova. Eu am fost primul cu care a fost asociată noţiunea de promotor în Romania în materie de sport cel puţin. Prin 98-99 când am apărut eu cu boxul nu era nimeni care să folosească titulatura asta. Imi aduc aminte de o fază haioasă pe tema asta...ştii că era emisiunea aia Promotor, despre maşini, la ProTv. Ei, cineva m-a întrebat odată dacă sunt promotorul Eduard Irimia de la emisiunea Promotor...Ca atributii, promotorul este un organizator care pune în scena un eveniment şi în acelaşi timp promovează produsele din acel eveniment.

Cum ai ajuns promotor ?

Am inceput cu boxul, care la mine în familie reprezintă o tradiţie. Tata a fost boxer la fel ca şi ceilalţi 5 fraţi ai lui. Cred ca suntem o familie unicat. Ei, şi prin 97-98 eram student la medicină. După Revoluţie aparuseră tot felul de gale profesioniste de box, dar organizate aşa cum se organizau pe atunci, în vremurile alea de pionierat. Aveau un puternic iz balcanic. Mai venea Minune, cânta o manea, umplea sala în care se spărgeau seminţe la greu şi se mânca vată de zahăr şi abia apoi începea boxul. Văzând ce se întamplă mi-am zis că trebuie neapărat să-ncerc să fac o gală ca lumea, aşa că în vara 1998 am fost în vacanţă în Anglia, am văzut cum se fac lucrurile acolo în materie de evenimente de genul asta, m-am întors în ţară şi i-am convins pe organizatorii circului Zavata de la Saturn, care aveau toată logistica pentru un show, să facem o gală de box. Am adus nişte englezi care au boxat, gala a fost transmisă pe Constanţa de Tv  Neptun şi ăsta a fost primul meu succes ca promotor. Oamenii s-au bucurat, le-a plăcut, au venit la gală că tot erau pe litoral la distracţie şi au văzut şi box şi circ ! 

Primul nume de soi pe care l-ai adus in Romania ?

Tony „Bad Boy” Badea in 2000 ! Era locul 3 in WBC la vremea aia şi campion al Commonwealth-ului la categoria mijlocie. Omu’ locuia în Canada. L-am adus frumos la Ploieşti, că trebuia să încep din oraşul meu de baştină,  i-am dat adversar un american de origine mexicană, sala s-a umplut, ProTv a transmis evenimentul şi toate au fost bune şi frumoase. Ăsta a fost primul eveniment de amploare pe care l-am organizat. I-am zis „Noaptea Campionilor” !

Când nu faci gale cu ce te ocupi ?

Când nu fac gale pregatesc următoarea gală ! Am un sistem personal de decompresie…cum fac ăştia care se scufundă. Am intrat la adâncime, sub presiune, şi dup-aia trebuie să ies la suprafaţă trecând pe la depresurizare. Asta o fac printr-o vacanţă, care chiar dacă ar trebui sa însemne o perioadă de relaxare, de fapt nu prea e, căci primul lucru pe care-l fac când ajung în locul respectiv e să iau pixul şi hârtia şi să-i innebunesc pe cei din jur cu tot soiul de idei. Mi-a venit o idee, ce părere ai de asta, uite ce vreau să fac....Practic nu pot să trăiesc fară să m-apuc de următoarea gală.

Faci sport ?

Fac. Caut să mă menţin în zona 100 de kilograme. Mă joc pe la sală cu băieţii ca să mai slăbesc un pic şi oricum îmi face plăcere să mă antrenez cot la cot cu ei. Am în cap o frază a lui Hemingway care spunea ceva de genul “cine mănâncă din pâinea boxerului n-are voie să moară până nu face şi el box”. Bine, eu nu mănânc din pâinea boxerului, dar ideea e că dacă tot promovezi un sport dur, trebuie să ştii şi să vezi pe pielea ta prin ce trec sportivii. Trebuie să-ţi dai seama de sacrificii, de suferinţa lor. Eu m-am jucat la sală şi m-am accidentat urât la tibie cu un sportiv de 70 de kilograme. Îţi dai seama că imediat m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă mă ciocneam cu un sportiv mai greu dacă am avut probleme dintr-o lovitură primită de la unul care e aproape jumatate cât mine. În orice caz, îi vizitez pe sportivi constant...mă duc pe la Sora pe la sală, trec des pe la Iaşi, pe la Scorpions ca să-i văd pe Moroşanu şi pe Ciobanu...

Familia ?

Am o fetită, care a crescut odată cu Local Kombat-ul. Ma iubeşte foarte mult şi de fiecare dată când plec pe undeva ma întreabă unde plec, ce gală organizez. Ştie o mulţime de lucruri despre ceea ce fac eu.

Fă-mă sa râd ! Spune-mi o intamplare haioasă de la o gală.

Iti spun două. Fii atent ! In 2007 la K-1 România, gală care s-a ţinut la Bucureşti în Sala Polivalentă, l-am invitat pe celebrul Ray Sefo, nume greu de tot din K-1, neozeelandez, cu mulţi fani în Romania. S-a strâns lumea ciopor pe el, de ziceai c-am venit cu ursu’, însă omu’ nu s-a arătat deranjat deloc. A vorbit cu toţi, a dat autografe, s-a lăsat pupat, era tot numai un zâmbet, ce mai, a fost tare de tot. Ei, şi la un moment dat, o sportivă care suferise un accident nasol, m-a rugat s-o pun în legătură cu Sefo ca să-i ceară sfaturi despre recuperare. Zis şi făcut. Le-am aranjat întâlnirea, s-au cunoscut, şi Sefo a primit un plic cu câteva pagini în care fata îşi prezenta situaţia. La o zi după ce a plecat Sefo, femeia vine la mine cu lacrimi în ochi :”domnu’ Irimia, am făcut-o de oaie. Uitaţi ce am făcut....pe desktop aveam mai multe fişiere, între care si fişierul intitulat <povestea vieţii mele> care trebuia să ajungă la domnul Sefo, numai că zăpăcită de emoţie, în loc să printez ce trebuia, am printat Povestea ......hmmm. Ce poveste aţi printat doamnă ? Povestea aia.....ştiţi dumneavoastră.....a organului genital masculin....a lui Ion Creangă”. Biata de ea printase Povestea Pulii a lui Creangă tradusă în engleză pentru cineva. „Nici măcar n-am aruncat un ochi ca să văd ce a ieşit din imprimantă, aşa că domnu’ Sefo a primit Povestea.....hmmm. Ce mă fac ?!” Îţi dai seama că m-a umflat râsul ! Când ne-am văzut mai apoi, Sefo zice...”domnule, să ştii că n-am priceput mai nimic din ce am primit de la doamna aceea”. I-am explicat că femeia a facut o greseală şi că-şi cere scuze. Uite aşa l-a cunoscut Ray Sefo pe Ion Creangă.

Altă dandana s-a petrecut la Arad. La gale lucrez nu numai cu oameni angajaţi ci şi cu rude, cu tata, cu unchii mei, cu fratele. La Local Kombat Arad, tata avea ca sarcină să se ocupe de materialele publicitare, între care şi plăcuţele alea pe care sunt trecute rundele si numele unui sponsor şi pe care le prezintă fetele în ring. Tata a făcut ce a făcut şi le-a uitat acasă. Îţi dai seama că m-am cam enervat, iar el, ca să salveze situaţia ce crezi c-a făcut ? A luat nişte cutii de pizza, le-a decupat capacele alea pătrate şi a scris pe ele cu un marker, foarte caligrafic, numerele reprizelor. M-a amuzat foarte tare iniţiativa asta văzând cum încearcă el să salveze situaţia. Oricum, să ştii că în general momentele astea penibile din carieră devin comice în timp. 

Nu ţi-a trecut prin cap să aduni într-o carte toate păţaniile astea ?

Ai să râzi, dar chiar asta o sa se întample. Chiar m-a contactat cineva de la o editură cu propunerea de a scoate pe piaţă o carte despre fenomenul Local Kombat. Nu ştiu deocamdată ce titlu o să aibă, dar o să apară şi bag mâna-n foc că o să fie interesantă. Gândeşte-te doar că Radu Pietreanu şi Mugur Mihăescu de la Vacanţa Mare s-au inspirat în multe dintre scheciurile lor din intâmplări petrecute la galele organizate de mine.

   

Cătălin Moroşanu e fala Moldovei si a Romaniei la ora asta. Cum l-ai dibuit ?

A venit la o gală de selecţie la Mamaia în 2007 când l-am adus şi pe Myke Tyson. Moroşanu a fost atât de simpatic că pe mine m-a cucerit din prima. Nu prin stilul de luptă, că la vremea aia n-avea tehnică, n-avea nimic ci doar o determinare atât de mare că era în stare să muşte şi din corzile ringului. Vroia să se bată şi în pauză, aşa că antrenorii îl ţineau cu forţa pe scaun, era ca un câine în lesă. Era venit din rugby, nu-şi controla foarte bine atunci loviturile, dar a progresat uimitor de repede. In 2007 am riscat un pic şi i l-am dat ca adversar pe Stefan Leko iar Moroşanu nu ne-a dezamăgit. A pierdut la puncte dar a luptat în aşa fel încât a stârnit admiraţia tuturor şi l-a făcut pe Leko să spună că „dacă şi în K-1 ar exista luptători atat de curajoşi şi de inimoşi precum Moroşanu, lucrurile ar sta mult mai bine”. Odată cu meciul asta, Cătălin le-a dat o palmă şi altor sportivi care n-aveau curajul să accepte meciuri cu adversari atât de tari şi a dat semnalul că s-a născut o generaţie care poate lupta contra oricui. Moroşanu a progresat foarte mult, pentru că este disciplinat şi îşi ascultă cu sfinţenie antrenorul, pe Mihai Constantin, dar în acelaşi timp este şi un showman desăvârşit, ceea ce place foarte mult, mai ales la japonezi care sunt înnebuniţi după el. 

De ce femeile în general, între care şi bunicile prietenilor mei, se uită cu nesaţ la genul asta de gale ?

Cred că e reversul medaliei. Asa cum noi barbaţii vrem să vedem evenimente în care apar femei, probabil că barbaţii ăştia din ring devin un simbol al puterii, al masculinităţii, arată şi bine cei mai mulţi dintre ei, asa că femeile, indiferent de vârstă, îi privesc cu interes.

Ce faci înainte de o gală ? Rozi unghii, fumezi, bei cafele ?

Nimic din toate astea, dar am si eu superstiţiile mele. De exemplu la fiecare gală îmi cumpăr din oraşul gazdă câte un articol vestimentar. La început eram atât de superstiţios încăt îmi cumpăram costum, cămaşă, cravată, pantofi, din fiecare oraş, dar apoi mi-am dat seama că n-au să-mi mai încapă în şifonier. Înaintea fiecărei gale trec pe la biserică şi mă rog pentru sănătatea sportivilor. Odată, biserica la care m-am dus era inchisă şi am intrat în panică pentru că nu-mi puteam face ritualul complet, însă m-a salvat un credincios care mi-a zis „domnle’ nu contează că intri în biserică sau nu, pune mâna pe clanţa bisericii şi roaga-te, nu contează că eşti înăuntru sau afară”. Şi asta m-a ajutat foarte mult ca exemplu. Altfel, când ajung la sală sunt logoreic, panicat, am momente când sufăr de pierderi de memorie de scurtă durată, de genul că dacă mă întrebi ce-am vorbit nici nu-mi aduc aminte c-am stat de vorbă cu tine. Acolo eu nu văd decât ringul, nimic altceva, nici măcar nu mai ştiu cine a fost la gală.

Să kombaţi bine şi de acum încolo !

Multumesc, şi tu la fel !