Postare prezentată

vineri, 4 septembrie 2020

 

Cine a fost Mituş Adevăruş sau Primarul-Mistrie, cel mai tare edil pe care l-a avut Bucureştiul

Trăim într-o épocă în care, între cetăţean şi primar se dă o luptă continuă. Adesea, primarul uită de ce se afla acolo şi care e menirea lui. Cetăţeanul, de la care primăria încasează impozite şi taxe, e un fel de şerb. De cele mai multe ori relaţia primărie-cetăţean e de tipul grof-iobag. Vocea omului de rând nu se aude sau nu e băgata deloc în seamă. Cetăţeanul e bun doar când trebuie să voteze sau să-şi plătească dările. Viaţa lui e călcată în picioare prin decizii ale primarilor, bruma de confort îi este distrusă, e gazat, poluat fonic, e nevoit să asiste, fără sorţi de izbândă, la felul în care oraşul lui e schilodit de samsarii imobiliari care intră în primării ca nişte şefi de stat în vizită oficială. Cu siguranţă, mulţi dintre voi v-aţi imaginat cum ar arăta oraşul vostru dacă ar avea în frunte un primar adevărat, unul care să ţină într-adevăr cu cetăţeanul. Ei bine, un astfel de edil a existat în Bucureşti. Numele lui e Dem. I. Dobrescu sau Demetru Ion Dobrescu pe numele complet. Primar al capitalei, între 1929 şi 1934, Dobrescu a fost atât de bun încât a intrat în folclor. I s-au dedicat poezii şi cântece, scriitori, istorici, medici, pictori sau pur şi simplu oameni de rând, s-au înclinat în faţa realizărilor sale. Fireşte, a avut şi detractori, care, evident, proveneau din zona politicului. 

Dem.I.Dobrescu-Arhiva MNIR
Mituş-Adevăruş din Jilava se face avocat

Dem. I. Dobrescu, s-a născut în 1871 în comuna Mierlari-Jilava din sud-vestul Bucurestiului, care azi mai păstrează doar numele de Jilava. E prima localitate după Bucureşti, pe drumul către Giurgiu. Îşi petrece copilăria prin smârcurile din jurul oraşului şi prin mahalalele capitalei. Jocurile copilăriei, oamenii pe care îi cunoaşte, juliturile căpătate şi potecile bătute îl leagă definitiv de acest oraş. “Eu mi-am petrecut copilăria pe Calea Văcăreşti, ale cărei smârcuri le-am cunoscut. Când ieşeam din mahala mă opream la cheiul Dâmboviţei să-mi spăl ghetele”, povestea Dem. I. Dobrescu în Realitatea ilustrată din anii ‘30. În copilărie, avea să se dovedească animat în permanenţă de un deosebit de puternic simţ al dreptăţii şi al corectitudinii. Nu suporta să asiste la vreo nedreptate şi nu-i plăceau pungaşii.  Foarte probabil, acest exacerbat simţ al dreptăţii a fost remarcat şi de tovarăşii de joacă. Drept urmare “odrasla familiei Dobrescu primeşte porecla de Mituş Adevăruş”, după cum notează într-o lucrare fostul director al Muzeului Bucureştilor, Petre Dache. Timpul trece şi copilul din Jilava îşi urmează destinul. Face liceul la Matei Basarab iar apoi urmează cursurile facultăţii de Drept. După primul război mondial, cel supranumit în copilărie Mituş Adevăruş, devine decan al baroului bucureştean.

Primarul-Târnăcop sau Logodnicul aiurelii

În 1929, pe 5 februarie, la aproape 60 de ani de viaţă, Dem I. Dobrescu, fost avocat, procuror şi judecător la Tribunalul din Iaşi, membru al Partidului Naţional Ţărănesc, devine primar general al capitalei prin decret regal. Prim-ministru era liderul ţărănist Iuliu Maniu. Instalarea lui Dobrescu în funcţia de primar a dat naştere instantaneu la un val de proteste şi critici din partea opoziţiei. Cei mai înverşunaţi adversari ai săi au fost liberalii, care îl numeau « un individ odios şi totalmente incapabil ». “Odiosul“ a depus jurământul de primar la Palatul Şuţu, actualul muzeu de istorie a Bucureştilor, care la vremea respectivă era sediul Consiliului Comunal al Primăriei Capitalei. 5 februarie 1929 a fost începutul celei mai fericite perioade a capitalei din punct de vedere edilitar. Dem. I. Dobrescu s-a dovedit a fi un vizionar cum întâlnim, poate, odată la 100 de ani. Instalat primar, a înţeles că dacă vrea să fie de folos urbei şi oamenilor ei, trebuie să elimine orice urmă de politicianism din viaţa primăriei. Politicianismul, prezent şi in ziua de astăzi peste tot în societate, inclusiv în administraţia locală, e definit astfel: activitate polítică orientată spre realizarea unor interese meschine personale, de grup sau de partid; activitate polítică bazată pe practici imorale şi demagogice. Aşadar, noul primar a pus mai presus de orice interesul cetăţeanului. Ideile sale, culese din jurnalul interbelic Realitatea ilustrată sunt compatibile cu orice épocă şi cu orice formă de guvernământ : “Oraşul este casa comună a locuitorilor lui şi trebuie să faci astfel, ca această casă comună să ajungă la cât mai mult frumos şi la cât mai mult util, care să desfăteze şi să îndestuleze pe cetăţenii trudiţi de munca vremu­rilor noastre grele. O capitală reprezintă geniul naţio­nal al unei ţări, în civilizaţie, în ştiinţă şi în artă. O asemenea ca­pitală cu pretenţii de metropolă, trebue să ia caracterul oraşelor mari. Ea trebue să fie higienică, estetică şi monumentală”.

La 1929, Bucureştiul avea o populaţie de peste 600.000 de locuitori. Dobrescu s-a apucat de treabă chiar din ziua în care a fost instalat primar. Ştia în mare problemele oraşului, era profund ataşat de el şi dorea cu ardoare să-i schimbe faţa. Istoricul Petre Dache, îl numea “un vizionar dedicat cetăţeanului, nu intereselor de clan sau politicianiste, un gospodar desăvârşit”. A început să redeseneze capitala şi s-o sistematizeze. A îndreptat şi creat noi artere. Purta negocieri personal pentru a obţine terenurile care stăteau în calea planurilor sale edilitare. Era capabil de decizii rapide şi era nelipsit de la demolări şi exproprieri. Supraveghea lucrările executate de oamenii primăriei şi nu ezita să pună mâna pe târnăcop şi pe lopată. Opoziţia era cu ochii pe el şi văzând elanul său edilitar l-a botezat Primarul-Târnăcop. I se mai spunea şi “Logodnicul aiurelii”, pentru că inamicii săi nu dădeau nici doi bani pe proiectele sale edilitare.

Primarul-Târnăcop devine Primarul-Mistrie

Pe la 1930, Dem I. Dobrescu spunea aşa: « Vrem să facem pe bucureştean să-şi iubească oraşul ». Şi a făcut tot posibilul pentru asta. Prin voinţa sa au fost modernizate, transformate sau înfiinţate străzi, bulevarde şi şosele precum Şoseaua Dudești, strada Colonel Ghica – actualul bulevard Ion Mihalache, Şoseaua Colentina, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Văcărești, Șoseaua Pantelimon samd. Piața Universității și Piața Cercului Militar au fost reamenajate şi mărite. A dispus executarea a numeroase lucrări edilitare de canalizare, iluminare electrică și introducere a alimentării cu apă, de o anvergură fără precedent. Fără doar şi poate, pentru a conduce un oraş, mai ales unul mare, trebuie să-i cunoşti în profunzime nevoile, natura, trecutul, tradiţiile, nevoile edilitare şi de urbanism precum şi profilul sociologic al locuitorilor. Dem I. Dobrescu, un atent observator al oamenilor din jurul său, făcea în 1934 următoarea remarcă: “Marea problemă în urbaniza­rea unui oraş este urbanizarea oamenilor. În faza de civilizaţie inferi­oară a popoarelor, omul poa­te fi urnit din făgaşul rutinei şi prejudecăţilor, doar cu entuziasm sau cu frică. Epoca raţiunii n-a venit încă în omenire. Omul crud şi mărginit între­buinţează numai frica; utopis­tul întrebuinţează numai entuziasmul. Omul realist şi de ini­mă ştie să întrebuinţeze egois­mul şi idealismul uman; dar poate să întrebuinţeze şi frica şi entuziasmul”. Dobrescu a întrebuinţat cum a ştiut el mai bine toate aceste idei, astfel încât a obţinut sprijinul nesperat şi neaşteptat al tuturor cetăţenilor. 

Dobrescu vazut de V.I. Popa
A primit multe terenuri ca donaţie din partea oamenilor pentru că a ştiut să le explice că acţiunile lui sunt destínate a le îmbunătăţi viaţa. A eliminat numeroase străzi de pământ şi a adus civilizaţia în suburbii. Nu i-au rezistat nici lacurile formate pe râul Colentina pe care le-a asanat, eliminând astfel adevărate focare de infecţie. În 1929, imediat după instalarea în funcţie, a demarat amenajarea de spaţii verzi şi a schimbat radical înfăţişarea lacului Snagov. A provocat indignare atunci când a fixat mercurialul în pieţe pentru ca bucureştenii să nu mai fie înşelaţi şi când a alungat toţi vânzătorii ambulanţi de pe străzile oraşului potrivit ideii « totul în interior, nimic pe stradă ».  “Un oraş trebuie să fie un muzeu de estetică”, obişnuia să spună Dem I. Dobrescu, afirmaţie, care, foarte probabil, i-ar oripila pe primarii din ziua de astăzi care aprobă fără discernământ tot soiul de aberaţii urbanistice. “Dem. I. Dobrescu, a cărui sa­lutară operă de distrugere a ve­chiturilor i-a atras porecla de Dobrescu-Târnăcop, (poreclă pe care şi-a schimbat-o în renume) se va numi — el sau un urmaş al spiritului lui — Dobrescu-Mistrie, simbolul spiritul urban con­structiv”, scria Realitatea ilustrată în 1934.

PR la 1930

Minte ascuţită, Dem I. Dobrescu era conştient de faptul că felul în care e perceput de oameni contează foarte mult în munca sa, drept pentru care, în perioada de început a activităţii, şi-a propus să adopte imaginea unui dur. Într-un interviu acordat ziarului Realitatea ilustrată în 1934, povestea următoarea întâmplare: “După cel de al doilea an de primariat, cu dictatura mea legalitară şi apa­rentă, reuşisem să mă fac te­mut de cetăţeni. Lumea îmi spu­nea „tătarul de la primărie”, „primarul Kemal Paşa” , şi „ne­bunul de la Municipiu”. Dar, cu toate aceste porecle, totuşi eram respectat şi aveam autoritate. În acest timp se prezintă la mine un partizan foarte supă­rat, care îmi spuse că s-a înju­rat şi că era gata să se bată cu un anumit adversar:—„Dar de ce?” îl întrebai eu.— „Nu pot să vă spun dom­nule Primar, că mi-e ruşine” . — „Dar când te rog eu...”— Domnule Primar, spunea că... sunteţi nebun” .—„Bine nenorocitule” — ii răspunsei eu, — „eu lupt de doi ani ca să-mi fac reputaţie de nebun şi tu vrei să mi-o strici?”

Sus primarul

Dem I. Dobrescu a fost vânat permanent de adversarii liberali care nu i-au recunoscut niciodată meritele. Istoricul Petre Dache scria că DID a fost suspendat din funcţie în iulie 1931 după un conflict cu Ministerul de Interne. Sideraţi de decizia de suspendare, oamenii au ieşit pe străzi ca să protesteze. Din tot Bucureştiul dar şi de la bucureşteni din străinătate a sosit un val de telegrame de susţinere pentru primarul suspendat. Constantin Nottara, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Nicolae Iorga îi iau apărarea lui Dobrescu şi se arată indignaţi de suspendarea celui pe care îl numesc “cel mai bun primar pe care l-a avut capitala”. Graţie acestei reacţii a opiniei publice, Dem I. Dobrescu e repus în funcţie şi are posibilitatea de a-şi continua opera de refacere a capitalei. Continuă războiul declarat contra aspectului balcanic al oraşului, construieşte prímele ştranduri din oraş şi interzice scăldatul în Dâmboviţa, salubrizează urbea, evacuând de pe străzi mii de vagoane de gunoi acumulat de-a lungul timpului, plantează copaci şi instalează la fiecare răscruce de drumuri cişmele şi fântâni cu apă potabilă. DID povestea că, la un moment dat, a fost uimit de reacţia oamenilor la acţiunile sale de salubrizare: “când luasem măsuri de curățenie în piață, negustorii bucureșteni îmi spuneau în scris: „ce este cu atâta curățenie, domnule primar; noi am trăit veacuri întregi în murdărie și am trăit mai bine decât acum în curățenie”. N-a lăsat deoparte nici sărăcimea oraşului. A înființat ceainării și adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantine pentru săraci. Familiile fără venituri primeau ajutor de la primărie. Era apreciat atât de elite cât şi de oamenii de rând : “Totdeauna numai ce iese din inimă, merge la inimă. În al doilea an de primariat, unii oameni de la mahala îmi sărutau mâna, ca la popă, pentru că îi scoteam din noroi şi pentru că vorbeam cu ei ca om şi nu ca primar. Mi s-au dat de către cetăţeni de bună voie zeci de mii de me­tri pătraţi de teren gratuit. În acest mod, am putut să realizez în- tr-un an, pe toate căile de pe­netraţie atât cât alţii n-ar fi aliniat nici în 20 de ani. O femeie săracă din calea Vă­căreşti care îmi oferise gratuit 200 metri pătraţi, îmi spunea privindu-mă drept în ochi: „Domnule Primar, taie în carne vie şi fă frumos”. Un primar care n-ar fi crezut în minunile inimii omeneşti, n-ar fi realizat nici un sfert, cu sărăcia generală şi cu formalis­mul legal », povestea DID.

Metroul, prin ochii vizionarului DID

Majoritatea citatelor din acest text sunt extrase din articolul semnat de Dem I. Dobrescu în Realitatea ilustrată din februarie 1934, intitulat Cum vor fi Bucureştii în viitor. În acelaşi număr, ziaristul Alex F. Mihail publica un articol sub titlul Preumblare prin Bucureşti la 1964. Materialul prezintă o potenţială activitate viitoare a lui DID ca primar al capitalei şi imaginează capitala 30 de ani mai târziu. În articol apare inclusiv ideea de a se realiza o linie de metrou aşa cum aveau la vremea aceea Parisul şi Londra. Ghidul imaginar al călătoriei prin capitala anului 1964 este fakirul Mohabor, care, chipurile, descoperă multe lucrări minunate, inclusiv metroul : “Pereţii au fost săpaţi peste tot, de-a lungul râului. Aceste maluri au fost destui de largi, pentru ca să permită instalarea a două linii de metro pe partea dreaptă a râului şi alte două linii pe partea lui stângă. Acest metrou transportă pe locuitori, dar aduce mari servicii mai ales pentru transportul de mărfuri, punând în legătură rapidă şi eftină gara de nord cu centrul oraşului precum şi cu partea lui sudică şi răsăriteană ». Târgul de Moşi, Piaţa Obor de astăzi, era văzut astfel : “S-au creat la periferie o serie de oboare desfiinţându-se cel care era la Moşi. „Azi fiecare cartier îşi are oborul lui şi nu se mai văd căruţe cu lemne, paie şi fân traversând oraşul” . — Ce-a devenit câmpul Moşilor? —Acolo sunt localuri de distracţie pentru popor, un splendid „Luna-Park” , care pune în rivalitate Bucureştiul cu Viena”. Dincolo de imaginaţia oricărui jurnalist, ceea ce a făcut primarul Dem I. Dobrescu se vede şi astăzi. Mulţi consideră că datorită viziunii sale urbanistice, Bucureştiul a căpătat denumirea de “Micul Paris”. Astfel gândea DID la 1930: “Oraşul Bucureşti şi-a dezbrăcat giubeaua sa orientală şi el constată cu mare satisfacţie că îi şade mai bine în haina elegantă a Occidentului. Am căutat să facem din Bucureşti un centru de atracţiune pentru vecinii noştri. Am căutat să fac legături de prie­tenie cu toate capitalele dimprejur. Am ajuns la schimburi de copii pe timpul vacanţei, cu ţările balcanice şi cu ex­celente rezultate. Statul şi oraşul trebuie să atragă pe studenţii balcanici prin în­lesniri de viaţă. Numai cultura unui po­por poate să dea cuceriri adânci şi trainice”.


 Jos primarul

În ciuda acţiunilor sale, de-a dreptul revoluţionare in materie de urbanism şi a binefacerilor aduse urbei dâmboviţene, DID a fost văzut permanent drept un inamic de către opozanţii politici. E limpede că acum 90 de ani, lucrurile stăteau, dpdv politic, la fel ca azi, iar termenul de meritocraţie nu exista în vocabularul politicienilor români. În noiembrie 1933, liberalii vin la putere iar pe 18 ianuarie 1934, prim-ministrul Gheorghe Tătărescu îl demite pe DID din fruntea primăriei în ciuda protestelor populaţiei. Era o răzbunare polítică, nimic altceva. O competenţă mai mare nu fusese semnalată niciodată în administraţia locală a capitalei. A pus în practică multe idei dar multe altele au rămas în stadiul de proiect pentru că adversarii politici nu i-au dat răgaz să le ducă la bun sfărşit. A părăsit această lume în octombrie 1948.

Trăiască primarul

Fie, în dispútele pe care le-a avut cu adversarii politici, fie în perioada de suspendare, DID a avut parte de o susţinere de care nu s-a bucurat nici un alt primar în toată istoria oraşului Bucureşti. Până şi istoricul Nicolae Iorga, om greu de convins şi impresionat, şi-a scos pălăría în faţa lui Dem I. Dobrescu:

Nicolae Iorga : Oriunde vezi în Bucureşti străzi largi, pieţe, scuaruri, aspecte urbanistice moderne şi pline de gust, îţi vine pe buze numele lui Dobrescu.

Scriitorul ND Cocea: În 4 ani a făcut ce alţii nu au făcut în 40.

Tudor Arghezi : A fost odată o uliţă lungă, întortocheată şi neînchipuit de murdară…Calea Văcăreşti. Un singur om şi-a permis curagiul revoluţionar să transforme brusc şi radical teritoriul damnat, Demetru Ion Dobrescu.

Mihail Sorbu : A tuns gunoaiele, a ras maidanele, a tăiat pretutindeni artere noi şi civilizate. Trebuie permanentizat la conducerea destinelor capitalei.

DID: ”Urbanismul cere o metodă logică. Este arta de a da oraşelor frumosul şi utilul necesar vieţii moderne. Bucureştiul este capitala ţării celei mai bogate, celei mai mari şi cu locuitorii cei mai dotaţi din aceste părţi de lume. Ţara ro­mânească poate şi deci trebuie să atragă Orientul balcanic prin strălucirea culturei şi artei sale, pe care trebue să o reprezinte capitala sa. O capitală este chiar ţara.

Poezie scrisă de Dem I. Dobrescu după înlăturarea de la primarie :

 Adio Bucureşti

« Azi răutăţile lumeşti

M-au rupt  de tine Bucureşti

M-au rupt dar nu ne-au despărţit

……………..

Eu şi de astăzi înainte

Te port în inimă şi-n minte

Tot în icoane mari şi vii

Aşa cum te visam să fii

 

Octavian Pescaru