Postare prezentată

luni, 21 martie 2016

Doctor Kombat, Eduard Irimia





Eduard Irimia este cel mai cunoscut promotor sportiv din Romania. De 17 ani organizeaza gale de box si kickboxing, inventeaza sportivi, sparge audientele tv si umple salile de sport. In 2003 a creat circuitul de arte marţiale Local Kombat, ulterior Superkombat, despre care in ziua de astăzi au auzit până şi bunicuţele, care printre crosete si andrele mai scapa cate un ochi la televizor ca să-l vadă pe Moroşanu. A ales să devină promotor abandonând, după 3 ani de studiu, Facultatea de Medicină din Bucuresti. In loc sa poarte halatul alb si sa vorbeasca despre nas, gât, urechi, a preferat costumul business si dialogurile despre boxeri, bani, management, televiziune. S-a nascut pe 10 iulie 1974 la Ploiesti si are o fetiţă, Michel, care îl „kombate” ori de câte ori stă prea mult timp departe de ea. 



 Ce e domnule un promotor ?

Păi, dacă desfaci cuvântul aşa ca semnificaţie vezi că vine de la a promova. Eu am fost primul cu care a fost asociată noţiunea de promotor în Romania în materie de sport cel puţin. Prin 98-99 când am apărut eu cu boxul nu era nimeni care să folosească titulatura asta. Imi aduc aminte de o fază haioasă pe tema asta...ştii că era emisiunea aia Promotor, despre maşini, la ProTv. Ei, cineva m-a întrebat odată dacă sunt promotorul Eduard Irimia de la emisiunea Promotor...Ca atributii, promotorul este un organizator care pune în scena un eveniment şi în acelaşi timp promovează produsele din acel eveniment.

Cum ai ajuns promotor ?

Am inceput cu boxul, care la mine în familie reprezintă o tradiţie. Tata a fost boxer la fel ca şi ceilalţi 5 fraţi ai lui. Cred ca suntem o familie unicat. Ei, şi prin 97-98 eram student la medicină. După Revoluţie aparuseră tot felul de gale profesioniste de box, dar organizate aşa cum se organizau pe atunci, în vremurile alea de pionierat. Aveau un puternic iz balcanic. Mai venea Minune, cânta o manea, umplea sala în care se spărgeau seminţe la greu şi se mânca vată de zahăr şi abia apoi începea boxul. Văzând ce se întamplă mi-am zis că trebuie neapărat să-ncerc să fac o gală ca lumea, aşa că în vara 1998 am fost în vacanţă în Anglia, am văzut cum se fac lucrurile acolo în materie de evenimente de genul asta, m-am întors în ţară şi i-am convins pe organizatorii circului Zavata de la Saturn, care aveau toată logistica pentru un show, să facem o gală de box. Am adus nişte englezi care au boxat, gala a fost transmisă pe Constanţa de Tv  Neptun şi ăsta a fost primul meu succes ca promotor. Oamenii s-au bucurat, le-a plăcut, au venit la gală că tot erau pe litoral la distracţie şi au văzut şi box şi circ ! 

Primul nume de soi pe care l-ai adus in Romania ?

Tony „Bad Boy” Badea in 2000 ! Era locul 3 in WBC la vremea aia şi campion al Commonwealth-ului la categoria mijlocie. Omu’ locuia în Canada. L-am adus frumos la Ploieşti, că trebuia să încep din oraşul meu de baştină,  i-am dat adversar un american de origine mexicană, sala s-a umplut, ProTv a transmis evenimentul şi toate au fost bune şi frumoase. Ăsta a fost primul eveniment de amploare pe care l-am organizat. I-am zis „Noaptea Campionilor” !

Când nu faci gale cu ce te ocupi ?

Când nu fac gale pregatesc următoarea gală ! Am un sistem personal de decompresie…cum fac ăştia care se scufundă. Am intrat la adâncime, sub presiune, şi dup-aia trebuie să ies la suprafaţă trecând pe la depresurizare. Asta o fac printr-o vacanţă, care chiar dacă ar trebui sa însemne o perioadă de relaxare, de fapt nu prea e, căci primul lucru pe care-l fac când ajung în locul respectiv e să iau pixul şi hârtia şi să-i innebunesc pe cei din jur cu tot soiul de idei. Mi-a venit o idee, ce părere ai de asta, uite ce vreau să fac....Practic nu pot să trăiesc fară să m-apuc de următoarea gală.

Faci sport ?

Fac. Caut să mă menţin în zona 100 de kilograme. Mă joc pe la sală cu băieţii ca să mai slăbesc un pic şi oricum îmi face plăcere să mă antrenez cot la cot cu ei. Am în cap o frază a lui Hemingway care spunea ceva de genul “cine mănâncă din pâinea boxerului n-are voie să moară până nu face şi el box”. Bine, eu nu mănânc din pâinea boxerului, dar ideea e că dacă tot promovezi un sport dur, trebuie să ştii şi să vezi pe pielea ta prin ce trec sportivii. Trebuie să-ţi dai seama de sacrificii, de suferinţa lor. Eu m-am jucat la sală şi m-am accidentat urât la tibie cu un sportiv de 70 de kilograme. Îţi dai seama că imediat m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă mă ciocneam cu un sportiv mai greu dacă am avut probleme dintr-o lovitură primită de la unul care e aproape jumatate cât mine. În orice caz, îi vizitez pe sportivi constant...mă duc pe la Sora pe la sală, trec des pe la Iaşi, pe la Scorpions ca să-i văd pe Moroşanu şi pe Ciobanu...

Familia ?

Am o fetită, care a crescut odată cu Local Kombat-ul. Ma iubeşte foarte mult şi de fiecare dată când plec pe undeva ma întreabă unde plec, ce gală organizez. Ştie o mulţime de lucruri despre ceea ce fac eu.


Fă-mă sa râd ! Spune-mi o intamplare haioasă de la o gală.

Iti spun două. Fii atent ! In 2007 la K-1 România, gală care s-a ţinut la Bucureşti în Sala Polivalentă, l-am invitat pe celebrul Ray Sefo, nume greu de tot din K-1, neozeelandez, cu mulţi fani în Romania. S-a strâns lumea ciopor pe el, de ziceai c-am venit cu ursu’, însă omu’ nu s-a arătat deranjat deloc. A vorbit cu toţi, a dat autografe, s-a lăsat pupat, era tot numai un zâmbet, ce mai, a fost tare de tot. Ei, şi la un moment dat, o sportivă care suferise un accident nasol, m-a rugat s-o pun în legătură cu Sefo ca să-i ceară sfaturi despre recuperare. Zis şi făcut. Le-am aranjat întâlnirea, s-au cunoscut, şi Sefo a primit un plic cu câteva pagini în care fata îşi prezenta situaţia. La o zi după ce a plecat Sefo, femeia vine la mine cu lacrimi în ochi :”domnu’ Irimia, am făcut-o de oaie. Uitaţi ce am făcut....pe desktop aveam mai multe fişiere, între care si fişierul intitulat <povestea vieţii mele> care trebuia să ajungă la domnul Sefo, numai că zăpăcită de emoţie, în loc să printez ce trebuia, am printat Povestea ......hmmm. Ce poveste aţi printat doamnă ? Povestea aia.....ştiţi dumneavoastră.....a organului genital masculin....a lui Ion Creangă”. Biata de ea printase Povestea Pulii a lui Creangă tradusă în engleză pentru cineva. „Nici măcar n-am aruncat un ochi ca să văd ce a ieşit din imprimantă, aşa că domnu’ Sefo a primit Povestea.....hmmm. Ce mă fac ?!” Îţi dai seama că m-a umflat râsul ! Când ne-am văzut mai apoi, Sefo zice...”domnule, să ştii că n-am priceput mai nimic din ce am primit de la doamna aceea”. I-am explicat că femeia a facut o greseală şi că-şi cere scuze. Uite aşa l-a cunoscut Ray Sefo pe Ion Creangă.
Altă dandana s-a petrecut la Arad. La gale lucrez nu numai cu oameni angajaţi ci şi cu rude, cu tata, cu unchii mei, cu fratele. La Local Kombat Arad, tata avea ca sarcină să se ocupe de materialele publicitare, între care şi plăcuţele alea pe care sunt trecute rundele si numele unui sponsor şi pe care le prezintă fetele în ring. Tata a făcut ce a făcut şi le-a uitat acasă. Îţi dai seama că m-am cam enervat, iar el, ca să salveze situaţia ce crezi c-a făcut ? A luat nişte cutii de pizza, le-a decupat capacele alea pătrate şi a scris pe ele cu un marker, foarte caligrafic, numerele reprizelor. M-a amuzat foarte tare iniţiativa asta văzând cum încearcă el să salveze situaţia. Oricum, să ştii că în general momentele astea penibile din carieră devin comice în timp. 

Nu ţi-a trecut prin cap să aduni într-o carte toate păţaniile astea ?

Ai să râzi, dar chiar asta o sa se întample. Chiar m-a contactat cineva de la o editură cu propunerea de a scoate pe piaţă o carte despre fenomenul Local Kombat. Nu ştiu deocamdată ce titlu o să aibă, dar o să apară şi bag mâna-n foc că o să fie interesantă. Gândeşte-te doar că Radu Pietreanu şi Mugur Mihăescu de la Vacanţa Mare s-au inspirat în multe dintre scheciurile lor din intâmplări petrecute la galele organizate de mine.

   
Cătălin Moroşanu e fala Moldovei si a Romaniei la ora asta. Cum l-ai dibuit ?

A venit la o gală de selecţie la Mamaia în 2007 când l-am adus şi pe Myke Tyson. Moroşanu a fost atât de simpatic că pe mine m-a cucerit din prima. Nu prin stilul de luptă, că la vremea aia n-avea tehnică, n-avea nimic ci doar o determinare atât de mare că era în stare să muşte şi din corzile ringului. Vroia să se bată şi în pauză, aşa că antrenorii îl ţineau cu forţa pe scaun, era ca un câine în lesă. Era venit din rugby, nu-şi controla foarte bine atunci loviturile, dar a progresat uimitor de repede. In 2007 am riscat un pic şi i l-am dat ca adversar pe Stefan Leko iar Moroşanu nu ne-a dezamăgit. A pierdut la puncte dar a luptat în aşa fel încât a stârnit admiraţia tuturor şi l-a făcut pe Leko să spună că „dacă şi în K-1 ar exista luptători atat de curajoşi şi de inimoşi precum Moroşanu, lucrurile ar sta mult mai bine”. Odată cu meciul asta, Cătălin le-a dat o palmă şi altor sportivi care n-aveau curajul să accepte meciuri cu adversari atât de tari şi a dat semnalul că s-a născut o generaţie care poate lupta contra oricui. Moroşanu a progresat foarte mult, pentru că este disciplinat şi îşi ascultă cu sfinţenie antrenorul, pe Mihai Constantin, dar în acelaşi timp este şi un showman desăvârşit, ceea ce place foarte mult, mai ales la japonezi care sunt înnebuniţi după el. 

De ce femeile în general, între care şi bunicile prietenilor mei, se uită cu nesaţ la genul asta de gale ?

Cred că e reversul medaliei. Asa cum noi barbaţii vrem să vedem evenimente în care apar femei, probabil că barbaţii ăştia din ring devin un simbol al puterii, al masculinităţii, arată şi bine cei mai mulţi dintre ei, asa că femeile, indiferent de vârstă, îi privesc cu interes.

Ce faci înainte de o gală ? Rozi unghii, fumezi, bei cafele ?

Nimic din toate astea, dar am si eu superstiţiile mele. De exemplu la fiecare gală îmi cumpăr din oraşul gazdă câte un articol vestimentar. La început eram atât de superstiţios încăt îmi cumpăram costum, cămaşă, cravată, pantofi, din fiecare oraş, dar apoi mi-am dat seama că n-au să-mi mai încapă în şifonier. Înaintea fiecărei gale trec pe la biserică şi mă rog pentru sănătatea sportivilor. Odată, biserica la care m-am dus era inchisă şi am intrat în panică pentru că nu-mi puteam face ritualul complet, însă m-a salvat un credincios care mi-a zis „domnle’ nu contează că intri în biserică sau nu, pune mâna pe clanţa bisericii şi roaga-te, nu contează că eşti înăuntru sau afară”. Şi asta m-a ajutat foarte mult ca exemplu. Altfel, când ajung la sală sunt logoreic, panicat, am momente când sufăr de pierderi de memorie de scurtă durată, de genul că dacă mă întrebi ce-am vorbit nici nu-mi aduc aminte c-am stat de vorbă cu tine. Acolo eu nu văd decât ringul, nimic altceva, nici măcar nu mai ştiu cine a fost la gală.

Să kombaţi bine şi de acum încolo !

Multumesc, şi tu la fel !