Strania moarte a lui Dan Coe

Dan Coe, căpitanul Rapidului campion în 1967, s-a stins din viață pe 19 octombrie 1981, în Republica Federală Germania, la Koln. Moartea sa a fost una violentă, însă cauzele morții nu au fost elucidate nici până în ziua de astăzi și probabil că nu vor fi lămurite niciodată. Sau poate că vom afla lucruri noi dacă, vreodată, va ieși la lumină dosarul de Securitate al lui Dan Coe, dosar despre care CNSAS – Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, afirmă că nu are cunoștință. Cert este că în varianta sinuciderii nu a crezut nici măcar criminalistul german care a pătruns primul în încăperea în care a fost găsit Dan Coe. Pentru prima dată de la moartea sa, au acceptat să vorbească doi oameni care au fost martori la momentul apariției poliției din Koln în apartamentul în care murise Dan Coe. Ei sunt Alexander și Nora Nagy, și tot ei au fost cei care au organizat înmormântarea celui supranumit de rapidiști “Ministrul Apărării”.

Dan Coe cere azil politic în Germania Federală

Dan Coe a ajuns în RFG în jur de 1980. Nimeni nu-și mai amintește exact când sau cum a ajuns acolo. O variantă vehiculată de cei care l-au cunoscut spune că mai întâi ar fi obținut permisiunea de a pleca în Belgia, la Anvers, unde jucase în perioada 1971-1973, iar de aici a trecut în Germania, la Koln, unde a cerut azil politic. Una dintre principalele sale legături în Koln a fost familia Nagy. Nora si Alexander Nagy erau stabiliți în RFG din 1978 și l-au cunoscut la restaurantul românesc din Koln:” Dan a ajuns în Germania, undeva prin ‘80-‘81. A cerut azil de cum a ajuns aici. A primit o locuință socială, plus un ajutor bănesc care era acordat tuturor azilanților, avea practic toate drepturile, mai puțin dreptul la vot pentru care trebuia să obțină cetățenia. Noi aici l-am cunoscut pe Dan. L-am ajutat cu tot ce s-a putut, după care a început să se descurce singur. Nu știm să fi lucrat undeva, dar știm precis că făcea cursuri de limba germană și urma o școală de antrenori, deci avea perspectiva unui loc de muncă în domeniul lui. Ne vizitam, ne sunam, ne vedeam la restaurantul românesc din Koln”, rememorează soții Nagy.

Dan Coe vorbește la Radio Europa Liberă

In 1981, anul mortii sale, Dan Coe a început să vorbească la Radio Europa Liberă. Postul, înființat și finanțat de SUA, transmitea, din 1950, în țările Europei de Est și în Orientul Mijlociu, avea sediul principal la Munchen și, desigur, avea o orientare anticomunistă. Radio Europa Liberă era în anii comunismului principala sursă de informare a românilor, în condițiile în care presa autohtonă era subordonată în totalitate regimului. Cine asculta Europa Liberă în România comunistă era considerat infractor iar dacă erai prins înfundai pușcăria. Securitatea și Armata foloseau dispozitive speciale de bruiaj, căutând să împiedice recepția postului pe teritoriul României. Practic, Radio Europa Liberă era un mare dușman al orânduirii, iar cine lua cuvântul la microfonul stației devenea automat inamic și era luat în colimator de Securitate. Au existat atacuri care i-au vizat pe redactorii stației. Emil Georgescu, realizator al emisiunii Actualitatea Românească, a fost înjunghiat de doi indivizi, iar Monica Lovinescu, care conducea secția română a Europei Libere de la Paris, a fost atacată și bătută crunt pe stradă. Au existat, de asemenea, suspiciuni că alți redactori ai postului au murit iradiați în urma unor acțiuni ale Securității.

Detalii legate de apariția lui Dan Coe la microfonul Radio Europa Liberă nu mai poate da nimeni acum, după 40 de ani. Liviu Tofan, șef al știrilor secției române la acea vreme își amintește că “omul care l-a intervievat pe Dan Coe a fost Constantin Munteanu, care era titularul postului de redactor sportiv. A nu se confunda cu Neculai Constantin Munteanu! Nu mai știu însă dacă interviul cu Dan Coe s-a făcut la sediul nostru. Poate Munteanu s-a deplasat la el pentru interviu și l-a înregistrat, dar nu îmi amintesc să-l fi văzut pe Dan Coe în sediul radioului. Din păcate, înregistrarea s-a pierdut, m-au întrebat mulți despre ea de-a lungul timpului”.

“Nu-mi mai amintesc ce a spus Dan la Europa Liberă. Oricum, odată ce ajunsesem aici nu mai dădeam o așa mare atenție transmisiunilor postului, însă Dan era slobod la gură și întotdeauna spunea ce credea. Am remarcat, însă, un lucru. Dupa ce a început colaborarea cu Europa Liberă, în preajma lui au început să apară tot soiul de personaje dubioase. Pe mulți îi suspectam că ar avea legături cu Securitatea”, povestește Nora Nagy.

Viorel Kraus, component al echipei Rapid, campioană în 1967: ”Să știți că Dan era rău de gură, se contra cu toată lumea, dar era onest, când greșea recunoștea. L-am auzit vorbind la Europa Liberă, dar mi-e greu să vă reproduc ce a spus, acum la 40 de ani distanță. În orice caz, era foarte critic la adresa regimului, avea ură mare pe ei”.

 

Bizara moarte a lui Dan Coe

Pe 19 octombrie 1981 vestea morții lui Dan Coe a căzut ca un trăsnet. Povestește Nora Nagy: “Dan începuse o relație cu o anume Luminița, o româncă aflată în Koln la vremea respectivă. În ziua morții, Dan a trimis-o pe Luminița să-i ia o scutire medicală de la un medic român, Burchi. Când Luminița s-a întors acasă, l-a găsit pe Dan spânzurat de clanța unei uși din interiorul casei. Panicată, Luminița l-a sunat pe doctorul Burchi, care, la rândul sau, ne-a anunțat pe noi, pe mine și pe sotul meu. Împreună cu noi mai era atunci și Dan Mocanu, un fost tenisman, plecat mai târziu în Canada, care ni s-a alăturat. Am fugit imediat la apartamentul lui Dan unde am ajuns cu puțin înaintea poliției. Când am pătruns în apartament l-am găsit pe Dan Coe cu genunchii la gură și cu un laț în jurul gâtului. Am putut să-l privesc doar câteva zeci de secunde, după care am cedat, nu m-am mai putut uita la el, de aceea nici nu mai știu cum era îmbrăcat sau cum era orientat față de ușă. Efectiv, am suferit o traumă. Primul criminalist care a pătruns în încăpere a început să facă niște constatări, care nouă nu ne săriseră în ochi. Polițistul ne-a spus că în toată cariera nu mai întâlnise pe cineva care să se spânzure de ușa camerei și că metoda asta, cu picioarele la gură, nu a mai văzut-o. Drept urmare, a consemnat decesul ca moarte suspectă. Era logic ce spunea polițistul. Gândiți-vă că trebuie să ai o voință extraordinară de a muri ca să îți dai duhul atârnat de clanța unei uși! Sau cineva l-a ucis și a aranjat în grabă scena crimei în felul ăsta. Apoi, cercetările au început să treneze. Nu s-au mai făcut cercetări amănunțite, dar pentru mine, faptul că primul criminalist care a făcut constatarea a spus ce a spus, era deja suspect. Trebuia să insiste cineva din familie, să facă presiuni, ori la nemți, dacă nu se cere, nu-și bat capul, mai ales că au mii de cazuri. Pentru mine, cazul Dan Coe rămâne un caz neelucidat”. Nora și Alexander Nagy sunt singurii martori ai mortii lui Dan Coe, care, la 40 de ani de la deces, relatează despre condițiile în care acesta a fost găsit. Totodată, acesta este primul interviu legat de moartea lui Dan Coe, pe care îl acorda familia Nagy.

Varianta sinuciderii nu a fost niciodată acceptată. Fostul atacant al Rapidului din anul câștigării primului titlu, Nichi Dumitriu, nu crede în varianta sinuciderii, la fel ca mulți dintre cei care l-au cunoscut pe Dan Coe: ”Eu nu înțeleg un lucru. Dacă voia să se sinucidă, nu găsea el o lustră, un cuier, un ceva la înălțime?! Păi, ditamai omul, la aproape 1,90 cm, se lăsa în genunchi ca să atârne de clanța ușii?! Eu nu cred în povestea asta cu sinuciderea. Nu știu dacă și-a vârât coada Securitatea sau a fost altceva dar nu cred că Dan și-a luat zilele singur. Nu putea să facă asta! L-am cunoscut bine, eram buni prieteni. Toată ziua eram la el în casă, lângă Piața Chibrit. Avea o colecție impresionantă de discuri și benzi de magnetofon, muzică cât cuprinde. La el în casă m-am îndrăgostit pe viață de muzica lui Tom Jones. Îi plăcea viața, era un tip deschis, sub nici o formă nu cred că s-a putut sinucide. Nu cred asta nici azi, la 40 de ani de la moartea lui”.

“Când am pătruns în apartament nu am găsit nici un bilet de adio, cum se obișnuiește de obicei în cazuri de genul ăsta. Nici poliția nu ne-a informat că ar fi găsit vreun bilet și nici Luminița, care a fost prima care l-a descoperit. Ea, dacă găsea vreun bilet de adio, ne spunea cu certitudine”, spune Nora Nagy.

 Psihologul criminalist Tudorel Butoi:” sinucidere atipică sau crimă simulată în sinucidere”

La data morții, Dan Coe avea 1,86 cm înălțime și în jur de 85 de kg. Între clanța unei uși și sol, distanța este de 80 cm – 1 metru. Putea un om de asemenea dimensiuni să-si curme zilele atârnând de clanță, forțând sufocarea, în condițiile în care picioarele îi erau pe sol? Pentru a lămuri lucrurile am cerut opinia unuia dintre cei mai reputați psihologi criminaliști ai României, profesorul universitar doctor Tudorel Butoi. Întrebările au fost simple: Ați mai întâlnit un astfel de caz? Putea un om de talia lui Dan Coe să se sinucidă prin spânzurare de clanța ușii?

“Da, putea!”, a fost răspunsul profesorului Butoi. “În cariera mea am întâlnit astfel de cazuri, pe care eu le numesc atipice. Am găsit deținuți, aflați în detenție, insuficient supravegheați, care și-au rupt zeghea sau bastista și s-au spânzurat de calorifer, de exemplu. Au fost găsiți în genunchi, cu gâtul prins în laț. Din voință proprie și-au introdus capul în laț și s-au lăsat cu toată greutatea. Mecanismul pierderii vieții prin spânzurare are o triplă incidență.

1. suprimarea respirației.

2. suprimarea circulației sangvine din zona gâtului, a circuitului venos și arterial care alimentează creierul.

3. Afectarea coloanei cervicale, ruperea coloanei.

Avem un triplu mecanism, însa oricare dintre aceste metode duce la deces. De regulă, în cazul unei spânzurări clasice, acționează toate trei.  

Cazurile de tipul acesta se elucidează prin componenta medico-legală, adică prin autopsie, pentru că raportul de autopsie evidențiază și alte leziuni, care nu se văd cu ochiul liber.

De fiecare dată când m-am confruntat cu astfel de cazuri m-am întrebat dacă am de-a face cu o sinucidere atipică sau cu o crimă simulată în sinucidere. Am întâlnit mai multe situații de acest fel, pe care eu le numesc atipice și de fiecare dată am privit cu suspiciune aceste cazuri. De aceea și nemții au dat în prima fază moarte suspectă în cazul Dan Coe. Cazurile de sinucidere atipică au o conotație aparte. Noi, criminaliștii, ne întrebăm cui folosește pierderea vieții, ce l-a determinat pe acest om să recurgă la un astfel de gest. Trebuie căutate în zona sa de acțiune situații care l-ar fi putut împinge la așa ceva, cum ar fi lipsa banilor, hărțuire, depresie etc. Inserția socială, felul în care trăiește, prietenii pe care-i are, dușmanii, pe cine a deranjat, toate astea pot fi cauze. Interviul dat la Europa Liberă poate fi o cauză sau doar o coincidență. Suicidul e determinat de alterarea instinctului de conservare al omului. Sinucigașul se așază cu lejeritate sub roțile trenului, se aruncă de la înălțime, își taie arterele, se spânzură. Pe de altă parte, nu sunt surprins că Poliția din Koln nu a dat un verdict în cazul Coe și că a clasat dosarul. Să știți că am întâlnit și polițiști occidentali care nu excelau în interpretarea câmpului faptei. Oamenii ne-au depășit mereu prin tehnică și prin suport științific, dar criminaliști ca în România, greu găsești în lume. În concluzie, în cazul Dan Coe, pe care, de altfel, l-am urmărit și admirat ca fotbalist, doar raportul de autopsie poate face lumină. Poate fi sinucidere atipică sau crimă camuflată în sinucidere, dar asta putem afla doar din raport. Daca Poliția din Koln făcea publică o soluție clarificatoare, nu mai aveam această discuție, la 40 de ani de la moartea lui Dan Coe”.

O alta întâmplare stranie: Ambasadorul României în Germania a fost înlocuit a doua zi după moartea lui Dan Coe

Cel puțin până în ziua de astăzi, raportul autopsiei lui Dan Coe nu a fost făcut public. Potrivit tuturor cutumelor, cazul a fost instrumentat de un procuror, care a întocmit un rechizitoriu. “Acest rechizitoriu este un document de inculpare și sesizare a instanței, și conține, în mod obligatoriu, raportul de autopsie. Procurorul e responsabil cu temeinicia și legalitatea urmăririi penale, e ca un dirijor. El stabilește pașii următori ai anchetei. În baza rechizitoriului se inculpă o persoană sau mai multe sau se face propunere de clasare a dosarului. Familia are acces la raportul de autopsie prin avocat sau dacă se descurcă să facă anumite demersuri. La raportul de autopsie, într-un caz ca acesta, mai au acces consulatul și ambasada. În aceste instituții sunt persoane special desemnate cu așa ceva”, explică profesorul Tudorel Butoi. În 1981, Ambasada României în Germania avea sediul chiar la Koln. Am întrebat Arhivele Diplomatice ale MAE dacă printre documentele arhivate există ceva legat de cazul Dan Coe și am primit următorul răspuns:  “Nu am identificat nici un document referitor la subiectul decesului fotbalistului Dan Coe, nici în fondul RFG nici în cel de telegrame (Ambasada+Centrala MAE) din anul 1981. În perioada 1980-1981 se construia sediul Ambasadei României din Bonn, din acest motiv misiunea a fost relocată temporar la Koln. Până la 20.10.1981, ambasador a fost Ion Râmbu iar după această dată, Dumitru Ciaușu, însărcinat cu afaceri a.i.  Poate identificați ceva în dosarul de la CNSAS al lui Dan Coe, dacă există”. Dan Coe a murit pe 19 octombrie 1981 iar ambasadorul României în Germania a fost schimbat din funcție pe 20 octombrie 1981, adică a doua zi după moartea lui Dan.

 

Cimitirul Melaten din Koln, locul unde odihnește “Ministrul Apărării”

Dan Coe a fost înhumat în Cimitirul Melaten, cu preot român, cu slujbă, cu tot ceremonialul. Pe lângă prieteni și colegi de la școala de antrenori din localitate, a luat parte la funeralii și Viorel Kraus, fost coleg de echipă, care în perioada respectivă lucra în Germania. Viorel Kraus a fost singurul jucător al Rapidului care a participat la înmormantarea de la Koln: “Am făcut și o fotografie cu crucea lui. În orice caz, dispariția sa a fost tare ciudată”, spune Kraus. De la funeralii nu a lipsit nici soția lui Dan, Elena “Pușa” Coe, care a venit însoțită de fiica lor, Dana. Funeraliile au fost organizate de familia Nagy. “Nu știu dacă în momentul în care a părăsit România, Dan mai era împreună cu Pușa, dar știu că ea a venit la înmormântare alături de fetița lor, Dana”, povestește Nora Nagy. “Nu știu cum au primit dreptul de a părăsi România dar ea a fost acolo. Deși avea o relație cu Luminița, Dan nu apucase să divorțeze de Elena. Luminița spunea că ea și Dan se știau din țară și s-au regăsit în Germania, dar nu știm dacă spunea adevărul. Când a sosit Pușa Coe în Germania, nu am idee. A venit si a plecat in ziua inmormantarii. Mi s-a părut că nu părea afectată de moartea lui Dan, dar asta ți se poate întâmpla după o perioadă îndelungată de despărțire. În orice caz, nu arăta devastată de durere. Pe de altă parte, să știți că Pușa nu l-a văzut pe Dan. Sicriul era sigilat dar la nemți e ceva normal. Am participat la multe înmormântări în Germania și am constatat că la ei întotdeauna sicriul e închis. La funeralii, oamenii discutau aprins însă nimeni nu credea în varianta sinuciderii care nu a fost acceptată nici de preoții care au făcut slujba. Preoții ar fi ținut slujba și dacă ar fi fost acceptată ideea sinuciderii, pentru că preoții ortodocși din Germania, cel putin la vremea aceea, nu țineau cont de acest lucru”.

Epilog

Tragedia nu s-a încheiat odată cu moartea lui Dan Coe, ci a continuat, lovindu-i, ca un blestem parcă, pe cei din jurul său.

În octombrie 1981, când s-a prăpădit Dan Coe, Luminița era însărcinată în stadiu avansat. Alt argument în favoarea celor care neagă cu vehemență varianta sinuciderii. Îți iei zilele, tocmai când îți vine un copil pe lume?!

“Luminița nu mai voia să rămână în casa în care a murit Dan, drept pentru care am luat-o la noi”, spune Alexander “Șoni” Nagy. “La scurtă vreme, ne-am trezit la ușă cu un bărbat care s-a recomandat Radu Dumitru. Voia să vorbească cu Luminița. Din ce-am discutat cu el nu ni s-a părut deloc de încredere, așa că i-am arătat ușa. Era posibil să fi fost trimis de Securitate. Ceva mai târziu Luminița a plecat de la noi, iar apoi a născut, însă copilul, un băiețel, a murit la doar câteva luni de la naștere. Înainte de a naște știm că se cuplase cu un fost boxer, tot român. După moartea copilului, pentru care Protecția Copilului din Koln a declanșat o anchetă, știm că a plecat în Franța și i-am pierdut urma de tot”, completează Nora Nagy.

În ceea ce-o privește pe Elena “Pușa” Coe, soția oficială a lui Dan Coe, după înmormantare ea a rămas în Germania. “Nu a spus-o, dar cred că a venit hotărâtă să rămână în Germania. Era pregătită să rămână dar nu s-a manifestat în sensul ăsta” dezvăluie Nora Nagy. “Ceva mai târziu am ajutat-o pe Dana Coe să se angajeze la Sony, apoi am pierdut legătura”.

Elena și Dana Coe au locuit în Germania până în jur de 2000, când s-au stabilit în SUA. Dana, fiica Pușei și a lui Dan, a murit în primăvara 2021, de o boală incurabilă. În urma sa au rămas doi copii, Jo și Dany, o fată și un băiat de 17, respectiv 20 de ani. Elena trăiește în Statele Unite.

Misterul care învăluie tragica poveste a fostului căpitan al Rapidului și al naționalei României, nu va putea fi ridicat decât în momentul în care vor ieși la iveală dosarul întocmit de Securitate și raportul de autopsie. Legenda lui va trăi însă în inimile rapidiștilor, care îi scandează numele la fiecare meci, chiar și astăzi, la 40 de ani de la dispariție:

„Un strigăt din vechea Troie/AHOE.

Pentru faima lui Dan Coe/AHOE.

Și-nc-o dată că e voie/AHOE.”

Cum a driblat Securitatea Duce Coe, tatăl lui Dan Coe, legendarul capitan al Rapidului

La origine, acest material ar fi trebuit să fie despre Dan Coe, căpitanul Rapidului campion în 1967. Dan era fundaș central și i se spunea “Ministrul Apărării”. A jucat 10 ani la Rapid, 2 in Belgia la Antwerp și alți 2 la Oțelul Galați. A fost decisiv în calificările pentru Cupa Mondială din Mexico ’70, la al cărei turneu final n-a fost trimis în teren nici un minut. În 1980 a plecat în Germania și s-a stabilit la Koln. A început să vorbească la Radio Europa Liberă, care avea sediul central tot în Germania, despre realitățile României comuniste. Pe 19 octombrie 1981 a fost găsit spânzurat de o ușă a apartamentului în care locuia. Oamenii au pus moartea lui Dan Coe pe seama aparițiilor la Radio Europa Liberă, caci regimul de la București era foarte sensibil la orice critică, iar brațul Securității era lung. Poliția germană a închis cazul fără să-și bată capul prea mult, iar ulterior a casat toate documentele legate de moartea lui Dan Coe.

Fugarul Dan Coe, cu tată legionar, nu are dosar la Securitate!

În această situație am ajuns la concluzia că doar dosarul său de la Securitate ar mai putea face un pic de lumină, dacă nu în legătură cu modul în care a murit, măcar cu privire la felul în care era văzut de Securitate. Era imposibil ca Dan Coe să nu aibă dosar la Securitate. Călătorise în repetate rânduri în străinătate cu Rapidul și cu naționala și jucase 2 ani în Belgia, la Antwerp, unde se transferase cu sprijinul liderului comunist Gheorghe Apostol, care era suporter al Rapidului. În 1981, înainte de a muri, avusese intervenții la Europa Liberă, și, fapt deosebit de important, tatăl său, Duce Coe, fusese legionar, ceea ce arunca anatema asupra tuturor celor din familia Coe, până la cea mai îndepărtată spiță. Punând în balanță toate aceste argumente, am solicitat la CNSAS dosarul lui Dan Coe. Am făcut-o de mai multe ori în ultimii ani. De fiecare dată am primit acelați răspuns: “În arhivele CNSAS nu se regăsește nici un dosar pe numele Dan Coe”. Din experiența mea de cercetător al arhivelor Securității, dosarul Dan Coe nu a ieșit la iveală dintr-una din următoarele cauze:

1. Încă nu a fost identificat și zace pe undeva prin vreo pivniță, alături de alte dosare care așteaptă să fie trecute în revistă. M-am confruntat cu o situație asemănătoare în cazul unui important membru al clubului Steaua, al cărui dosar mi-a parvenit după cereri repetate, iar inițial mi s-a comunicat că nu există.

2. A fost distrus, fie intenționat, fie accidental.

3. Conține informații care sunt păstrate la secret și nu se dorește declasificarea dosarului.

Interesant este și faptul că despre Dan Coe, nu apar informații nici în dosarele altor oameni din fotbal care au interacționat cu el de-a lungul timpului, coechipieri, șefi de club, ziariști etc. Practic, informațiile despre Dan Coe sunt la cota zero sau sunt absolut banale! În acest context, am cerut la CNSAS dosarul lui Duce Coe, tatăl lui Dan. Sincer, nu trăgeam nădejde să primesc nici un petec de hârtie despre Duce Coe dar, surpriză!

Tatăl lui Dan Coe, fotbalist, contabil, legionar

CNSAS mi-a pus la dispoziție două dosare pe numele Duce Coe, unul de urmărit și unul de informator. Potrivit informațiilor din aceste două dosare, Duce Coe, român macedonean, s-a născut pe 15 noiembrie 1911 în Iugoslavia, la Bitolia. A urmat liceul românesc din Salonic și a jucat fotbal în echipa liceului. Sursa Iani Ion, menționa că “Duce Coe era foarte răsfățat, toată ziua bătea mingea și ajunsese jucător de fotbal renumit la Salonic unde tatăl sau, Adam Coe, era directorul școlii și profesor de religie. La București a activat la clubul Sportul Studențesc”. După absolvirea liceului, în 1930, a venit în România pentru a-și continua studiile și în 1934 termina Academia Comercială din București. “În 1934 s-a înscris în organizația legionară și a activat ca student, alături de alți studenți macedoneni”, rezultă din rapoarte. 

                                     Duce Coe alaturi de Dan Coe. Fotocopie din Revista Sport.

Șef de cuib și director al cooperativei Filmul Legionar

Cât de activ a fost Duce Coe în Mișcarea Legionară e greu de spus. Majoritatea informațiilor vin de la informatori tocmiți de Securitate după razboi, însă rapoartele surselor sunt de foarte multe ori subiective și țin, în primul rând, de sentimentele pe care le nutreau față de cel pe care îl raportau sau de gradul de teamă inspirat de securiștii cu care se aflau în legătură. Înainte de a încerca recrutarea lui Duce Coe ca informator, oamenii Securității au colectat date despre el de la mai multe surse și au cercetat inclusiv rapoarte de supraveghere din anii ’40, descoperite în arhivele Poliției. Aceste date se regăsesc într-un referat întocmit de Securitate, datat 22 ianuarie 1964. În cateva propoziții, Duce Coe era prezentat astfel:

“Din punct de vedere politic, Duce Coe este legionar din 1934. A activat intens în Mișcarea Legionară unde, împreună cu alții, a pus bazele unei cooperative pentru propagandă legionară, cu denumirea Filmul Legionar, care, după rebeliune, și-a schimbat titulatura în Filmul Românesc. Duce Coe a fost șef de cuib și a participat la colecta <Ajutorul de iarnă> din decembrie 1940. Duce Coe a fost arestat în anul 1944, luna noiembrie, și internat în lagărul din capitală (Reg. 2 Vânători), triat de Comisia de triere a legionarilor de pe lângă Prefectura Poliției și, negăsindu-se motive pentru reținerea sa, a fost pus în libertate. În 1950 s-a angajat ca agent fiscal la Secția Financiară a Raionului 1 Mai unde a lucrat până în 1951 cand a fost arestat”. Raportul menționează că Duce Coe a fost condamnat la 6 ani de închisoare “pentru luare de mită”, însă dosarele sale de Securitate nu conțin alte informații despre această condamnare. “Dupa ce s-a eliberat din detentie, candidatul nu a mai avut un serviciu constant, lucrând ocazional pe la centrele Loto-Pronosport, ca ajutor. În prezent locuiește în București, strada Lizeanu 15”. 

Faptul ca Duce Coe ar fi fost “șef de cuib” este menționat ca atare, fără ca informatorii să vină cu alte detalii. În Mișcarea Legionară, șeful de cuib conducea o unitate locală, organizată după metode militare care, la rândul ei, se subordona unei structuri ierarhic superioare. Nici unul dintre informatori nu menționează cine erau superiorii cu care Duce Coe ar fi avut contact direct. În teorie, cuibul era format din maxim 10-12 persoane. În ciuda faptului că activitatea sa legionară este definită ca fiind una intensă, în noiembrie 1944 este reținut doar o scurtă perioadă si ulterior eliberat, negăsindu-se motive solide pentru arestare.

În 1944 a divorțat iar “din căsătorie a rezultat un copil și anume Dan Coe, fotbalist la echipa Rapid, crescut de mama sa”.

În 1945, într-un raport al Corpului Detectivilor din Direcțiunea Generală a Poliției, preluat de Securitate, sursa Brănescu informa că “în fiecare zi Duce Coe și instructorul legionar Titi Andreescu se întâlnesc în holul cinematografului Volta Buzești cu curierii Mișcării Legionare din sectoare pentru a primi și împărți diferite ordine cu privire la situația legionară din capitală”. Într-un alt fererat al poliției se menționa că “Duce Coe și Titi Andreescu au primit misiunea de a procura 1000 de pistoale automate și muniția necesară”. Din dosar nu rezultă ca informațiile acestei surse să fi avut vreo urmare. Cel mai probabil ele sunt false, căci dacă într-adevăr, Coe ar fi fost dovedit că a primit sarcina să procure atâta armament, ar fi primit ani mulți de închisoare sau ar fi fost executat.

O notă din aprilie 1945 mai menționează că Duce Coe “întreține legături cu elemente legionare. Finanțează pe legionarii închiși la Caracal și le trimite colete de la simpatizanți legionari”. După 6 martie 1945, data la care Guvernul Petru Groza a preluat puterea, lângă Caracal a fost organizat un lagăr în care au fost internați, în cea mai mare parte, legionari și funcționari din administrație, desemnați “fasciști”.

 

În 1964, Duce Coe devine agentul Duca Ion

Pe parcursul întregii sale existente, Securitatea a fost cu ochii, in special, pe membrii partidelor interbelice și pe legionari. Aceștia din urmă au fost considerați întotdeauna cei mai mari și mai periculoși dușmani ai comunismului. De aceea, legionarii, indiferent de cât de insignifiantă ar fi fost poziția lor în organizație, au fost supuși unei supravegheri permanente iar ura dintre ei și comuniști a fost deosebit de intensă. După ce s-au instalat la putere, comuniștii vedeau legionari peste tot, chiar și acolo unde nu erau. Eticheta de legionar, pusă unui om, îl trimitea la închisoare și îl transforma într-un paria. Revenind la Duce Coe, s-a dorit recrutarea sa ca informator “pentru că are foarte multe cunoștințe, în special printre legionari”. În dosar apar inclusiv detalii despre cum și-au propus să-l abordeze pe Coe ofițerii de Securitate, căpitanul Nicolae Iliescu și locotenent-major Gheorghe Huluță.

“Cu candidatul se va discuta despre împrejurările sosirii în România, despre cunoscuți, despre curentele politice cunoscute de el în țară, ce elemente au activat în aceste partide. De asemenea se va discuta despre realizările regimului nostru, despre unele elemente înapoiate, dușmănoase, despre necesitatea ca oamenii muncii să fie vigilenți pentru a le demasca. Dacă candidatul va lua o poziție favorabilă nouă îi vom cere să ne sprijine”.

Întalnirea are loc la berăria Grădinița, care se afla la doi pași de Piața Romană. Duce Coe, care, foarte probabil știa că e sub supraveghere, nu neagă relațiile cu foști legionari sau cu alte cunostințe, ba chiar dă și niște nume, pe care, însă, Securitatea le avea în evidență: Euripide Caramitru, Durazzo, Toma Bellu, Becea, Florica Papanace, Horia Igiroșeanu, Teguiani etc. La momentul discuției, o parte dintre cei mentionați erau încă închiși. În timpul discuției, Coe plusează și le spune securiștilor că, în opinia sa, “și în prezent sunt descreierați care nu sunt mulțumiți cu situația pe care o au sau doresc să fie cineva”.

“Din partea noastră, văzând că are o poziție favorabilă nouă, i s-a spus că am vrea să ne ajute, în sensul de a semnala toate manifestările elementelor cu care vine în contact. Candidatul a fost de acord (…). I s-a dat ca sarcină sa întocmească un tabel cu toate cunoștințele sale pe care să-l aducă la prima întâlnire. Față de cele de mai sus propunem înregistrarea în calitate de agent a numitului Duce Coe cu numele conspirativ de Duca Ion”.

 

Agentul Duca vinde Securității secretul lui Polichinelle

În prima fază, Duce Coe se ține de cuvânt și întocmește o listă cu 58 de nume, inclusiv foști colegi de școala și de liceu, deci din perioada în care nu venise în România. În total furnizează 10 note informative, însă nici una dintre aceste note nu se regăsește în dosar, cu excepția listei care conține cele 58 de nume. În mai 1965 un raport menționa că Duce Coe “a furnizat mai mult material privind trecutul unor elemente și prea puține materiale rezultate din contactarea elementelor. Aceasta se datorește faptului că agentul nu depune suficient interes în a culege informații. În această perioadă nu a fost stimulat cu bani. Agentul Duca Ion nu este suficient atașat de organele noastre”.

În cele din urmă, sesizând că Duce Coe le livrează numai lucruri cunoscute, Securitatea hotărăște să renunțe la colaborarea cu el și emite o “Hotărâre, privind excluderea din rețeaua informativă a agentului Duca Ion, nume real Duce Coe.

Agentul Duca Ion a fost recrutat pe 23 ianuarie 1964 pentru încadrarea informativă a unor elemente legionare macedonene (…). (…) Deși i se trasează sarcini concrete și e instruit temeinic cum să acționeze, totuși majoritatea notelor furnizate se referă la trecutul elementelor menționate și puține sunt acelea care să arate atitudinea și preocupările prezente ale elementelor legionare la care era dirijat. Agentul dispune de posibilități informative, cunoscând un număr mare de legionari macedoneni, însă datorită atitudinii sale negative față de colaborarea cu organele noastre, n-a reușit să le contacteze. (…) Agentul nu s-a prezentat la întâlniri de multe ori, motivând că e foarte ocupat cu serviciul și nu are timp. (…) Nu s-a reușit a-l determina să-și schimbe poziția față de organele noastre. Față de această situație, propunem a se aproba excluderea agentului Duca Ion din rețeaua informativă și trecerea lui în evidență operativă la Compartimentul Activi, rămânând în atenția noastră în mod deosebit”. Este exclus definitiv din rețeaua informativă la 16.08.1966. Astfel se încheie colaborarea dintre Duce Coe și Securitate, însă supravegherea sa continuă.

Turnat de un prieten din copilărie că și-a pus dinți și se îmbracă bine

Ca orice fost legionar, Duce Coe rămâne în vizorul Securității. În jurul său gravitează inclusiv informatori care l-au cunoscut în copilărie. Astfel, pe 9 ianuarie 1967, sursa Barbu raporta: “(…)Pe Duce Coe, vechiul prieten din copilărie nu-l revăzusem de aproape un an. Din punct de vedere al sănătății, arată mult mai bine. Este încadrat la o unitate sportivă în materie contabilă. Este foarte mulțumit de serviciu. Are în prezent o îmbrăcăminte mai bogată și și-a refăcut dantura. Am discutat multe lucruri din copilărie când am fost elevi. (…) La băiatul său se duce foarte rar. După cum spune dânsul, tot timpul și-l petrece la serviciu și la domiciliu”.

<Agentul a fost instruit să ne semnaleze toate discuțiile ce le va purta cu Duce Coe. Va încerca să pună în discuție și teme politice pentru a stabili cum reacționează>.

Spre deosebire de sursa Barbu, care, prin informările făcute, pare foarte cooperantă, sursa Crai semna în februarie 1964 o notă ceva mai evazivă, care conținea, în mare, lucruri știute : “(…) A făcut parte din echipa Sportul Studențesc împreună cu foștii jucători Drăgan, Șiclovan, Mihăilescu I, Popescu Ghe. și alții de care nu-mi mai amintesc. (…) Este divorțat, nu locuiește nici cu fiul, Dan Coe, jucător de fotbal la Rapid (…)”.

Ultimele însemnări din dosarul lui Duce Coe poartă date din 1968. Dosarul nu mai conține documente datate după acest an.

Despre fiul său, Dan Coe, în dosar apar doar 2-3 relatări succinte din partea unor informatori. Se desprinde ideea că Dan își vizita tatăl rar și îl mai ajuta financiar. E posibil ca Duce să fi limitat relația cu Dan la întâlniri sporadice, pentru a nu-i crea probleme. Dintr-un referat întocmit de serviciul de cadre al clubului Rapid, înaintea unei deplasări în Turcia, reiese că Dan Coe trecuse sub tăcere trecutul politic al tatălui său: “…tatăl, Duce Coe, a fost funcționar, în prezent lucrează la Pronosport. Nu reiese să fi făcut politică. Nu posedă avere”.

Cu toatea astea, coechipierii lui Dan Coe, stiau că tatăl Duce a fost legionar. Confirmă atât Nichi Dumitriu cât și Viorel Kraus, campioni cu Rapid în 1967 și colegi de echipă cu Dan.

Nichi Dumitriu: “Îl știam pe Duce și aflasem și despre trecutul său dar evitam comentariile pe tema asta. Venea la meciurile noastre, era nelipsit mai ales când jucam în Giulești”.

Viorel Kraus: “Noi, la echipă, știam că Duce Coe a fost legionar. L-am și cunoscut, de altfel. Era un tip înalt, solid, inspira duritate. Vorbea mai aspru, mai tare, mai hotărât”.

 

În anii ’80, după moartea lui Dan, survenită la Koln în 1981, Duce Coe și-a deschis un magazin de suveniruri cu profil sportiv în zona Lipscani, pe strada Băcani. Magazinul era cât o debara, se afla la parterul unei case vechi și avea intrare chiar din stradă. În România nu existau magazine de profil de unde să poți cumpăra așa ceva. Rapidul avea un mic magazin în Gara de Nord și cam atât. La Duce Coe însă, găseai fanioane, căni, fotografii, insigne cu Farul, U Craiova, FC Baia Mare, Sibiu, U Cluj, Rapid, Sportul Studențesc, Progresul, Poli Timișoara, Poli Iași etc. Numai cu Steaua și Dinamo nu avea. Duce Coe nu voia să vândă nici un suvenir cu însemnele celor două cluburi ale puterii. “Sunt comuniști! Eu nu vând suvenire cu echipele comuniștilor”, se burzuluia Duce Coe către cei care cereau obiecte cu Steaua sau cu Dinamo

Familia Coe a avut un destin tragic. Data morții lui Duce nu și-o amintește nimeni. În orice caz, a supraviețuit morții fiului său, Dan, și s-a prăpădit înainte de decembrie 1989. În 1980, Dan Coe a rămas în  Republica Federală Germania, unde a cerut azil politic. Până în ziua de astăzi, crâmpeie de informații despre moartea lui Dan Coe au venit doar de la foștii coechipieri de la Rapid. Unii au vorbit în cunoștință de cauză, alții au făcut speculații, însă un tablou complet al morții lui Dan Coe nu s-a conturat niciodată. Acest lucru se întâmplă, în premieră, astăzi. La 40 de ani de la moartea lui Dan Coe, au acceptat să vorbească oameni care au ajuns la locul decesului înaintea poliției, foști jurnaliști de la Radio Europa Liberă și foști coechipieri. Povestea nespusă a mortii lui Dan Coe, în episodul următor.