24 mai 1939, ziua când Voievozii Fotbalului au descălecat la București
24 mai 1939 a fost o zi de neuitat pentru români. Întregul
neam românesc se freca la ochi nevenindu-i a crede că echipa națională de
fotbal a Angliei este la București. Șocul resimțit la apariția inventatorilor
fotbalului în urbea de pe Dâmbovița ar
echivala în ziua de astăzi poate doar cu un meci între România și o echipă de
marțieni. Pe români nu-i recomanda
mai nimic pentru un amical de asemenea calibru. E adevărat, participaseră la
primele 3 turnee finale ale Cupei Mondiale însă nu trecuse nici un an de când
fuseseră bătuți de Cuba în primul tur al mondialului francez din ’38. De la coșmarul
cubanez până în mai 1939 jucaseră 5
amicale, din care câștigaseră 2, pierduseră alte 2 și încheiaseră un meci la
egalitate, având un golaveraj de 9-11. Englezii aterizau la București după două
amicale tari. Pe 13 mai remizaseră la Milano, pe San Siro, 2-2 cu campioana
mondială en-titre, Italia, iar pe 18 mai cedaseră suprinzător, 1-2 la Belgrad, în
fața Iugoslaviei. E adevărat, Anglia,
care renunțase la statutul de membru FIFA în 1928 din pricina unui diferend cu
forul mondial pe tema noțiunii de amatorism în fotbal, nu participase la nici
una dintre cele trei ediții ale Cupei Mondiale. În ciuda acestui fapt, englezii
erau văzuti drept cei mai buni fotbaliști din lume. Românii, și nu numai ei,
considerau că Anglia ar fi putut câștiga lejer campionatele mondiale jucate în
1930, 1934 și 1938. Practic, la vremea respectivă, Anglia era văzută ca un fel
de campioană mondială neîncoronată. Disputa de la București, din 24 mai 1939,
avea să încheie turneul continental al Angliei.
“Vin englezii bre !”
“Echipa Angliei vine în România ! Acestea sunt cuvintele care
flutură pe buzele fiecărui sportiv român de câtva timp încoace. Celebrii fii ai
Albionului, reprezentanții celui mai bun football din lume, oamenii care
dealungul anilor și-au format un palmares inegalabil, sunt așteptati în țara
noastră așa cum numai niște oaspeți de marcă sunt așteptați”. Gazeta
Sporturilor, 19 mai 1939
Amicalul România vs Anglia fusese anunțat de presa noastră
încă din ianuarie 1939, semn că detaliile meciului fuseseră negociate din timp.
Nici o publicație nu precizează însă
cine a fost personajul cheie în stabilirea acestui meci. E foarte posibil ca meciul
să fi fost aranjat pe linie regală, având în vedere legăturile de rudenie
dintre Casa Regală a României și cea a Marii Britanii. Toată lumea, de la
Vlădică la opincă, a ieșit în stradă ca să-i vadă pe englezi. Primari,
prefecți, politicieni, oameni de rând au luat cu asalt gările din
Turnu-Severin, Craiova și Pitești. Gazeta Sporturilor și-a trimis reporterii să-i
urmărească pas cu pas pe englezi încă de
la intrarea în țară. După amicalul cu Iugoslavia, englezii s-au îndreptat către București și au intrat în
România pe la Drobeta Turnu-Severin. În cinstea oaspeților, toate magazinele și
cârciumile din Turnu-Severin “s’au îmbrăcat de sărbătoare; drapelele Angliei și
României flutură superb spre azurul cerului”. Până și
bragagiii turci ai orașului știu despre vizita britanicilor :”vin englezii bre
!”
Foarte probabil, scurta vizită a fotbaliștilor englezi a rămas până astăzi
cel mai important moment din istoria orașului de la malul Dunării. În drum spre
gară, englezii s-au plimbat prin oraș și au prânzit la un restaurant central
unde au luat contact “cu ineditul pitoresc românesc. Un lăutar balaoacheș le-a
zis la ureche o arie săltăreață”. În gările din Craiova și Pitești povestea se
repetă. Mii de oameni îi aplaudă pe englezi și le oferă flori. În București,
Gara de Nord este pur și simplu blocată de puhoiul de oameni veniți să-i zăreasca
măcar pe englezi. “Maeștrii footballului erau să fie striviți de mulțime. Peste
3000 de oameni au umplut peroanele de parcă echipa Angliei avea de gând să
joace între șine”, scria Gazeta Sporturilor. Pe peronul Gării de Nord,
federalii britanici le-au oferit omologilor români câte un creion de argint și câte
o insignă, în vreme ce românii le-au făcut cadou “câte o ploscă cu țuică”.
Da și ba ! Tancul sprinten, Tornada, Uliul și
Cangurul
Meciul meciurilor
l-a stârnit și pe scriitorul Ionel Teodoreanu, care, anterior, mai publicase
cronici și reportaje pe teme de box, patinaj, oină și fotbal. De astă dată,
autorul trilogiei “La Medeleni”, a scris o incitantă cronică în Gazeta
Sporturilor, punând în balanță șansele României la victorie, în comparație cu
cele ale Angliei. Cronica lui
Ionel Teodoreanu s-a intitulat <Da și Ba !>.
Un meci mare văzut de un scriitor mare - Ionel Teodoreanu
“Da și Ba !
Da, putem câștiga acest meci. Balonul e rotund. Rotund a fost în Jugo-Slavia
unde echipa Angliei a fost uluitor învinsă , de ce n’ar fi rotund și în România
! Da, avem proeminente individualități în echipa noastră. (…) Dobay, centaurul
galopului mythologic, al cărui shot e un destin năpraznic; Vintilă, uliul adversarului; Burger, tankul sprinten; Sfera, adevărata tornadă;
Pavlovici cu salturi de cangur. De ce n’ar fi victoria, sau măcar speranța în
victorie, concluzia logică a atâtor talente însumate de echipa noastră ? (…)
Ba nu putem câștiga acest match. Rotund nu înseamnă absurd. Rotund e și pântecul
femeii însărcinate. Și totuși acest <rotund> nu va naște un avion ci un
prunc. Picioarele savante ale echipei Angliei sunt deprinse să joace pe
terenuri care nu-s decât amplificarea gazonată a unei suprafețe de billiard. În
Jugo-Slavia n’a fost răpusă echipa Angliei ci a fost învins sportul
footballului de hârtoapele maidanului balcanic poreclit arenă. S’a jucat deci
terenul cucuiat de-a v’ați ascunselea cu picioarele echipei Angliei. La București însă, echipa Angliei va
<juca> deci va învinge. (…)
Și totuși, amândouă glasurile mele, ireductibile
aici în singurătatea gândului, - acolo pe teren se vor înfrăți absurd într’un singur
glas care va striga imperativ în cor cu celelalte mii : Haide România !”
La Peleș pe urmele englezilor. “Ne rugăm Domnului
să nu facem hands”
Entuziasmată la
culme de vizita fotbaliștilor englezi, presa româna de toate culorile și de toate
orientările a fost permanent pe urmele oaspeților. Cititorii aveau să afle din relatările
ziarelor că pe 22 mai englezii au fost în vizită pe Valea Prahovei. Au vizitat
sondele de la Țintea, lângă Băicoi, iar prânzul l-au luat la hotelul Palace din
Sinaia, hotel care există și în ziua de astăzi în parcul Dimitrie Ghica.
“Absolut toți membrii expediției engleze sunt entuziasmați de mâncărurile și…vinurile
românesti”, nota Universul Sport. După ce și-au făcut plinul, fotbaliștii englezi au aterizat la Peleș.
“Castelul și elegantul decor al reședinței regale au stârnit admirația oaspeților
cari și-au manifestast entuziasmul ca
nicio altă echipă națională”. La întoarcerea către capitală, englezii s-au
oprit în Ploiești unde au năvălit într-o cofetărie îndopându-se cu prăjituri,
după care au încheiat apoteotic cu o cină pantagruelică la restaurantul Berbec.
Însoțiți de prefectul de Prahova și de președintele clubului ploieștean
Tricolorul, englezii au vizitat, între altele, stadionul local care fusese
inaugurat nu cu mult timp în urmă. “Vizita jucătorilor britanici a produs la
Ploești o sensație extraordinară. Mai mare chiar decât cel mai pasionant match
de divizie națională”. (Universul Sport, 23 mai 1939).
“Voievozii
footballului” n-au scăpat de alai nici măcar la antrenamentul pe care l-ar fi
vrut închis pentru toată lumea. În ciuda dorinței lor, 300 de oameni au pătruns
pe ANEF ca să vadă cum se antrenează cei mai buni fotbaliști ai lumii. “…Nimeni
n’a putut face nimic celor 2-300 de de persoane care au pătruns și s’au ascuns în
tribune încă dela 7 dimineața. (…) Englezii au o viteză uluitoare și lasă
impresia că asiști la adevărate întreceri între așii alergătorilor mondiali. (…)
Asul shooterilor este Lawton, a cărui putere în shoot este formidabilă. Apoi
s’au antrenat la lovituri de 11 m. Ne rugăm însă Domnului ca înaintașii români
să nu facă niciodată hands în careu”, nota într-un registru comic Gazeta
Sporturilor.
Ce e de știut.
“Englezii poartă numere pe tricouri !”
Ziariștii români s-au întrecut în a oferi sfaturi și
informatii privitoare la fotbalul englez și la stilul de joc al britanicilor, în
fața cărora, potrivit Universul Sport, “echipa națională are misiunea cea mai
glorioasă și trebue să răspundă celui mai intens efort din cariera ei. 24 Mai
poate fi o dată istorică, căci întâlnirea de la A.N.E.F. va fi desigur cea mai
complectă lecție de football, o revelație luminoasă și precisă a jocului de football.
Matchul va începe la ora 18 precis”. Publicul a avut parte din Tempo, Capitala,
Gazeta Sporturilor, Universul Sport sau Sportul Capitalei de un puhoi de
informații și de sfaturi, care de care mai uimitoare. Astfel, suporterul român
lua la cunoștință că “englezii atacă portarul – lucru care nu se practică în
toate țările Europei. Cum nici în România nu este acest obiceiu, publicul trebue
să înțeleagă acest lucru și să nu’l prețuiască decât în spiritul englez”.
“Înaintașii
englezi vor ataca portarul. Spectatori ! Nu protestați, nu manifestați ostil
pentru că nu aveți dreptate”.
“Nu
protestați deasemenea, când jucătorii
englezi vor ataca adversarul cu pieptul sau umărul. Și aceasta este perfect
regulamentar și stilul de joc britanic comportă o maximă întrebuințare a
bustului”.
“Rugăm pe jucătorii
noștri să nu țină cu mâna. Și nu pentru că vor fi penalizați de arbitru în
cazul în care acesta i-ar vedea. Ci pentru că este genul de infracțiune pe care
o detestă în gradul cel mai înalt orice jucător englez. În mentalitatea sportivului
britanic actul acesta capătă oroarea unui act de supremă lașitate. Dacă faci
asta ești un laș și nu poți face sport pentru că sportul pretinde să fii
curagios. Iată raționamentul sportivului britanic”.
“Spectator român,
nu huidui fiindcă aceasta este oribil și fiindcă efectul este demoralizant și
dezastruos în consecinte. Spectator român, nu face economie de aplauze și nu te
teme că vei răguși strigând pentru echipa ta. Un tub cu bomboane de mentă costă numai 5 lei și-ți
va reda integritatea facultăților vocale. În glasul, în gândul, în simțirea, în
încrederea și în nădejdea ta strigată puternic stă ascunsă cheia victoriei. Fă-ți
datoria spectator român !”
“Fabrica Velo
oferă echipei învingătoare cateo cutie de cremă <Velo>, cea mai bună
cremă de ras rapid”.
“Pe stadionul
ANEF are loc cea mai mare partidă pe care a găzduit-o țara noastră, între
formidabila echipă a insularilor și unsprezecele tânăr pe care-l aliniăm”.
“Publicul trebue
să susțină cu caldură echipa noastră. Aceasta este datoria publicului. Să
primească după cum merită însă cea mai bună echipă din lume, maeștrii,
apostolii patriei footballului”.
“Jucătorii
Angliei poartă numere pe tricouri ! O nouă curiozitate a fotbalului britanic,
pe cât de originală, pe atât de interesantă. În matchurile pe care echipa
Angliei le susține pe continent, jucătorii poartă pe tricou un număr, după care
pot fi lesne identificați de spectatori.
(…). După aceste amănunte, publicului românesc îi va fi foarte ușor să
recunoască jucătorii cu care vom juca miercuri”. Primele meciuri de fotbal în
care s-au purtat numere pe tricouri în campionatul englez fuseseră disputele
Sheffield Wednesday vs Arsenal și Chelsea vs Swansea jucate pe 25 august 1928.
“Anglia a demonstrat football, a vrut să câștige și a câștigat cu
2-0. Maeștrii au fost în Dealul Spirei !”
Miercuri 24 mai, în ziua meciului, capitala a fost practic
paralizată. Meciul a început la ora 18.00, porțile s-au deschis la ora 12.00 însă
primii spectatori și-au făcut apariția la porți înainte de ora 10.00 înarmați
cu sarsanale pline cu mâncare și băutură. Au fost prezenți ambasadorii Germaniei,
Turciei, Bulgariei, Belgiei și Angliei precum și o sumedenie de figuri publice
autohtone. Federația Româna de Fotbal a solicitat în mod public tuturor
instituțiilor să le permită angajaților să plece de la muncă mai iute, astfel încât
doritorii să poată ajunge în timp util la stadion. Presa vremii a avansat cifra
de 40.000-45.000 de spectatori prezenți pe stadionul A.N.E.F., ceea ce înseamnă
că la acest meci au asistat cel putin 5% dintre locuitorii capitalei. În 1939, populația Bucureștiului era
cifrată la 7-800.000 de locuitori. La ora meciului,Bucureștiul arăta precum un
oraș părăsit. Locuitorii care nu prinseseră bilete erau adunați în jurul
aparatelor de radio. Jocul, așteptat cu sufletul la gură de întreaga națiune,
n-a avut cine știe ce istoric. Fundașul Ripensiei, Rudolf Burger, s-a
accidentat la genunchi în minutul 2 și a părăsit definitiv terenul în minutul
11 . Cum regulamentul de fotbal, în perioada respectivă, nu prevedea posibilitatea
efectuării unor schimbări de jucători, România a jucat în 10 oameni până la
final. Englezii au câștigat cu 2-0, goluri Broome min 7 și Welsh min 51, în
vreme ce românii și-au imaginat multă vreme că dacă ar fi jucat în efectiv
complet ar fi putut produce o surpriză. Din cronicile ziarelor rezultă că după
golul de 2-0 englezii n-au mai forțat, principala lor preocupare fiind aceea de
a-și păzi picioarele de atacurile românilor. “Se joacă atât de brutal ! Doamne
! ”, scria Universul. “Pentru ce nu pot înțelege unii oameni că e mai frumos să
fii sportiv până la urmă”. Dincolo de considerațiile personale legate de meci, românii
au fost satisfăcuți și nu prea de acest 0-2 cu Anglia, însă prezența englezilor
la București a atenuat până la urmă orice nemulțumire.
“Jucătorii englezi au jucat atât de bine încât
e imposibil să mai remarcăm vreun jucător român”, nota Universul, în vreme ce Sportul
Capitalei scria :”Britanicii au prezentat adevaratul football și totuși au fost
foarte mulți spectatori decepționati : ar trebui să fim mai des vizitați de
echipe engleze pentru a învăța cu toții că fotbalul e sport și nu altceva. (…)
Englezii ne-au arătat eri un football ireproșabil, un football de calitatea I, cu
desăvârșire <made in England>, dincolo de orice putință de imitație sau
contrafacere. (…) În anul de grație 1939, luna Mai, ziua 24, Capitala noastră a
găzduit cea mai mare echipă a lumii : echipa Angliei ! (…) Maeștrii
footballului, Maeștrii lumii, cei ce au născut, crescut și scos în lume
foot-ball-ul, cei ce au elaborat sportul care se intitulează regele
sporturilor, englezii, au jucat eri la noi. Englezii au fost în Dealul Spirei
!” Gazeta Sporturilor îl lăuda pe venusistul Cornel Orza, considerat cel mai
bun român de pe teren :“Orza merită laude pentru jocul prestat. A fost singurul
și primul care a atacat cu vânjoșie pe oaspeți și nu s’a intimidat de faima lor. (...) Partida formidabilă
făcută de venusist l-a scutit pe Sfera de grija lipsei lui Burger. Bravo Orza !
În condițiunile vitrege descrise România nu putea juca mai bine. Înfrângerea
suferită numai cu 2-0 din partea Angliei, în contra căreia a jucat în 10
oameni, nu are nimic dezonorant. Dimpotrivă, ea este lăudabilă. Nici cu formația
complectă nu reușeam să-i învingem”.
„Ziua de 24 mai
1939 trebue să rămână înscrisă cu litere de aur în istoria soccerului românesc.
Venirea echipei Angliei la București a constituit cel mai mare eveniment
sportiv al țărei noastre. Nimic nu-l va egala, decât tot o nouă vizită a
Angliei”. Capitala, 26 mai 1939.
Noua vizită a
Angliei în România avea să aibă loc de abia peste 29 de ani, în noiembrie 1968,
0-0 la București tot într-un amical.
 | |
| Romania-Anglia, 24 mai 1939 |
NB. Material publicat in Gazeta Sporturilor din 28 februarie 2018
Octavian Pescaru
