Aurel Toma, spaima campionilor.

        -          Buna ziua. Va mai intereseaza subiectul Aurel Toma ?

     -          ....!?...

     -          Ma numesc Sorin Nistor, locuiesc in Brasov si sunt un urmas al lui Aurel Toma...

                     Acest dialog avea loc la inceputul lui iunie 2010. Cautam de mai bine de 2 ani sa aflu povestea unuia dintre marii boxeri ai Romaniei. Aveam informatii din diverse publicatii interbelice doar despre activitatea sa din Romania pana undeva spre sfarsitul anilor ’30. Dupa ce s-a stabilit in SUA parca o foarfeca nevazuta a retezat orice legatura dintre Toma si Romania. Schimbarile politice de dupa razboi au facut imposibila aflarea vreunei informatii despre el. Prin anii 50-60 tatal sau a trimis mai multe solicitari catre ambasadele Romaniei de la Paris si Washington fara a primi vreun raspuns. In anii ’80 jurnalistul, scriitorul si omul de teatru Mircea M. Ionescu a incercat si el, fara succes, sa afle ce s-a intamplat cu cel supranumit “Spaima campionilor”. In 1975, scriitorul George Mihalache i-a dedicat un capitol in cartea sa “Acei barbati minunati si manusile lor de box”, insa naratiunea decurge din lecturarea ziarelor vremii si este strict legata de cateva dintre meciurile lui Toma, fara detalii despre traiectoria vietii sale. Norocul a facut ca Sorin Nistor, cadru militar in Brasov si urmas al lui Aurel Toma sa descopere pe site-ul unei publicatii de limba romana din SUA postarea mea in care ceream sugestii despre cum as putea afla cate ceva despre Aurel Toma. Cu doar cateva zile inainte Sorin il descoperise navigand pe internet pe fiul lui Aurel Toma, Ronald Toma. Asa am deslusit in mare parte, la 100 de ani de la nasterea sa, epopeea boxerului Aurel Toma.

Cine a fost Aurel Toma.

        Aurel Toma s-a nascut pe 30 iulie 1911 la Babadag, intr-o familie cu 8 copii. Mama, Ileana, era din familie de bulgari iar tatal, Marin, se tragea din neam de oieri din zona Sibiului de unde venise in Dobrogea in a doua jumatate a secolului 19. In jurul lui 1924 Aurel pleaca la Bucuresti pe urmele fratelui sau mai mare, Valeriu, care deschisese o cofetarie in Piata Amzei. Cum si cand s-a apucat de box nu se stie exact. Se cunoaste doar numele antrenorului care l-a initiat in box : Petre Alexandrescu, unul dintre fondatorii scolii romanesti de box. Ofiter in armata regala, Alexandrescu a studiat la Paris unde a deprins tehnici de box si de jiu-jitsu. Revenit in tara a inceput sa-si impartaseasca din cunostintele acumulate in Franta, printre elevii sai numarandu-se si Regele Carol al-II-lea caruia i-a fost aghiotant si i-a oferit lectii de box si de jiu-jitsu. Petre Alexandrescu este autorul unui tratat de box intitulat “Manual de box pentru amatori, profesionisti, maestri de box, licee, scoli militare, societati si diferite organizatii sportive”. Documentul a fost tiparit in 1925 si poate fi citit la Biblioteca Academiei.         

Aurel Toma

Enciclopedia boxului mentioneaza primul meci profesionist al lui Toma in iunie 1931 la Bucuresti. “Maruntel de statura dar iute si foarte ambitios” il caracteriza Gazeta Sporturilor pe cel care avea sa devina de doua ori campion european al profesionistilor la categoria cocos in 1936 si 1938. Alaturi de Lucian Popescu, triplu campion european la musca, pana si cocos, Toma a marcat boxul romanesc si international in anii ’30. A fost primul boxer roman care a urcat in ring la Madison Square Garden si totodata singurul roman care si-a construit o cariera in boxul profesionist american.

Afirmarea in Franta

        Dupa o serie de meciuri disputate in tara, in decembrie 1932 Aurel Toma ia drumul Parisului impreuna cu mai multi boxeri romani. In Romania conditiile de pregatire erau precare iar un nume in lumea boxului nu-si putea face decat luptand in tari cu traditie in acest sport. “Parisul insemneaza idealul spre care toti boxerii nostri holbeaza ochii si intind mecanic mainile ca spre un miraj unic si salvator. Pentru toti, Parisul e cheia succeselor, a consacrarii si a imbogatirii”, nota GSP. 

Dupa un meci demonstrativ in care impresioneaza contra campionului mondial Victor Young Perez, lui Toma i se ofera un prim adversar in persoana filipinezului Joe Mendiola. Arbitrii vad egalitate iar romanul atrage atentia presei. Boxe scrie :”Toma este unul dintre cei mai buni cocosi ai Europei”. Intr-o vreme in care boxul era rentabil pentru toti numai pentru boxeri nu, Toma e nevoit sa accepte un meci cu francezul Maurice Huguenin, “Printul ko-ului”, in conditii ireale. E anuntat despre meci cu 2 ore inainte de gala in timp ce se afla in plin antrenament. Accepta, pierde la puncte dupa 10 reprize dar castiga respectul presei si al publicului. L’Auto, bunicul cotidianului L’Equipe, scria ca pe drumul catre vestiare “Toma a fost ovationat de spectatori care l-au bombardat cu flori si i-au strecurat in palme bani si ciocolata”. Dupa ce, la inceputul lui 1934, ii invinge pe cocosii francezi Etienne Mura si Henri Sanchez, L’Auto constata ca “Toma boxeaza cand stiintific, cand bataios”, iar campionul european la musca, Praxille Gyde, uimit de forta romanului refuza sa-si puna centura in joc in fata acestuia. In aprilie 1934, noul sau manager Georges Leclerc, ii aranjeaza un meci la Manchester cu titlul pe masa contra campionului mondial al categoriei musca Jackie Brown in fata caruia pierduse anterior la puncte, dupa o disputa foarte stransa. Toma e insa lipsit de sansa. E obligat sa revina in tara pentru a-si satisface stagiul militar. Leclerc intervine pe langa ministrul roman de externe Nicolae Titulescu, aflat la Paris, cerandu-i o pasuire, insa totul e in zadar.

Revenirea in Franta si cadoul lui Renault.

           Dupa catanie, “Tomiţă” cum ii spuneau prietenii, revine in Franta hotarat sa devina numarul unu in Europa. Sanchez, Barras, Perez,  Pladner, Huat, Cotti si Angelman, campion mondial la musca, se inclina pe rand in fata romanului. L’Auto descopera in Toma “unul dintre cei mai stilati boxeri din cati am vazut vreodata pe ring”. Pe 7 martie 1936, la meciul cu Eugene Huat poreclit Pisica-Tigru, fost campion european si mondial, asista si industriasul Louis Renault pentru care Toma lucra ca sofer si ca mecanic auto. In fata a 8000 de spectatori in delir, romanul il mitraliaza timp de 10 runde pe Huat si obtine o indiscutabila victorie la puncte. Entuziasmat, Louis Renault il imbratiseaza pe roman chiar pe ring si ii promite un cadou deosebit. Peste trei zile Toma devenea proprietarul unui automobil....Renault.  

Cadoul lui Renault

Aurel Toma, campion al Europei.

             Seria de victorii il aseaza pe Aurel Toma in postura de chalenger la titlul european detinut de Joseph Decico. Francezul accepta sa boxeze la Bucuresti pentru o bursa de 20.000 de franci. Toma primeste numai 5000. Apropierea meciului cu Decico programat pentru 26 iulie 1936 starneste o emulatie deosebita in Romania. Revenit in tara pentru pregatire, Tomita tine prima pagina a ziarelor. E urmarit pas cu pas de jurnalisti si de admiratori. Celebritatea sa atinge cote maxime astfel incat e invitat sa dea lovitura de incepere a amicalului Ripensia - FC Liverpool. Printre nenumaratele ore de antrenament Toma isi gaseste timp sa declare :”Tintesc un singur lucru...gloria ţărei pe ale carei meleaguri m-am nascut”. Stabilit pentru 26 iulie in aer liber, pe arena Venus, meciul cu Decico e amanat pentru 27 din cauza vremii nefavorabile. Unii dintre spectatorii veniti la stadion pe 26 dorm acolo in asteptarea intalnirii de a doua zi. Pe 27 iulie 1936 arena Venus geme de lume. Pentru prima data in istoria sa postul national de radio transmite in direct un meci de box. In tribune sunt aproape 20.000 de spectatori. Printre ei si tatal sau, care asista pentru prima oara la un meci al fiului. 

Primele doua runde sunt echilibrate. Francezul, cu alura de star de cinema, iute si tehnic, face o impresie teribila. Cu toatea astea in repriza a treia se duce cuminte la podea dupa o dreapta la barbie. Urmatoarele 3 runde sunt dominate de francez, insa cand toata arena inghetase cu “Hai Tomita” pe buze, romanul revine si o cascada de lovituri se revarsa asupra lui Decico. Atacurile sale sunt atat de violente si de numeroase incat da senzatia ca de abia ar fi inceput meciul. George Mihalache descrie finalul rundei a 11-a in cartea sa :”Loviturile cele mai naprasnice pe care le-au vazut vreodata bucurestenii se opresc toate in Decico, care, coplesit de aceasta alura infernala, se retrage spre coltul lui si-si lasa bratele in jos, infrant. Tassin, managerul sau, care tinea buretele pregatit de vreo doua minute...il arunca in ring. Decico a renuntat la lupta si la titlul european ! Arena Venus a devenit un iad. Un strigat urias e scandat de mii de voci :< Toma Aurel !...Campionul ! Cu bratele larg desfacute spre cerul de iulie, Toma Aurel cheama parca toate stelele sa lumineze cel mai mare triumf al vietii sale « 

La cateva zile dupa meci avea sa fie decorat de Regele Carol al II-lea cu care avea o stransa legatura. Aurel Toma ii acordase lectii de box Principelui Mihai si fusese o perioada soferul personal al Regelui.

Aurel Toma premiat de Regele Carol al II-lea. 

Prima aventura dincolo de Atlantic

            Incoronat drept cel mai bun cocos al Europei, Tomita se intoarce in Franta unde mai bifeaza doua victorii insa visul de a boxa in SUA nu-i da pace. Renunta la a-si mai apara centura europeana, se imbarca pe pachebotul Normandie si in decembrie 1936 pune piciorul pe pamant american. In 4 luni ii rapune pe Librandi, Hook, Martin si Archibald. Informatiile despre meciurile sale ajung greu in tara, la cateva saptamani dupa disputare. 

Cel care face oficiile de ofiter de presa si comunica telefonic sau in scris succesele lui Toma este locotenentul Alexandru Papană, bober si aviator de exceptie, participant la vremea aceea la demonstratii aviatice in SUA si nelipsit de la partidele compatriotului sau. Richard Librandi scapa din mainile romanului datorita publicului care cere oprirea meciului pentru inferioritate. Meciul cu Archibald, care in 1938 avea sa cucereasca titlul de campion mondial la pana, se disputa la Madison Square Garden, astfel ca Toma, invingator la puncte, devine primul roman care boxeaza in templul boxului american. Dupa Toma, avea sa mai incerce o cariera in SUA, un alt roman, Milica “Milo Theodore” Teodorescu care intre 1938 si 1946 dispută o sumedenie de meciuri in America, inclusiv la Madison, dar fara mare succes. Precursorul lui Aurel si Milica este insa Costica Alexandrescu, alias Johnny Alex, prezentat de Gazeta Sporturilor in anii ’30 drept “primul boxer profesionist al Romaniei”. In peste 30 de meciuri, conform enciclopediei boxului, Alexandrescu a boxat intre anii 1913 si 1924 numai in afara Romaniei, in Franta, Anglia, Canada si Statele Unite. Dupa cele 4 victorii repurtate in SUA, Toma se intoarce pe batranul continent. Motivele ? Relatiile tensionate cu promotorii americani care ii ofereau burse foarte mici, viata scumpa precum si propunerile repetate, refuzate vehement, de a tranti meciuri venite din partea mafiei pariurilor.

Din nou campion european

                Bucurestiul, Parisul si Londra il primesc cu bratele deschise pe cel poreclit “Spaima Campionilor”. In 6 luni, romanul isi trece pe raboj inca 7 victime, intre care si Decico pe care il deposedase anterior de titlul european. Victoria contra lui Decico ii ofera sansa de a boxa din nou cu centura europeana pe masa. Neinvins din octombrie 1935, in 21 de meciuri consecutive, Aurel Toma urma sa dea piept la Bucuresti, pe 5 iunie 1938, cu italianul Gino Cattaneo. Meciul are loc tot pe arena Venus iar reteta e la fel de consistenta ca in urma cu 2 ani....aproape 20.000 de oameni iau cu asalt stadionul. 

Pana in repriza a 8-a meciul e echilibrat insa romanul are ambele arcade deschise. Italianul l-a lovit de doua ori cu capul si a fost avertizat. Dupa a doua lovitura incasata managerul Leclerc incearca sa-i opreasca hemoragia si ii cere sa abandoneze. George Mihalache istoriseste :”Toma (...) vede ca prin ceata chipul palid si impasibil al italianului si se pomeneste urland :<Mor pe ring dar nu ma las ! > Se repede spre Cattaneo ca un uragan....Gino incaseaza zeci de croseuri la cap si...in culmea furiei recurge la aceeasi arma...loveste din nou cu capul in arcada dreapta a lui Toma ! Medicii sar in ring iar arbitrul Pippow pronunta decizia :”invingator prin descalificare.....Aurel Toma !”. Dupa meci Pippow avea sa declare ca pe foile de arbitraj romanul era in avantaj in momentul descalificarii italianului.

Cap de linie pentru Benny Lynch

             In toamna ’38 proaspatul campion european da piept la Londra cu dublul campion european si mondial la musca, scotianul Benny Lynch. Mai tanar cu 2 ani decat Toma, scotianul Lynch era considerat un pugilist inegalabil. Mii de oameni au umplut pana la refuz Earl’s Court Arena pentru a-si vedea idolul. “Pentru Toma e cel mai greu meci al carierei”, scria Gazeta. Avea sa fie insa ultimul meci pentru Lynch. “Boxul navalnic al fiului de taran din campul Baraganului i-a cucerit pe spectatorii englezi”, nota GSP pe 6 octombrie 1938. 

Toma castiga prin ko in repriza a 3-a in fata unui public inmarmurit, dupa nici 7 minute de lupta. A fost primul si singurul ko suferit de Lynch in cariera. Dupa acest meci s-a retras. Faima lui Lynch, mort in 1946, a fost atat de mare si s-a perpetuat consecvent in timp, incat undeva dupa anul 2000, BBC a realizat un documentar despre viata sa ! Productia exista pe internet iar cele cateva zeci de secunde in care Toma boxeaza cu Lynch reprezinta singurele imagini filmate in care apare campionul roman, disponibile intr-un spatiu public.

Adio Europa

         Dupa victoria contra lui Lynch lui Toma ii este impus ca adversar spaniolul Baltasar Sangchili. Conditiile promotorului Dickson sunt insa de neacceptat. Meciul urma sa se dispute in sala Wagram din Paris, locatie care putea primi un numar redus de spectatori iar lui Toma i se propune sa primeasca in loc de o suma fixa, 20% din incasarile galei. Cum Sangchili nu mai reprezenta o atractie pentru publicul francez din cauza rezultatelor, Toma refuza, pierde din nou titlul european fara a si-l apara si in acest timp continua sa impresioneze publicul britanic cu doua victorii la Len Hampston si Teddy O’Neill. Sangchili boxeaza pentru titlul european la musca impotriva lui Angelmann, invinsul romanului din 1936 si cedeaza dupa 4 reprize. Toma e boicotat de promotorul Dickson, atotputernic in Franta si se vede nevoit sa accepte un meci in conditii speciale. In noiembrie 1939 boxeaza cu un anume Burns, mai greu cu 3 kilograme decat el. Desi il trimite de 2 ori la podea englezul e declarat invingator, infrangere confirmata de managerul Leclerc pentru Gazeta Sporturilor. Pentru prima oara insa, pe Toma incep sa-l supere mainile...Stra-stranepotul sau Sorin Nistor avea sa dezvaluie ca intreaga familie sufera de poliartrita reumatoida degenerativa....In august 1939 Leclerc reuseste sa-i ofere romanului al treilea meci de titlu european, la Berlin, in compania austriacului Ernst Weiss. Cu o bursa de 25.000 de franci in buzunar, Toma il trimite la podea pe austriac inca din prima repriza. Il domina categoric insa in rundul 8 trimite o directa in capul acestuia si isi fractureaza mana. Rezista pana in repriza a 11-a din 15 cand e silit se abandoneze. A fost ultimul meci disputat de Aurel Toma in Europa undeva avea sa revina cativa ani mai tarziu in conditii cu totul si cu totul speciale.

Din nou in America

           Toamna ’39 il gaseste pe Toma din nou in SUA in cautarea unui vis neimplinit....acela de a deveni campion mondial. Boxeaza la New York, Savannah, Oakland, San Francisco sau Philadelphia. Incet, incet capteaza atentia presei americane. New York Times, Oakland Tribune, El Paso Herald-Post, Salt Lake Tribune, samd, relateaza despre ispravile romanului. Pana in iulie ’42 Enciclopedia boxului mentioneaza in contul lui Toma 9 victorii, 5 infrangeri si 3 rezultate de egalitate. Neintelegerile cu promotorii extrem de hrapareti, bursele foarte mici, costurile ridicate ale vietii zilnice il obliga sa-si gaseasca de lucru in paralel cu antrenamentele pentru a se intretine. Visul de a lupta pentru titlul mondial e din ce in ce mai indepartat. In tara, din cauza razboiului, vestile despre el ajung din ce in ce mai greu. Gazeta anunta cateva dintre rezultatele sale la luni de zile dupa disputarea meciurilor.

Razboiul

            La inceputul anilor ’40, in conditii neclare Toma obtine cetatenia americana. In ‘42, printre angajamentele de profesionist participa la meciuri demonstrative in unitati ale armatei americane, iar in martie 1943, la 32 de ani, se inroleaza ca infirmier in regimentul 802 anti-tanc.

Aurel Toma pe front.

 Potrivit certificatului de lasare la vatra “...ajutorul medical Toma Aurel a servit 20 de luni in teatrele de operatiuni din Europa oferind ingrijiri medicale soldatilor raniti pe campul de lupta, asistand cadrele medicale in timpul operatiilor chirurgicale, carand militari raniti la punctele de prim ajutor”. Intre altele a revenit in Franta unde s-a consacrat ca boxer luand parte la debarcarea din Normandia. Pentru acte de bravura pe campul de lupta a fost medaliat de doua ori.

Certificat de lasare la vatra

Gong final

           Este demobilizat in decembrie 1945, iar in februarie ’47, la 36 de ani, revine in ring probabil in special din motive de ordin financiar. Pana in aprilie ’48 pierde 4 meciuri, castiga 5 si termina unul la egalitate. Per total palmaresul sau in SUA este pozitiv - 19 victorii, 9 infrangeri si 4 egaluri. Pana in ziua de astazi Aurel Toma este singurul roman cu palmares pozitiv in boxul profesionist american. Dupa incheierea carierei lucreaza aproape 20 de ani ca bellboy in industria hoteliera. Se casatoreste in 1955 cu o rusoaica....Sonia Domasheuskaya, cu care avea deja un fiu, Ronald, de 10 luni. Mariajul dureaza doar 5 saptamani.....Aurel obtine ulterior custodia copilului pe care il va creste singur. Sonia moare in 1958 iar 11 ani mai tarziu Aurel sufera un grav accident de masina. In 1971 se pensioneaza cu sanatatea subrezita de accident si de anii de box in care a fost obligat sa infrunte de multe ori adversari din categorii superioare. Din 1973 trece intr-o lume numai a lui. Nu mai recunoaste pe nimeni, nici macar pe fiul sau...Din pricina repetatelor pierderi de memorie este adus acasa de nenumarate ori de politistii care il gaseau ratacind pe strazi fara nici o tinta. Obsdedat parca de slujba pe care o avusese 20 de ani, in fiecare dimineata se imbraca la costum si impacheta toate lucrurile din casa pe care le aseza in dreptul usii de la intrare, ramanand stana de piatra langa ele. Pentru Aurel Toma ultimul gong a batut pe 25 august 1980 cand, ratacind din cauza bolii in miez de noapte pe o strada din Oxnard, California, avea sa fie lovit mortal de o masina. Avea 69 de ani. Si-a gasit linistea in cimitirul Riverside la mii de kilometri de Babadagul natal unde singurul lucru care mai aminteste de cel supranumit “Spaima Campionilor” este sala de sport din localitate care ii poarta numele. 

Cum era sa aibă Bucureştiul două stadioane de câte 120.000 de locuri

In decembrie 2010, cand primarul Oprescu anunta ca vrea sa organizeze la Bucuresti Jocurile Olimpice din 2020, ne-am amuzat copios, punand afirmatia sa pe seama naivitatii sau a dorintei de a iesi in fata indiferent cum, mai ales ca se apropiau alegerile locale. Sa spui ca vrei sa organizezi JO la Bucuresti, oras in care oamenii mor pe strada muscati de maidanezi, iar boschetii sunt singurele toalete publice aflate la dispozitia trecatorilor, este o gluma sinistra. Ce nu stie insa Sorin Oprescu este faptul ca in urma cu 76 de ani, pe vremea cand primar al capitalei era Al. G. Donescu, ideea realizarii unui complex olimpic ajunsese intr-un stadiu avansat. Si nu parea sa fie o gluma de doua parale caci in acest proiect erau implicate nume grele ale acelei perioade. Seful proiectului era arhitectul Octav Doicescu, cel care, printre altele, a ridicat Opera din Bucuresti, Fantana Miorita, Institutul Politehnic, Restaurantul Casa Alba, samd. Colaboratorii sai in acest proiect erau arhitectii Sorin Mincu, Constantin Joja, Dan Iovanescu, omul de teatru Victor Ion Popa si esteticianul Mihail Dragomirescu. Acest sextet redutabil planuia ridicarea in zona Fundeni a unui complex olimpic. Stirea a fost publicata pentru prima oara de Gazeta Municipala, “saptamanal de educatie si critica edilitara”, publicatie care nu era finantata de primarie dar era tolerata de aceasta. Pe 23 iunie 1937, informatia era preluata de intreaga presa. Savurati in limbajul vremii senzationala stire :

”Proectul municipiului prevede doua stadioane cu o capacitate de 240.000 de locuri. Gigantica realizare va fi desavarsita in valea Fundeni Doamna, langa lacul Fundeni.

Gazeta Municipala – publicatie cu bune legaturi la primaria municipiului capitalei, aduce in ultimul sau numar stirea senzationala ca Bucurestii vor avea un stadion olympic. Este vorba de un proect grandios dupa cum se va vedea din cele ce urmeaza.

Terenul de la Fundenii Doamnei

La primaria municipiului exista un proect mai vechi pentru construirea catorva stadioane si arene sportive pe terenurile din jurul Capitalei. Cel mai bun teren il ofera insa valea in forma de potcoava dela Fundenii Doamnei, de langa lacul Fundeni. Acest teren are toate avantagiile: este enorm ca suprafata, este aproape de inima orasului si de linia ferata, are apa in imprejurime – raul Colentina. Deja s’au inceput pregatirile in vederea realizarii proectului in sensul ca se achizitioneaza treptat, prin expropriere, toate terenurile destinate asezarii olympice.

Doua stadioane a 120.000 locuri

In plan sunt prevazute :

1. Marele stadion in forma de potcoava pentru competitiile sportive (football, atletism, etc) cu o capacitate de 120.000 de spectatori.

2. Al doilea stadion unit cu primul pentru manifestarile strajeresti, capacitatea fiind de 120.000 locuri.

Intreaga constructie este asezata pe un amfiteatru natural in forma de potcoava. In timp ce stadionul Principele Carol (ANEF) are numai o latura lungă şi puţin dintr’una aşezate pe deal, la Fundeni întreg stadionul se poate construi pe dealul natural actual. Costul constructiilor se reduce enorm şi capacitatea stadionului este mult sporită fiindcă se poate construi în înalţime cu cheltuieli mai reduse decât la ANEF. (....)

3. Un stadion nautic aşezat pe marginea lacului Fundeni în imediata apropiere a stadioanelor mari.

4. Un teatru în aer liber pentru spectacole organizate de străjeri cu ocazia marilor manifestări.

5. Satul olimpic-strajeresc, pentru adapostirea tinerilor si atletilor participanti la marile manifestari.

6. Un mare câmp pentru adunarea tinerilor in zilele de mari serbari (8 iunie, Ziua Sporturilor).

Intrarea va fi prin Sos. Pantelimon

Intrarea principala a stadionului va fi sos. Pantelimon, pe locul unde astazi este fabrica de caramida Principele Nicolae.(....). Catre intrarea principala a stadionului converg urmatoarele artere de circulatie :

1. Sos Pantelimon.

2. Un bulevard nou creiat dealungul lacului Fundeni in prelungirea soselei Iancului, pana la stadion. Pe acest bulevard se va prelungi linia de tramvai no. 14.

3. Prelungirea bulevardului Ferdinand peste liniile garei Obor pana la lacul Fundeni si apoi pe bulevardul dealungul lacului pana la stadion.

4. Sos Vergului pana la sos Morarilor.

5. Sos Colentina si apoi Sos Gherase largita pana la bulevardul creiat dealungul lacului Fundeni prin care se ajunge la stadion.

6. Sos Colentina si str I.C. Bratianu (soseaua dintre comunele Colentina si Fundeni) prin care se ajunge la satul olimpic.

7. Pe calea ferata de legatura dintre linia ferata Bucuresti-Constanta si gara Obor, prin viitoarea gara Fundeni. “

Pentru construcţia complexului olimpic Gazeta Municipală estima necesitatea obţinerii unui credit de aproximativ un miliard de lei esalonat pe 10-15 ani. Potrivit publicatiei autorii proiectului s-au oprit asupra zonei Fundeni pentru ca era una unde locuintele erau “lipsite de higiena” iar majoritatea caselor erau “atat de mizerabile în cât fără exagerare se poate spune că nu au egal in nici o tară după faţa pămantului”. Zona, numită Sectorul de Negru era “....incercuită de un brâu de mizerie si tuberculoză. (...) Epidemia de tifos exantematic din groapa Gherase, isbucnită în vara anului trecut, denotă că starea sanitară a acestor cartiere trebuie să dea mult de gandit edililor. Banii cheltuiti la Fundeni vor avea deci o dublă întrebuinţare : vor servi la realizarea celei mai mari opere a zilelor noastre şi la asanarea periferiilor aducând la o viaţă nouă sărăcimea Capitalei care trăeşte astăzi în condiţii cum nu se poate mai grele”. Din pacate acest proiect n-a fost pus in aplicare. Presa vremii nu mai revine asupra subiectului iar proiectul este dat uitarii. Descoperirea sa l-a surprins chiar si pe Andrei Doicescu, fiul arhitectului Octav Doicescu: “Eu nu stiu nimic despre proiectul asta. In orice caz, dupa 1935 Carol al II-lea a fost initiatorul tuturor programelor de urbanism ale Bucurestilor impreuna cu primarii. Eu sunt mirat de ce ati gasit....toti cei din ziar sunt amicii lui Octav din epoca, totul se leaga, dar nu va pot da amanunte. Speculand, ma gandesc daca nu s-o fi pus vreun veto pe acest proiect in perioada comunista...Foarte curios. Sunt de-a dreptul intrigat.”

In zona Fundeni nu s-a contruit nimic de acest gen pana in ziua de astazi. In vecinatatea sa a aparut insa in 1953 Stadionul 23 august, ridicat in 6 luni la ordinul regimului comunist. 

              Publicat in Gsp. 

Gogea Mitu, Colosul de Lut.

Miturile false despre Gogea Mitu. 

Gogea Mitu pe scaun alaturi de Umberto Lancia, in costum.

Gogea Mitu este un personaj intens dezbătut încă de pe vremea copilariei bunicilor noştri. Din anii adolescentei, de când lăsa lumea cu gura căscată pe la bâlciuri şi până în ziua de astăzi, când nu mai este decât un schelet pus la păstrare în spatele unui geam, Gogea Mitu a stârnit curiozitatea şi interesul tuturor. Circari, copii ai mahalelelor, antrenori de box, ziarişti, medici sau doar simpli curioşi, cu toţii au fost uimiţi de dimensiunile ieşite din comun ale celui autointitulat "Carnera de Romania". Paradoxal, pe masura trecerii timpului, faptele lui Gogea au fost amplificate atât de mult încât percepţia multora despre el este total diferită de realitate. Pe lângă apetitul pentru senzaţional, care a dus la transformarea lui Gogea Mitu într-un supererou, toate mărturiile legate de el vin din partea unor persoane care erau doar nişte copii, uşor de impresionat, pe vremea când Gogea făcea furori cu statura sa. La 76 de ani de la moartea sa, majoritatea celor care au citit despre el ştiu următoarele lucruri: Gogea Mitu a fost cel mai înalt român al tuturor timpurilor; a fost un mare boxer care a făcut cariera pe ringurile lumii; din box a câştigat bani cu nemiluita; a fost asasinat de indivizi neidentificaţi din lumea boxului, invidioşi pe cariera sa stralucitoare.

Toate enunţurile anterioare sunt false!

Gogea Mitu, primul interviu.

Doua interviuri cu Gogea Mitu publicate in Gazeta Sporturilor, precum si alte cateva stiri si reportaje, aparute in perioada august 1934-iunie 1936 ofera raspunsuri la toate intrebarile.

Pe 4 august 1934, Gsp publica un savuros interviu cu Gogea. La vremea respectiva, Gazeta prezenta un serial ce-l avea ca subiect pe Leon See, managerul campionului mondial al greilor Primo Carnera, care masura 1,97 si era supranumit Uriasul. Aparitia lui Gogea in redactia ziarului s-a suprapus asadar cu serialul despre Carnera si See. Tocmai de aceea titlul articolului a fost: ”Un super-Carnera roman: Gogu Ştefănescu. 2,20 cm şi 140 kg”. Am pastrat pana la virgula grafia de atunci. 

O apariţie senzatională

Usa redactiei s-a deschis incet de tot. Ca in filmele politiste. A scartait prevestitor si a facut loc mai intai unei maini uriase. Cea mai uriase mana pe care am vazut-o. Apoi, a aparut un picior. Tot enorm. Si in sfârsit, dupa cateva secunde de palpitatie generala, si-a facut aparitia un individ. La inceput am crezut ca e Carnera, furios ca publicam foiletonul lui Leon See. Intr-o secunda ne-am si inarmat cu un scaun in mana, cu o calimara in alta si cu o scuza in italieneste, argument decisiv pentru furia presupusului Carnera. Individul insa s-a inclinat ceremonios si a bombanit olteneste :

- Buna ziua!

Prin urmare nu era Carnera. Urias insa era. Si furios parea totusi. N-am dat deci drumul din mana nici la scaun nici la calimara.

 - Cine e redactor de box ? a marait uriasul.

Colegii au respirat veseli. Nu-i ameninta pe ei. Subsemnatul insa a palit si mai tare. Am inganat totusi:

-...Eu !

- Imi dati voe ! m-a reperat individul intinzand din use o mana de aproape un metru si jumatate ai adaugand protocolar: Gogea Mitu !

Am inganat involuntar:

-         Imi pare bine, desi, recunosc sincer, nu ma bucuram deloc. Mi-am ghemuit mana in pumnul lui, am zambit cat mai curtenitor si l-am asaltat cu o prima amabilitate:

-         Luati loc !

 S-a asezat greu ramanand cu genunchii la inaltimea umerilor si si-a trecut o mana prin par spunand :

-         Vreau sa fac box!

-         Nu e rău, am inganat noi multumiti ca nu vrea altceva.

Un super Carnera

Si fiindca incepuse sa ne intereseze l-am privit atent: seamana putin cu Carnera. E mai mare insa. Mult mai mare si mai greu. Si are o mana care-l va impiedica probabil sa gaseasca o manuse.

-         Cati ani ai?

-         22.

Si e oltean. Calitati esentiale deci pentru un boxer viguros. Si in plus niste dimensiuni in fata carora Carnera nu mai ramane decat un fleac.

-         Ce inaltime ai ?

-         Doi metri douazeci.

-         Si cat cantaresti ?

-         140 de kilograme.

Adaugati la cifrele astea 1 metru si 31 perimetru toracic si pumnii de cari vorbeam mai sus si veti complecta dimensiunile sale.

De la circ...

Nu ne mai teroriza marimea lui. L-am supus deci unui interogatoriu de asta data la persoana a doua singulara.

-         Dar pana acum ce-ai facut ?

-         Am facut exhibitii la circ.

-         Si cum ti-a venit ideia cu boxul ?

-         Citind cat castiga boxeurii straini.

-         Numai atat ?

-         Si in urma unei batai, s-a complectat noul Carnera, in decursul careia am facut knock’out cinci adversari.

Aceasta a fost prima intalnire a Gazetei Sporturilor cu Gogea Mitu. Era 4 august 1934. In 1935 Gazeta realiza un nou material cu Gogea sub titlul “Va deveni Gogea Mitu un bun boxeur ?” si il publica pe 28 aprilie. Pentru a-l readuce insa pe urias in memoria cititorilor, cronicarul republică si bucata de interviu din august 1934 si leagă între ele cele două materiale. 
“N’ati auzit de Gogea Mitu ? Nu se poate. L’ati vazut poate la Moși. Sau l’ati intalnit pe stradă. Lung, interminabil de lung. Greu, teribil de greu si incet, grozav de incet. Abia miscandu-se. Sau daca nu l-ati vazut la Mosi si nu l-ati intalnit pe strada l-ati cunoscut dintr’un recent reportaj al nostru in care l-am prezentat ca pe un superCarnera roman”.

Disparut

De atunci (de la data primului interviu n.a.), Gogea Mitu a disparut. A plecat undeva prin provincie vedeta de circ, a facut oarecare valva si fiindca a avut oarece pofta de mancare s-a mai ingrasat. A ajuns la 150 de kilograme. Acum doua zile s-a intors din nou in capitala. A descins in Gara de Nord cu o inepuizabila pofta de mancare si un apetit teribil de a se face boxeur si ne-a chemat la telefon :

-         Alo, Gazeta ?
-         Da.

-         Aici Gogu Carnera.

-         Da, da, ne-am amintit noi.

-         Dati-mi va rog adresa domnului Ottulescu (redactorul de box al Gazetei)

I-am dat-o si eri dimineata speriind cainii si copilul unui vecin, a batut (cat p-aci s-o sparga) la usa d-lui Ottulescu.

O oferta de manajement

Discutia a fost simpla.

-         Vreau sa-mi fiti manager.

-         Sa vedem daca vreau si eu, a facut rezerve d Ottulescu.

Apoi, Gogea si-a expus comercial oferta :

-         Ma tineti un an pe mancare si pe bautura, ma invatati boxul si peste un an aveti 40 la suta din bursele mele.

40 la suta din bursele unui probabil Carnera constituesc o perspectiva interesanta.

- Nu e rau ! ...s’a gandit d Ottulescu. Si-a amintit insa imediat de perspectiva si mai interesanta de a suporta un an mancarea si bautura unui om de 150 de kg si si-a knok outat subit entusiasmul.

- Adica nu e chiar asa de bine ! Si fiindca, pe langa plăcerea de a avea un an in pensiune pe <Carnera>, trebuia sa-i comande si un pat special, a renuntat explicandu-i :

- Uite ce este. Pentru dumneata nu se gasesc adversari in tara. Spakow (nr. Motzi Spakow campion national al greilor) nu-ti vine nici pana la brau. Prin urmare nu esti utilizabil. (...) Mananca pe contul dumitale si intre timp vom intra in tratative cu un manager strain.

- Cu Leon See, a pretins Gogea, hotarat sa calce exact pe urma lui Carnera.

- Cum vrei, a consimtit d Ottulescu, hotarat sa nu-l mai contrazica.

Sub aripa lui Lancia

In costum, Umberto Lancia

                 Peste scurta vreme gigantul din Mirsani avea sa inceapa colaborarea cu Umberto “Il Bello Berti” Lancia, un italian, nascut in 1904 potrivit Enciclopediei Boxului, fost boxer, stabilit sau chiar nascut in Bucuresti. Nu rezulta exact cum s-a produs intalnirea dintre Gogea si Lancia dar e foarte posibil ca tanarul oltean sa fi fost recomandat chiar de ziaristul Radu Ottulescu. Inainte de a se intelege cu Lancia, Gogea era chestionat de GSP : “Ai semnat ? Nu inca ! Dealtfel nici nu stiu sa scriu. Cred insa ca o sa semnez prin punerea degetului”. Si asa a si facut cedandu-i lui Lancia 50% din burse in baza unui contract pe 5 ani.

Umberto "Il Bello Berti" Lancia

Asadar dupa primul interviu acordat GSP stim urmatoarele despre Gogea Mitu : era nascut in 1911 sau 1912, caci in august 1934, la data interviului, el insusi declara ca are 22 de ani. Asupra locului nasterii nu exista dubii. Fara a fi mentionat in interviu, locul nasterii sale este Mirsani, o localitate aflata la 50 km de Craiova. In vara ’34 cu mai putin de 2 ani inainte de moarte el insusi afirma ca masoara 2,20 cm si cantareste 140 kg. Se prezenta drept Gogu Stefanescu si isi spunea Gogea Mitu. La 22 de ani nu stia sa scrie si isi castiga painea expunandu-si fizicul impresionant prin piete si pe la balciuri.
              Imediat dupa ce s-a inteles cu Lancia, Gazeta il viziteaza pe Gogea la antrenament. Uriasul se antrena la sala CFR din strada Atelierului, intre Piata Matache si Gara de Nord, unde i-a cunoscut si pe marii boxeri interbelici Lucian Popescu si Aurel Toma, cu care a si legat o amicitie. “Urcam la etajul 4 al cladirii. Deodata o troznitura ! Un harait lung ca o ruptura de lemn care se frange. Apoi altele...Pe tavan lampile se misca violent. Popescu (fotograful ziarului) ingana impietrit intr-un colt : »Cutremur ! E cutremur !! » Un ceferist ii dilueaza emotia : »Nu e cutremur, se antreneaza Mititelul ! »  

Debutul lui Gogea

                  Tinand cont de cronologia evenimentelor prezentata de Gazeta Sporturilor,  Gogea urcă pentru prima data in ring la finele lui aprilie 1935. Evenimentul se produce la Galati dar Gogea nu are parte de un meci adevarat ci de unul demonstrativ in compania antrenorului sau Umberto Lancia. Chiar si asa, includerea sa pe afisul galei starneste curiozitate. Mediatizat, Gogea captase interesul publicului astfel ca la sosire, gara din Galati e luata cu asalt de cateva sute de oameni dornici sa-l vada. Asistenta galei a fost una pe masura curiozitatii inspirate de Gogea – 2500 de spectatori.

Gogea Mitu

 Debutul lui Gogea Mitu in lumea boxului se produce in mod oficial pe 7 iunie 1935 contra italianului Saverio Grizzo care pierduse cu 2 saptamani mai devreme prin ko in repriza a 6-a in fata lui Motzi Spakow, campion profesionist al Romaniei la categoria grea. Lancia isi bagase “pensionarul” (apelativ consacrat la vremea aceea la adresa sportivilor, fara a fi peiorativ) in cantonament intr-o vila de pe soseaua Kiseleff. Aici reporterul Gazetei il decopera pe Mitu nu pe ring ci cocotat intr-un castan ! Umberto Lancia risipeste uimirea gazetarului :”Il pun in fiecare dimineata sa se cațere in pom. Asta ii serveste enorm la agilitate. De altfel e ceva care ii place enorm. Si pentru ca la dansul in Dolj se căţăra dupa dude am transformat castanul in dud printr’o nemaipomenita metamorfoza botanica”.                 

Fata in fata cu “fala Olteniei” reporterul il citeste din priviri :”Gogea vorbeste peltic, dezarmant de peltic, dand intregei fapturi de urias un aer de gingasie, naiv si greoiu, aidoma aceluia pe care il au elefantii cand se joaca”. Pentru impresia artistica, Gogu Carnera muta in 10 minute 2 stanjeni de lemne pe o distanta de 50 de metri sub privirile lui Lancia “care il priveste topit de admiratie”. 

              Cu ocazia acestei vizite Gazeta afla si cu ce se hranea Gogea la micul dejun:“Nimica toata (cel putin asa pretinde dansul). Transcriem dupa fisa oficiala alcatuita de d profesor Roiner dela fac. de Medicina care a avut si dansul aceiasi legitima curiozitate : 1 paine (care nici odata nu ajunge), 1 kg de lapte, 150 gr zahar, 350 gr sunca, 12 oua”.

             Primul meci oficial al lui Gogea, cel cu Grizzo, strange in tribunele arenei Venus 4500 de oameni care vad cum “din 6 pumni elevul lui Lancea si-a knock-outat adversarul debutand printr-o victorie indiscutabila. (...). Gogea Mitu a castigat. Evident. Dar o victorie din 6 pumni nu constituie un suficient examen pentru un debutant. Nu se poate afirma daca elevul lui Lancia are un inceput de tehnica. Daca stie sa eschiveze, sa blocheze, sa contreze, daca poseda notiunile elementare si indispensabile ale unui boxer cu pretentiuni”, nota Gsp.

Asadar, Saverio Grizzo, care rezistase 6 runde in fata experimentatului Motzi Spakow era pus la podea de un incepator, dupa doar cateva secunde de lupta, fara sa expedieze vreo lovitura. 

Al doilea si ultimul meci oficial

Nici urmatorul meci nu reuseste sa risipeasca incertitudinea cu privire la stiinta de a boxa a lui Gogea Mitu. Pe 29 octombrie 1935 “Mititelul” da piept cu Dumitru Pavelescu, “Nea Pavel”, cunoscut mardeias electoral, un boxer brutal de 38 de ani, campion la amatori in 1926 dar fara performante la profesionisti, care si-a incheiat cariera cu 2 victorii si 10 infrangeri (8 ko). Cu un an inaintea meciului cu Gogea, Pavelescu marturisea in Gsp ca inainte de unele meciuri obisnuieste sa se intareasca dand pe gat cateva toiuri cu tuica. Gogea castiga dupa aceeasi reteta ca in meciul cu Grizzo - Pavelescu se duce cuminte la podea in prima runda dupa cateva zeci de secunde. Meciul cu Gogea a fost ultimul sustinut de Pavelescu.

In stanga, cu cravata, Umberto Lancia.
Alaturi de el Gogea Mitu iar in dreapta, cu sort negru,
Dumitru Pavelescu.

In prima parte a anului 1935, Lancia a facut tot posibilul sa-l transforme pe Gogea intr-o vedeta, drept pentru care a tocmit pana si o echipa de filmare care a realizat un reportaj in curtea casei de pe Kisselef unde-si stabilisera baza de antrenament. Cel mai probabil, filmarea a fost realizata de o echipa adusa special de Lancia din Italia. Imaginile cu Gogea in 1935 se regasesc in arhiva Cinecitta (vezi video). In arhivele de film romanesti nu am descoperit imagini cu Gogea Mitu. 

Paris, sfarsit de drum.

              Pe 13 noiembrie 1935 Gogea Mitu si Umberto Lancia sosesc la Paris. Lancia daduse sfoara-n lume ca a descoperit un mare talent pugilistic si declara in stanga si-n dreapta ca Parisul avea sa fie inceputul unei cariere rasunatoare pentru Gogea Mitu. Drept urmare n-a ezitat sa invite la gara presa pariziana, inclusiv o echipa de filmare (vezi video), descriindu-l pe Gogea drept un viitor Primo Carnera. 

Pe peron, Carnera de Romania se distra culegand palariile de pe capetele curiosilor. La hotel a dormit intr-un pat de 3 metri lungime comandat din timp de Lancia. Debutul lui Gogea Mitu la Paris s-a consumat pe 13 decembrie 1935. In tribune s-a aflat si promoterul Jeff Dickson, un Don King interbelic al Europei. Gogea l-a intalnit intr-un meci demonstrativ de 2 reprize pe italianul Giuseppe Sanga, care in cariera sa de 10 meciuri a obtinut o singura victorie. A fost ultimul meci de box al lui Gogea Mitu. Dupa 6 minute, Dickson, jurnalistii si publicul si-au dat seama ca gigantul venit din Romania nu va ajunge niciodata sa ameninte coroana lui Carnera. Iata cum l-a vazut pe Gogea in meciul cu Sanga cotidianul L’Auto, predecesorul cunoscutului L'Equipe de astazi, citat de Gsp :”Acest gigant da cu adevarat impresia unei neobisnuite slabiciuni fizice. Pe ring el seamana cu un mare cangur care ar avea nevoie de fortifiante. A obtinut doar un anemic succes de amuzanta curiozitate”.

Corespondentul la Paris al publicatiei americane Daily Herald scria in decembrie 1935 atribuindu-i eronat 2,33 cm  :...”Nu e slab si desirat. Are destula carne pe el. Bratele si picioarele atarna greu. Are umerii lati si pieptul e bombat ca un butoias. Capul e mic in comparatie cu corpul si e dominat de un nas proeminent. Principala sa arma e jabul de stanga si e una defensiva. Cu dreapta incearca de pomana cate un upercut care pleaca din zona genunchilor sai sau de la niveul umerilor adversarului. Toate loviturile lui sunt telefonate. In ciuda marimii sale nu inspira nici un pic de teama. Se misca pe ring ca un cal in buiestru si seamana foarte bine cu Mickey Mouse atunci cand se plimba nervos in jos si-n sus.”           

Gogea joaca petanque la Paris.

  Astfel s-a incheiat cariera meteorica a lui Gogea Mitu. Palmares : 3 meciuri, unul demonstrativ cu Sanga si doua castigate, cu Grizzo si Pavelescu. N-a mai boxat cu nimeni altcineva si eronat i se atribuie si in ziua de azi inca doua intalniri, cu americanul George Godfrey, mare boxer interbelic, si cu un anume Bergman.  Istoria boxului nu consemneaza nici un Bergman in acea perioada, iar presa vremii nici atat, iar cu Godfrey, Gogea s-a intalnit intr-adevar dar nu intr-un meci, ci intr-un sparring organizat pentru ochii presei in iunie 1935, perioada in care americanul s-a aflat la Bucuresti, unde a boxat cu Pavelescu si Spakow. Cum dupa deloc convingatoarea prestatie din demonstrativul cu Sanga curiozitatea starnita in jurul uriasului s-a risipit instantaneu, Gogea si Lancia au pornit prin targurile Frantei ca sa faca niste bani cinstiti din ce stia uriasul cel mai bine – exhibitii, dupa cum nota GSP pe 17 aprilie 1936 : “Cu Sanga, Gigantul nu a reusit sa satisfaca. In consecinta nu s-a mai aratat interesat de el nici un impresar. Situatia nefiind stralucita, cei doi (Gogea si Lancia n.a.) au cautat sa-si asigure mijloacele de trai prin exhibarea gigantului pe scena, in acest fel cei 2 au isbutit sa se mentina si chiar sa agoniseasca ceva parale”.  

Singura fotografie a meciului demonstrativ Gogea Mitu-Sanga care a supravietuit pana in ziua de astazi. 

Un om bolnav

Chestionat ulterior de Gsp, in aprilie 1936, Umberto Lancia a incercat sa prezinte periplul francez ca pe un succes, dezvaluind in acelasi timp faptul ca Gogea era bolnav inca dinaintea plecarii catre Franta !! “Am avut mare ghinion ca Gogea nu si-a putut face debutul la Paris in conditiuni satisfacatoare. Vlăguit de boala, nu a putut avea viteza necesară cuceririi entusiasmului. Imediat dupa exhibitia cu Sanga am consultat pe dr Simionescu, cel mai proeminent medic de plămâni al serviciului pentru profilaxia turerculozei. Domnia sa m-a asigurat ca Mitu Gogea nu e amenințat de nici o boală pulmonară. Cu toate acestea, elevul meu s’a resimtit timp de doua luni si nu a putut sa activeze. Desi refacut numai in parte a pornit cu mine intr-un turneu prin Strasbourg, Metz, Nancy, Reims. Am ramas in fiecare oras cate o saptamana făcând exhibitii impreuna. Aceste exhibitii au fost foarte mult gustate de public si lasand la o parte orice modestie imi voi permite sa spun ca am repurtat succese ».

Fotografie realizata la Paris in decembrie 1935

              Aceasta declaratie a lui Lancia, care n-avea de unde sa stie ca peste doua luni Gogea Mitu avea sa treaca in lumea dreptilor, lamureste pe deplin starea sanatatii sale si ne arata cauza mortii. Asadar Lancia recunoaste ca a plecat in Franta cu un Gogea deja bolnav si ca a urcat in ring un om suferind, de aici si remarca publicatiei L’Auto care observa la el “o neobisnuita slabiciune fizica” si il numea “un mare cangur care are nevoie de fortifiante”. Potrivit spuselor lui Lancia, dupa 2 reprize amicale cu Sanga, Gogea cade la pat si pana spre finele lui februarie nu poate face nici macar exhibitii. Lancia, care foarte probabil il suspecta de tuberculoza, cere parerea unui medic despre care spune ulterior ca a declarat pacientul in afara oricaror suspiciuni legate de vreo boala pulmonara.

“Gogea Mitu a murit !”

               Revenit din Franta in aprilie 1936, Gogea Mitu dispare din atentia presei. Cu certitudine boala i s-a agravat, totul culminand cu decesul. Pe 9 iunie 1936, GSP anunta sec pe prima pagina :”Gogea Mitu a murit !”. Informatii mai detaliate ofera insa ziarul Capitala din 10 iunie 1936 care scrie ca Gogea Mitu s-a stins la Sanatoriul Spitalului Militar, fara a preciza data exacta a decesului si ca trupul sau a fost depus la morga unde a fost autopsiat de directorul adjunct al IML la acea vreme, Theodor Vasiliu, o somitate in materie, ulterior director al IML intre 1938 si 1956. Tot Capitala, noteaza ca s-a comandat un sicriu de 2,40 cm si numeste vinovatii pentru moartea sa:”Gogea Mitu a disparut dar au ramas raspunderile medicilor FR Box cari au ingaduit unui om anormal, cu inima si cu plamanii slabi, sa devina boxeur, sa faca eforturi si sa-si grabeasca astfel sfarsitul. Suntem informati ca familia lui Gogea Mitu cu ajutorul actului de autopsie va trage la raspundere pe medicii cari i-au ingaduit lui Gogea Mitu, Colosul de Lut, sa se faca boxeur”. 
Adevarul din 11 iunie 1936 scrie ca “primele sale succese au fost efemere si aranjate” si ca moartea i s-a tras de la viata grea traita prin balciuri : “Gogea Mitu, cel care atragea privirile inveselite sau compatimitoare ale multimii a murit anonim, rapus de tuberculoza care si-a gasit lacas in trupul lui imens si trudit”. Pe 12 iunie Capitala publica o alta notita: ”Sfarsitul lui Gogea Mitu a fost prevestit acum doua luni de medicul sau curant. Gasit bolnav in ultimul grad si la plecare (probabil se refera la plecarea in Franta n.a.), Lancia stia din cele spuse de medicul militar ca Gogea Mitu era un proscris”.

A fost inmormantat in localitatea natala, Mirsani, iar in anii 80’ ramasitele sale au fost deshumate la solicitarea Catedrei de Anatomie si Istorie a Medicinei din cadrul Universitatii de Medicina din Craiova, la initiativa profesorului Mihail Schiau. “Am facut-o pentru ca scheletul lui era un pretios obiect de studiu. L-am deshumat cu mari dificultati pentru ca urmasii lui s-au opus iar ulterior au tot incercat sa ni-l ia. Pentru stiinta, Gogea Mitu e mult mai util in facultate decat in groapa”, spunea profesorul Schiau (n. 1924). De atunci si pana in prezent, scheletul lui Gogea Mitu a servit drept material didactic pentru nenumarate generatii de studenti medicinisti. Dupa mai multi ani in care a fost expus in Muzeul Institutului Medico Legal din Bucuresti, scheletul sau a revenit la Craiova. In prezent se odihneste intr-o nisa acoperita cu un geam termopan si este admirat de noile generatii de medicinisti craioveni.

Numele. 

Deși în interviul publicat de GSP în 1934, Gogea afirma că se numește Gogu Ștefănescu nu există nici un document care să ateste acest lucru. Diverse surse mentionează că numele sau real ar fi fost de fapt Goagă Dumitru și de aici ar veni “Gogea Mitu”. Primăria Mârșani nu deține însă nici un act de naștere pe vreunul din aceste nume iar arhiva parohiei locale a ars. Cercetările făcute de Direcția Generală de Evidența Persoanelor Dolj au scos la iveală urmatoarele: n-a fost identificată nici o persoană cu numele de Gogea Mitu, Gogu Ștefănescu sau Goagă Dumitru, născută în Mârșani între 1911 și 1914. Apare însă numitul Goagă Ștefan, născut pe 23 septembrie 1911, fiul lui Gheorghe și Elena. Există o probabilitate însemnată ca acesta să fie totuși numele real al lui Gogea ținând cont că se prezenta drept Gogu Ștefănescu. Este posibil ca sfătuit de cineva să fi adoptat numele de Gogu Ștefănescu pe considerentul că suna mai comercial, mai orășenește decât Goagă Ștefan. De altfel, în interviul din 4 august 1934 spune că are 22 de ani, deci este posibil ca Goagă Ștefan, care urma să împlinească 23 de ani pe 23 septembrie 1934 să fie una și aceeași persoană cu Gogea Mitu. Din păcate, nici în arhivele administrației locale din București și nici la Spitalul Militar n-a putut fi identificat certificatul său de deces, iar IML București unde s-a efectuat autopsia a refuzat orice sprijin pe această temă desi am trimis nenumarate faxuri, mailuri si am dat zeci de telefoane. În privința numelui de scenă, “Gogea Mitu”, nu există nici o referință explicită a provenienței sale. Se speculează că ar fi primit acest nume, nu se știe de la cine, la debutul în cariera de circar sau că acest apelativ ar veni din sârbescul kódžamit care înseamnă mare, uriaș, imens. În limba română figurează și astăzi expresia “cogeamitea/gogeamitea omul”, cu referire la indivizi înalți, mari, expresie care în mod evident vine de la Gogea Mitu. 

Un urias pentru Carnera.

Vizita lui Gogea in redactia Gazetei si intalnirea cu Lancia s-au produs intr-o perioada in care intregul mapamond se dadea de ceasul mortii sa gaseasca un gigant care sa-l infrunte pe campionul mondial al greilor, Primo Carnera – 1,97 cm, boxer celebru in anii ’30. Calitatile de boxer ale potentialului adversar al lui Carnera erau neglijabile, ceea ce conta era gabaritul. Cu cat mai mare, cu atat mai bine ! In acest context, in 1933, cu un an inainte ca Gogea Mitu sa intre in atentia lumii boxului bucurestean, Gsp prezenta trei variante de contracandidati la coroana lui Carnera preluate din presa straina : americanul Raymond Impellittiere – 2,07 cm si 135 kg, polonezul Leon Grabowsky – 2,20 cm si 120 kg, circar in Varsovia, la fel ca Gogea in Bucuresti, si un anume Devallant din Franta – 2,07 cm. Dintre toti, doar Impellittiere a boxat cu Carnera pierzand prin tko in r9 din 10 in martie 1935. Pe fondul acestor cautari de boxeri giganti, foarte probabil Lancia, atunci cand a dat cu ochii de Gogea Mitu, a avut impresia ca l-a apucat pe Dumnezeu de un picior. Gogea putea fi o mina de aur. Nu era mare, era imens, deci numai bun pentru Carnera. Lipsea un amanunt: mai trebuia sa poata sa boxeze.

Strada Gogea Mitu.

Pictura naiva realizata de un autor
necunoscut dupa razboi. Personajul central
este Gogea Mitu.

Gogea Mitu este cel mai de seamă personaj al localității Mârșani din Județul Dolj. Potrivit secretarului primăriei din Mârșani, în semn de recunoștință pentru cel mai cunoscut fiu al Mîrșaniului, primăria locală a botezat, undeva dupa 2000, o stradă din localitate cu numele său: Gogea Mitu. Si in ziua de astazi oamenii din Mirsani sunt convinsi ca Mitu a fost un boxer de mare valoare si ca sfarsitul sau a fost provocat de oameni răi pe care, evident, nimeni nu-i poate nominaliza. Din pacate pentru legenda lui Gogea Mitu, nici macar exhibitiile pe care le-ar fi sustinut cu circuri renumite prin alte tari, care i se atribuie in perioada de dinainte de a-si incepe scurta cariera pugilistica nu sunt reale. Adevarul este ca Gogea Mitu a iesit din tara doar in escapada cu Lancia de pe urma careia i s-a tras moartea. 

Gigantism acromegalic.

Potrivit relatarilor presei interbelice, Gogea Mitu a murit de tuberculoza, afectiune intalnita frecvent la bolnavii de gigantism acromegalic. Iata ce spune despre suferinta lui Gogea, dr. Corina Neamtu medic primar endocrinolog la Institutul Parhon : „giganto acromegalia este o afectiune rara care se manifesta printr-un dezechilibru hormonal cauzat de hipersecretia unui hormon de crestere produs de glanda hipofiza. In general gigantii nu fac performanta sportiva pentru ca le creste cordul sau ajung la complicatii cardiovasculare. Nu au forta musculara deosebita iar daca boala nu e tratata nu traiesc mult peste 40 de ani. Cresc in inaltime pana la pubertate, dupa care se dezvolta in latime, le cresc extremitatile. Mandibula devine proeminenta iar oasele se latesc. La 22 de ani, Gogea Mitu avea o pubertate tarzie specifica acestei boli care da nastere la tulburari de dinamica sexuala, impotenta si infertilitate. Gigantilor li se dezvolta mult cutia toracica si apar tulburari ventilatorii, factor favorizant pentru tuberculoza. In mod cert lui Gogea Mitu efortul fizic i-a grabit sfarsitul”. Conferentiar universitar doctor Mirela Vasilescu, vicepresedinte al Societatii Romane de Medicina Sportiva face o comparatie intre Gogea Mitu si baschetbalistul Ghita Muresan :”Vorbim despre alte conditii socio-economice. Ghita Muresan a fost inclus intr-un sistem de urmarire medico-sportiva si este examinat periodic. La Gogea Mitu nu se respectau niste conditii de baza legate de dezvoltarea somatica si in plus in aceea perioada in Romania era o incidenta foarte mare a cazurilor de tuberculoza”. 

O cariera de doua minute.

Singurele meciuri sustinute de Gogea Mitu din 1935 de cand s-a apucat de box si pana in iunie 1936 cand a murit, consemnate negru pe alb de presa interbelica, sunt cele cu Saverio Grizzo – iunie 1935 si Dumitru Pavelescu – octombrie 1935 plus cel demonstrativ de la Paris cu Giuseppe Sanga – decembrie 1935. Lasand la o parte demonstrativul, Gogea Mitu a boxat efectiv aproximativ 2 minute ca profesionist. 

Interesant este si faptul ca Lancia a incercat sa-l “vândă” inca inainte de a-l urca in ring ! Conform Gsp, care publica si o fotografie facuta in port, Lancia si Gogea s-au intalnit la Constanta pe 3 iunie 1935 cu promoterul american John F. Maxos. Lancia visa la un turneu cu Gogea in Statele Unite insa i-a cerut americanului garantii financiare, bani in avans altfel spus, si afacerea a cazut din fasa.

Gogea Mitu in presa straina. 

Fotografie realizata, foarte probabil, tot
la Paris, care avea menirea de a demonstra
cat de urias este Gogea

În august 1934 Gogea Mitu afirma că măsoară 2,20 cm. Endocrinologii din ziua de astăzi ne arată ca potrivit simptomatologiei gigantismului acromegalic n-avea cum să mai crească în înălţime în ultimele 22 de luni de viaţă. Cu toate astea, fiecare publicaţie care a scris câte ceva despre el a înflorit câte puţin subiectul. The Daily Independent din Canada scria în decembrie 1935 că promoterul Jeff Dickson l-a descoperit pe Gogea Mitu,”un român cât Turnul Eiffel”, care măsoară 2,33 cm şi care va încrucişa curând mănuşile cu Primo Carnera. Tot în acea perioadă Salt Lake Tribune îi atribuia 2,28 cm, dădea ca sigură venirea sa în SUA, scria că a bătut toată floarea boxului romanesc şi prezenta din surse sigure alimentaţia zilnică a lui Gogea Mitu : cel puţin 3-4 fripturi imense dintr-un total cotidian de 11 kg de mâncare, 4-5 sticle de vin, o jumătate de litru de cafea !! Evening Herald din ianuarie 1936 anunţa că Mitu boxează la Londra, unde n-a călcat niciodată, şi oferea acelaşi informaţii ca Salt Lake Tribune. 
Chiar şi după meciul cu Sanga, presa americană, prin intermediul corespondenţilor europeni stimulaţi probabil de Umberto Lancia, continua să scrie despre Gogea. Oakland Sports Tribune din 4 martie 1936 citeaza un promotor american, un anume Perry, foarte probabil prieten cu Lancia,  care afirma că Mitu, la “2,34 cm si 171 kg” e “un destul de bun luptător” si că “a câştigat deja în Europa 9 meciuri, toate prin ko” !!

Gogea Mitu in presa mioritica

Evident nici presa romana nu se lasa mai prejos in a-i atribui lui Gogea Mitu calitati pe care nu le-a avut niciodata si in a-i inventa meciuri si castiguri fabuloase. În anii ’80 Almanahul Flacăra publica două materiale despre Gogea Mitu bazate pe amintirile unor persoane care în anii ’30 erau copii si care relatează despre el mai ales din ce li s-a povestit. Bazate in special pe memoria afectiva, povestile cu pricina sunt in proportie de 90% eronate. Chiar şi după 1989 Gogea Mitu rămâne în atenţia presei şi continuă in primul rand să crească. Prin 2010 Libertatea titra isteric :"Cine l-a ucis pe Gogea Mitu, uriasul nostru ?" si scria cu mare siguranta ca GM avea 2,42, 64 la pantof, cantarea 185 kg si ca a fost ucis, pasamite, printr-o injectie in burta !!! Si pentru ca penibilul sa fie deplin, ziarul amintit publica o poza in care GM apare alaturi de un boxer de 1,65, argument suprem in a demonstra ca olteanul nu avea adversari pe masura in tara. Problema e ca exceptionalul ziarist habar n-are ca in poza respectiva, alaturi de GM apare marele boxer interbelic Aurel Toma, care in vecii vecilor n-ar fi avut cum sa boxeze contra lui GM pentru simplu fapt ca GM era la categoria grea iar Toma a boxat la pana si cocos ! 

Gogea Mitu si boxerul Aurel Toma,
dublu campion european la profesionisti
pozeaza pentru presa in vara 1935.

Chiar in ziua aparitiei acestui material in Gsp, revista Historia publica un material despre Gogea. Intr-o revista girata de numele unor greuceni ai presei si culturii romane am citit probabil cel mai tembelisim material despre GM. Intr-o avalansa de inventii personale si copy/paste de pe net aflam ca bietul Gogea, la 17 ani, deja facuse turul Europei cu un circ renumit si ca avea 2,36 "conform unor surse medicale demne de incredere", pe care insa  autorul nu le citeaza ! Ca o incercare de a evita ridicolul, genialul historiot ne explica faptul ca se spunea ca GM baga in el la o masa 1 pui, 25 de oua, 1 kg de prajituri, 2 litri de tuica si o jumatate de vin, dar ca acest lucru, pe care el il publica nonsalant, e putin probabil sa fie real pentru ca GM trebuia sa fie totodata intr-o buna forma fizica. In continuare constatam ca historiotul n-a auzit in viata lui de Targul Mosilor si ii inventeaza meciuri bietului Gogea, drept pentru care aflam ca in 1935 a boxat cu George Godfrey, nume mare in boxul american, care ar fi venit special la Bucuresti sa-l infrunte pe oltean. Mai mult, redactorul reputatei publicatii Historia ii inventeaza apoi o suita de meciuri prin Italia si Franta, fara a nominaliza vreun adversar, ne explica faptul ca a avut un succes demential si ca in consecinta trimitea saci de bani acasa. Mai aflam despre inexistentul meci cu germanul Bergman, si el la fel de inexistent, care avea "un joc de picioare extraordinar " dupa care totul culmineaza cu informatia potrivit careia Gogea Mitu ar fi boxat cu Primo Carnera !!! Nu ne spune, unde, cand si in ce conditii dar ne dezvaluie ca Primo Carnera a castigat la puncte pentru ca Gogea era greu de facut ko ! In fine, dupa o avalansa de aberatii, historiotul il omoara pe Gogea, neuitand sa aminteasca si varianta cu asasinatul. Lasand la o parte aceasta insailare penibila publicata insa intr-o revista care se pretinde a fi una de tinuta, ideea e ca de-a lungul timpului fiecare ziar a mai adaugat câte un centimetru şi câte un kilogram în plus la statura lui Gogea Mitu astfel ca a ajuns să măsoare în ziua de astăzi 2,42 sau chiar 2,45 şi e declarat cel mai înalt român al tuturor timpurilor. Declaraţiile sale, “am 2,20 cm”, opiniile endocrinologilor care afirmă că nu mai avea cum să crească în ultimii 2 ani de viaţă, ba chiar şi informaţia publicată de ziarul Capitala care în iunie 1936 nota că s-a comandat “un sicriu de 2,40”, ne arată că Gogea Mitu a fost cel mai înalt român până la apariţia lui Ghiţă Mureşan. Cu ai săi 2,31 cm, Ghiţă Mureşan îl depăşeşte pe Gogea Mitu care măsura “doar” 2,20 cm.

NA. Povestea lui Gogea Mitu, usor diferita fata de cea prezentata aici, a aparut in ianuarie 2013 in editia tiparita a Gazetei Sporturilor, nu si pe Internet.