Postare prezentată

miercuri, 24 septembrie 2014

Calistrat Cutov, omul-spectacol al boxului romanesc

              Calistrat Cutov, omul-spectacol al boxului romanesc


                         Calistrat Cutov nu este un om  tocmai usor de abordat. Cand ii spun ca vreau sa-i public povestea devine suspicios :”Sa scrii despre mine ?! Pai in ziua de azi crezi ca mai au loc in ziare d-astia ca mine? Cui ii mai pasa de noi? Zici ca-ti publica vreun ziar povestea?! Fugi d-aci ca nu te cred”. Cu toata suspiciunea afisata totusi vine la intalnire. Bine legat, cu un aer tineresc, cu o sapca trasa peste urechi, marea vedeta a ringului din anii ’70 nu-si arata deloc varsta. Punctual la secunda, maraie usor pentru intarzierea mea de 3 minute. “Hai sa vorbim la o bere”, comanda scurt si ma duce intr-o carciumioara de langa Parcul Circului. In pofida promisiunii de a sta departe de zeama de hamei n-am de ales si ma sacrific ca sa aflu povestea acestui fenomen al boxului romanesc. Martori ca sacrificiul n-a fost zadarnic sunt randurile de mai jos, sticlele goale de langa masa si fata de la bar care pentru prima oara in viata a respirat acelasi aer cu un om care a cucerit o medalie olimpica pentru Romania.


Calistrat Cutov in anii '60

Boxer din patriotism local

Calistrat Cutov este un lipovean nascut pe 8 octombrie 1948 langa Braila, in Smardanul Nou. Cutov a iesit cumva din tiparul obisnuit al lipovenilor, care daca se apuca de sport atunci, in cele mai multe dintre cazuri, fac kaiak, canoe sau alte sporturi inrudite.  Singura legatura a lui Calistrat cu apa a fost faptul ca s-a nascut pe malul Dunarii. El s-a apucat de box si a facut-o in prima faza numai din patriotism local. De pe la 12 ani mergea impreuna cu fratii sai mai mari, Stefan si Pavel, la felurite gale de box organizate in Braila si de fiecare data revenea acasa necajit: ”La sfarsitul anilor ’50 meciurile de box se tineau in aer liber undeva in centrul orasului. Mai mereu se organizau gale Bucuresti-Braila, Galati-Braila, samd iar brailenii mei pierdeau mai de fiecare data. Pe mine, copil fiind, treaba asta ma umplea de necaz. Cum adica, sa vina aia la mine in oras si sa-i bata pe ai mei?! Las’ ca v-arat eu voua mi-am zis si m-am dus la box imaginandu-mi ca nu peste multa vreme voi schimba soarta disputelor astora”.

Neghinita de la Box Club Navrom

Cand a patruns pentru prima oara in sala de box a clubului Navrom, Calistrat Cutov avea 12 ani si cantarea 35 de kg. “Eram atat de slab ca nu puteam sa fac nici macar o tractiune sau o flotare, ziceai ca sunt Neghinita. Eram, in schimb, mic si al dracu’, aveam inima si foarte multa ambitie. Am stat pe capul lor acolo in sala pana m-au bagat in seama. Primul meu antrenor a fost Gheorghe Legrade iar primul succes l-am obtinut in 1965, cand am castigat la Arad finala campionatului national de juniori la 45 de kg cu Gheorghe Bobinaru antrenor. A fost bucurie mare, mai ales ca de 2 ani ma tot chinuiam sa boxez intr-o competitie oficiala dar nu puteam pentru ca eram prea slab si nu reuseam sa fac categoria. In general lumea e obisnuita ca boxerii sa fie nevoiti sa slabeasca pentru a intra in categorie dar eu nu reuseam sa ma ingras suficient iar sub 45 de kg nu mai exista alta categorie ! De aici incolo am inceput sa iau si eu in greutate in mod normal iar in 1967 am castigat un nou titlu de juniori”. Acest nou titlu il aduce in vizorul clubului Dinamo, care, ca si Steaua, era mereu la panda in cautare de sportivi talentati si cum in iunie 1968 Cutov era la varsta incorporarii e legitimat urgent in Stefan cel Mare. Catana intr-o unitate a Militiei Populare, Cutov continua sa boxeze si in 1968 cucereste primul titlu la seniori, la categoria 57 kg.

Un titlu olimpic pentru o punga de cadouri

1968. Calistrat, Mihaela Penes, Lia Manoliu
Odata ajuns campion al Romaniei, Calistrat Cutov e chemat la lotul national. In cele din urma, Mihai Tranca, secretarul general al FR Box decide ca din echipa care urma sa participe in octombrie 1968 la JO de la Mexico City sa faca parte si tanarul Cutov, 20 de ani la acea vreme. “Mi-au spus clar ca ma trimit la Mexico City ca sa capat experienta, nimanui nu-i trecea prin minte ca am sa iau vreo medalie”, rememoreaza Cutov. Avea sa fie prima mare experienta din viata de sportiv a pustiului din Smardanul Nou. A plecat in Mexic alaturi de Ion Monea, Ion Alexe, Victor Zilberman sau Janos Covaci si a concurat la categoria 60 kg. Zilberman si Covaci s-au oprit in sferturi la 67, respective 71 kg, Ion Alexe a cedat in aceeasi faza in fata lui George Foreman, care avea sa devina o legenda a boxului profesionist nord-american iar Ion Monea s-a calificat in finala categoriei semigrele unde ar fi trebuit sa  dea piept cu rusul Daniel Poznyak insa, avand nasul fracturat din semifinala, n-a mai putut boxa si a trebuit sa se multumeasca doar cu medalia de argint. Cel mai tanar membru al lotului Romaniei, Calistrat Cutov a ajuns in semifinalele categoriei 57- 60 kg unde a dat piept cu americanul Ronnie Harris. Aici s-a consumat una dintre cele mai incredibile si nestiute povesti din istoria sportului romanesc. La aproape 46 de ani de la acel moment Calistrat Cutov povesteste ce s-a petrecut la Mexico City : “La 20 de ani, eram cel mai mic din lotul nostru de box. Eram stresat de programul incarcat si in acelasi timp disperat sa ies din satul olimpic. Pana in ziua meciului cu Harris nu iesisem nici macar o singura data din sat. Daca-l bateam ramaneam in continuare prizonier in satul olimpic, disputam finala si imediat a doua zi dupa finala plecam la Bucuresti. Daca pierdeam, aveam o zi libera pana la plecare. Si am pierdut ! N-am pierdut intentionat, ci am pierdut pentru ca nu-mi statea mintea la meci. Ma simteam dator fata de frati, parinti, antrenori, prieteni si vroiam sa le duc tuturor cate un cadou. Nu ma mai gandeam la Harris, ci la rusinea de a merge acasa cu mana goala. Americanul m-a batut (5-0), insa eu n-am boxat nici la un sfert din posibilitatile mele. Pur si simplu nu-mi statea mintea la meci. Pe de alta parte, sa nu uitam ca aveam 20 de ani, ori la varsta asta te crezi capabil de orice. Imi faceam curaj gandindu-ma ca voi cuceri titlul olimpic cu alta ocazie. Stii cum e la 20 de ani… refuzi sa crezi ca vei fi ranit vreodata, ca vei imbatrani sau ca vei muri. La 20 de ani te crezi nemuritor si invincibil iar eu eram convins ca la urmatoarea editie imi voi pune la gat aurul olimpic fara probleme. Practic, am dat un titlu olimpic pe o punga de cadouri, caci sunt convins ca daca boxam la adevarata mea valoare, terminam pe primul loc. Atunci nu realizam ce inseamna un titlu sau o medalie olimpica”. La prima sa participare la JO, Calistrat Cutov s-a intors acasa cu medalia de bronz, o medalie nesperata la plecarea spre Mexico City, dar incarcata de amar la gandul ca putea fi mai stralucitoare. Cutov si Monea au fost singurii pugilisti romani care au urcat pe podiumul olimpic in 1968.

Munchen 1972 & Montreal 1976

In 1972 la JO de la Munchen Calistrat Cutov concureaza la 63,5 kg. Trece de primul tur, dar spune adio competitiei in turul 2, eliminat de thailandezul Srisook Bunsoe. “In ’72 n-aveam nici o emotie ca prind podiumul insa in turul 2 am dat peste un thailandez. L-am dominat clar doua reprize si ceva. Era stangaci si mult mai lent in executii decat mine si la un moment dat, in runda a treia, a incercat un upercut si mi-a bagat degetul in ochi . Arbitrul n-a observat si in loc sa-l penalizeze pe el a considerat ca accidentarea mea a fost urmarea unei lovituri corecte. Eu mai vedeam doar cu un ochi. Teoretic puteam boxa si asa dar arbitrul m-a oprit si mi-a dat meci pierdut prin tko. Meciul asta reprezinta si in ziua de azi cel mai mare cosmar al meu. Nici acum nu pot dormi cand imi amintesc ce am patit. Am sters din memorie toate momentele neplacute dar pe asta nu pot sa-l sterg sub nici o forma. Imi voi aminti pana ‘oi muri”, povesteste cu naduf Cutov. Ultima participare olimpica a lui Calistrat Cutov s-a consumat in 1976 la Montreal unde a ajuns pana in sferturi si a cedat la puncte in fata bulgarului Vladimir Kolev.  “Nu sunt convins nici azi ca Vladimir Kolev a fost mai bun decat mine. Eu cred ca puteam sa primesc bine mersi decizia la puncte dar la vremea respectiva presedintele AIBA era un bulgar ceea ce foarte probabil a contat mult. Oricum, iti dai seama ca de abia acum, in 1976, realizam la ce sansa dadusem cu piciorul in 1968 cand puteam sa iau aurul”, se confeseaza Cutov. Calistrat Cutov in ’68, ’72 si ’76, Mircea Dobrescu in ’50, ’56 si ’60 si Ion Monea in ’60, ’64 si ’68 sunt singurii boxeri romani care au participat la 3 editii ale JO.

Fratele Simion

Simion Cutov in 1974
Simion Cutov a fost cel mai mic dintre fratii Cutov. I-a calcat pe urme fratelui sau Calistrat si a ajuns tot in curtea clubului din Stefan cel Mare. Initial pusese ochii pe el Steaua dar conducerea Ministerului de Interne l-a amenintat pe Calistrat ca va fi dat afara din club daca nu-l convinge pe Simion sa vina la Dinamo. Calistrat l-a convins si astfel, ambii frati Cutov au cunoscut consacrarea la clubul Internelor. “Frate-meu Simion era un boxer foarte periculos. Se batea dar nu aiurea. Stia sa-ti taie calea si sa fie incomod iar cand te prindea la inghesuiala nu mai aveai scapare din mainile lui”. Cariera lui Simion Cutov are doua repere importante – medalia de argint cucerita in 1974 la prima editie a mondialelor de box pentru amatori de la Havana si titlul de vicecampion olimpic dobandit in 1976 la Montreal dupa o finala pierduta contra americanului Howard Davis, desemnat ulterior de presa americana boxerul anului 1976, ambele la 60 de kg. “In finala olimpica din ’76, din pacate, n-a avut nici o sansa. Americanul era bun de tot. Dupa finala de abia l-am linistit pe Simion… plangea de suparare”. In 1976, Victor Zilberman, medaliat cu bronz la semigrea a ramas in Canada unde traieste si astazi. Zilberman i-a propus atunci si lui Calistrat sa ramana acolo. “Daca era de acord si Simion ramaneam, dar el a zis nu. Pe de alta parte nu cred ca as fi reusit sa fac acolo aceeasi treaba ca aici. Zilberman era evreu de origine si avea alta sustinere din partea comunitatii locale in vreme ce noi n-aveam pe nimeni. M-am temut c-o sa ajung sa stau cu mana intinsa si nici in ziua de azi nu regret”. Finala mondiala din 1974 are si ea povestea ei. Simion Cutov a ajuns in finala categoriei 60 kg unde l-a intalnit pe rusul Vassily Solomin in fata caruia a pierdut inainte de limita. Potrivit martorilor oculari, care insa n-au reusit sa se puna de acord asupra rundei in care s-a petrecut intamplarea, Simion, care era in avantaj, a incasat la un moment dat o lovitura care l-a dezechilibrat. “N-avea nici pe dracu”, rememoreaza Calistrat dupa 40 de ani. “S-a clatinat un pic iar apoi se uita nedumerit catre colt intreband de ce e numarat”. Numai ca arbitrul n-a oprit numaratoarea la 8 ci la 10 si l-a declarat out pe Simion care astfel a pierdut finala. Peste 2 ani, Simion Cutov si-a luat revansa in fata lui Solomin la JO de la Montreal cand a luat meciul in mana de la inceput si l-a invins la puncte in semifinale, decizie 5-0.

Finala fratilor Cutov

Simion si Calistrat Cutov

In 1975 Calistrat si Simion Cutov au ajuns in finala categoriei 63,5 kg a Centurii de Aur. Nu era insa  pentru prima oara in istoria boxului romanesc cand doi frati trebuiau sa lupte unul contra celuilalt. In perioada 1948-1950, fratii Nicolae si Tanase Batranu au boxat de mai multe ori unul impotriva celuilalt. “Se bateau de ieseau scantei, nici nu ziceai ca sunt frati”, isi aminteste Constantin Dumitrescu, bronzul olimpic al Romaniei la Melbourne 1956. In cazul fratilor Cutov lucrurile au stat diferit. “Nu ne permitea regulamentul sa ne confruntam. Era stipulat clar ca fratii n-au voie sa se bata intre ei dar chiar daca ar fi fost permis tot n-am fi acceptat. Nu mi s-a parut niciodata normal sa ma bat cu fratele meu, de aceea n-am facut nici macar vreun sparring impreuna. Atunci, in ’75, medalia de aur mi-au dat-o mie pentru ca boxasem un meci in plus fata de Simion iar el a primit argintul”. Simion Cutov, nascut in 1952, a murit in 1993 la doar 41 de ani. A fost de doua ori campion national, de 5 ori castigator al Centurii de Aur, vicecampion olimpic si mondial, dublu campion European si campion balcanic. Majoritatea performantelor sale au fost obtinute la categoria 60 kg iar spre finalul carierei a boxat si la 63,5, categorie unde a reprezentat Romania la JO din 1980. Constantin Dumitrescu i-a antrenat multi ani pe Calistrat si Simion Cutov :”Fratii Cutov aveau o relatie speciala. Nu i-am vazut niciodata sa se certe in public sau sa se contrazica. Daca aveau ceva de discutat se retrageau si vorbeau intre ei cu voce scazuta. Simion il asculta intotdeauna pe Calistrat iar acesta avea mereu grija sa se comporte in asa fel fata de fratele mai mic incat sa nu-i stirbeasca imaginea. Mie, ca antrenor, mi-a placut foarte mult felul in care se purtau unul cu celalalt.


Calistrat Cutov in 2014

Rivalitatea cu Paul Dobrescu

Cel mai de seama rival al lui Calistrat Cutov a fost Paul Dobrescu, nepotul vicecampionului olimpic la musca din 1956, Mircea Dobrescu. Meciurile dintre ei erau asteptate cu sufletul la gura de suporteri. “Paul Dobrescu imi spargea capul mereu. In toata cariera mea la juniori si la seniori am 15 infrangeri iar 3 dintre ele mi le-a servit Paul. Era ca un buldozer. Se acomodase cu stilul meu, era rezistent si venea permanent peste mine. El e adversarul cu care am boxat de cele mai multe ori”. Unul dintre meciurile lor célèbre s-a consumat in 1975 in finala campionatului national. Intr-un interviu acordat Tvr in 1999, Paul Dobrescu spunea ca in conditiile in care un salariu mediu in 1975 era in jur de 1500-2000 de lei, bisnitarii vindeau biletele la gala lor cu 1000 de lei bucata. Calistrat Cutov a fost campion al Romaniei de 9 ori si a cucerit Centura de Aur de 5 ori in vreme ce Paul Dobrescu are un titlu national si doua trofee Centura de Aur.

Stanga Paul Dobrescu, dreapta Titi D-trescu


Boxerul cu 9 degete

In 1962 cariera lui Calistrat Cutov, pe atunci in faza incipienta, a fost pe punctul de a se incheia inca inainte de a incepe. “Aveam 14 ani, eram la scoala profesionala din Braila si lucram intr-un atelier de rebobinat motoare.  Mutam un motor in atelier cand talpa agregatului mi-a cazut peste inelarul mainii stangi. M-a durut dar, stii cum e cand esti copil, nu dai atentie unor astfel de lucruri. Am mers la joaca iar peste 2 zile m-am trezit cu o infectie puternica. M-au internat de urgenta in spital si dupa cateva ore medicii erau decisi sa-mi taie mana din cauza infectiei, doar ca nu se hotarasera de unde, de la cot sau de la incheietura. Marele meu noroc a fost ca in acelasi timp cu mine era internat in acelasi spital tatal meu. Batranul a stat pe capul lor ore-n sir pana i-a convins sa nu-mi taie mana ci sa intervina doar asupra degetului infectat. Operatia s-a incheiat cu bine insa au fost nevoiti sa-mi taie un tendon asa ca inelarul stang mi-a ramas de atunci cumva chircit, parca inclinat intr-un unghi de 90 de grade. Si daca am ajuns apoi sa am o cariera in box asta se datoreaza numai tatei caci daca nu era el imi taiau mana. Cu degetul asta am boxat fara probleme toata cariera dar de multe ori s-au iscat discutii pe tema lui. Unii doctori, mai incuiati, au fost pe punctual de a-mi interzice sa urc in ring sustinand ca nu sunt apt pentru box. La JO din 1972, de exemplu, medicul galei m-a lasat sa boxez cu chiu, cu vai. Din fericire, n-am fost oprit niciodata sa boxez din cauza degetului dar emotii aveam la fiecare control medical”. 

Calistrat Cutov, boxerul-spectacol

In anii sai de glorie, Calistrat Cutov umplea salile de box din Romania. Tehnica sa remarcabila, spectacolul pe care il facea in ring, atrageau publicul ca un magnet. “Daca boxam la Braila, biletele se vindeau cu doua saptamani inainte de gala. Sala Polivalenta din Bucuresti era neincapatoare de fiecare data cand urcam in ring. Odata am boxat la Circul Globus iar oamenii au rupt usile, au spart geamurile si s-au calcat in picioare ca sa patrunda in sala. Imi aduc aminte ca animalele urlau inspaimantate de zgomotul facut de puhoiul de oameni. Daca imi pare rau de ceva, atunci imi pare rau ca n-am prins vremurile de azi. Sunt convins ca as fi umplut salile”. Pentru lumea boxului, Calistrat Cutov a fost intotdeauna “Cutache”. Pentru Cutache dezertau din sedinte membrii Comitetului Central al PCR si tot pentru el erau nelipsiti de la galele de box Dan Spataru, Puiu Calinescu, Nae Lazarescu, Nicu Constantin sau Alexandru Arsinel. “N-aveam invitatii sa dau la cate cereri aveam. Lui Nicu Constantin prietenii, ca sa-l necajeasca, ii luau ochelarii de la ochi si cum era miop nu mai vedea nimic. Nicu se burzuluia la ei :<dati-mi ochelarii ca pierd meciul lui Cutache !>”. “Calistrat Cutov a fost unul dintre cele mai mari talente ale boxului romanesc. Daca frate-su, Simion, era un batailleur, Calistrat facea spectacol in adevaratul sens al cuvantului si de aceea avea o priza formidabila la public. Era deosebit de inventiv in ring, nici un meci al sau nu semana cu altul. Niciodata nu stiai cum o sa abordeze meciul sau ce lovituri o sa dea si d-aia placea foarte tare pentru ca era imprevizibil in tot ce facea, de fiecare data oferea ceva nou”, isi aminteste antrenorul Constantin Dumitrescu. “Odata boxam la Polivalenta din Bucuresti iar Dan Spataru care statea aproape de ring striga de zor la mine spre finalul primei reprize <termina-l Cutache, fa-l ko>. Maestre, i-am zis in pauza, pot sa-l fac ko dar n-are rost. Am venit aici in primul rand ca sa fac spectacol nu sa inchei meciul in catava secunde”.
Alec Nastac, medaliat cu bronz JO 1976 : “Calistrat Cutov a fost un talent urias. Intre altele, avea o lovitura nemaipomenita cu care surprindea intotdeauna. Era boxer de garda normala si cand facea pasul inapoi lansa un upercut de dreapta cu care de multe ori isi lasa masca adversarul. Alaturi de fratele sau Simion a marcat boxul romanesc din anii ‘70”.

Calistrat Cutov in cifre

Medaliat cu bronz la JO din 1968. Campion European in 1969, vicecampion in 1971 si medaliat cu bronz in 1973. Participant la 3 editii ale Jocurilor Olimpice. 9 titluri nationale la juniori si seniori. De 5 ori castigator al Centurii de Aur. Si-a incheiat cariera de boxer in 1979 cu peste 260 de meciuri castigate la juniori si seniori si doar 15 infrangeri.