Ionut Atodiresei, micul luptător cu inimă mare

                     Un Pit Bull este un câine de talie mică-medie, puternic şi agresiv, foarte apreciat pentru calităţile sale de luptător. Probabil că la aceste calităţi s-au dus cu gândul şi comentatorii ProTv, Costi Prună şi Octavian Pescaru, în urmă cu vreo 11 ani când, urmărindu-l pe Ionuţ Atodiresei luptând, spuneau că seamănă cu un Pitbul. Remarca a prins şi s-a transformat rapid în numele de ring al celui care în momentul de faţă este veteranul galelor profesioniste de sporturi de contact din România. La 33 de ani are 60 de meciuri disputate în ringul profesionist de kickboxing şi 4 în cuşca de MMA.  Ionuţ “Pitbul” Atodiresei este totodată unul dintre cei mai populari luptători români în activitate. 

 Cum l-au trimis pe Ionuţ Atodiresei în ring  Bruce Lee, Chuck Norris şi Jackie Chan

Până pe la 13 ani, copilăria lui Ionuţ Atodiresei n-a fost cu nimic diferită de a altor copii. Născut în Fălticeni, face şcoala 60 de km mai la deal, la Rădăuţi, bate mingea pe maidanele transformate astazi în supermarketuri şi mall-uri, merge la scăldat sau dă iama prin livezi dupa cireşe. Viaţa şcolarului Ionuţ Atodiresei se schimbă radical în 1996 datorită unui banal anunţ. 

“Eram la Rădăuţi, în şcoala generală, când am remarcat pe stradă un afiş. Scria că într-o sală locală se ţin cursuri de arte marţiale chino-vietnameze. Ca orice copil, urmăream în perioada aia tot soiul de filme de acţiune. Pe Bruce Lee, Chuck Norris sau Jackie Chan îi vedeam atât de des încât aveam impresia că fac parte din familia mea. Influenţat de ei mi-am zis că n-ar fi rău să văd si eu ce-i cu artele alea marţiale chino-vietnameze. Am purces la sală şi uite că şi în ziua de azi, după 19 ani, tot în sală sunt. Recunosc, ce am vazut acolo m-a captivat din prima. Mai întâi am tras cu ochiul la un antrenament, am văzut nişte băieţi tineri care se mişcau interesant, mi-a plăcut ceea ce am văzut şi am trecut la treabă. Curând am început să practic în paralel şi kickboxingul pentru că aici aveam parte de mai mult contact iar eu îmi doream asta. Mă accidentam des, ba îmi rupeam câte un dinte, ba mă alegeam cu buza spartă dar n-am facut pasul înapoi niciodată. Cred că în privinţa asta semăn cu mama care e foarte ambiţioasă şi muncitoare. În 1999, la 16 ani, am participat la primul meu concurs. Deşi eram junior am concurat la campionatul naţional de kickboxing low kick pentru seniori, la 51 de kg. Am avut 3 meciuri, le-am câştigat pe toate şi m-am întors acasă campion naţional. Acum, îti spun sincer că am avut nişte emoţii foarte mari. Înainte de primul meu meci  văzusem la alte categorii nişte ko-uri care m-au pus pe gânduri. Îmi spuneam în mintea mea că nu e de mine sportul ăsta dar uite că până la urmă n-am dat bir cu fugiţii ba am şi câştigat ! "

Astfel, fotbalul  românesc  a pierdut, poate, un jucator talentat în vreme ce artele marţiale au câstigat un luptător de exceptie. Sau pe asta cu fotbalul n-o ştiaţi ? Ei bine, da, Ionuţ Atodiresei visa să joace la Foresta Fălticeni şi dacă ar fi ales fotbalul ar fi prins exact perioada de glorie a Forestei, 1997-2001, Foresta aceea care a bătut-o pe Dinamo la Bucureşti cu 5-4 după ce în minutul 60 era condusă cu 4-0 ! “În anii ’90 îmi plăcea tare mult fotbalul. Rupeam tenişii pereche după pereche bătând mingea. Eram stângaci şi jucam extremă stângă. Nu pierdeam nici un meci al Forestei sau al echipei naţionale şi îmi doream să joc la echipa mea de suflet dar mi-a ieşit afişu-n cale şi-n loc de terenul de fotbal am aterizat în ring. În ziua de azi nu prea mă mai uit la fotbal căci nu am mare lucru de văzut”.

Ringul din Casa de Cultură

Ionuţ Atodiresei e un om serios. Când se apucă de o treabă e musai să o ducă la bun sfârşit şi să n-o facă de mântuială. La fel s-a întâmplat şi cu artele marţiale. Revenit în Fălticeni în 2001 după terminarea liceului, Ionuţ a constatat că în urbea sa de baştină nu există o sală cinstită de antrenament. “Nu-i nimic, mi-am zis, se rezolvă. Mi-am întins antenele şi am aflat că în Casa de Cultură e un spaţiu nefolosit. L-am închiriat şi l-am transformat în sală de antrenament pentru arte marţiale. Am confecţionat ringul împreună cu câţiva prieteni. 

 Am cărat lemne, fier şi tot ce mai trebuia, am studiat nişte planuri, am mai întrebat pe unul, pe altul şi uite aşa a apărut ringul. Am şi sudat anumite componente deşi nu eram noi mari specialişti în sudură iar un croitor ne-a cusut sacii pe care i-am umplut cu cârpe.  Şi te rog să mă crezi că ringul ăla există şi în ziua de astăzi în sala aia unde se antrenează în continuare zeci de copii şi tineri din Fălticeni. Singura lui problemă e ca nu poate fi transportat dintr-un loc în altul pentru că l-am sudat astfel încât nu se poate demonta”.

“Bună ziua, mă cheamă Ionuţ şi vreau să lupt…”

Din 2001 până în 2003, Ionuţ Atodiresei  a adunat câteva titluri în diverse discipline din lumea artelor marţiale. A fost campion naţional de kickboxing şi de wushu, a luat şi un bronz la cupa mondială de wushu însă în toamna 2003 şi-a luat adio de la sportul amator. “Auzisem că se organizează o gală profesionistă de kickboxing şi eram hotărât să lupt acolo. Am făcut rost de telefonul organizatorului şi fără să stau pe gânduri l-am sunat :”Bună ziua domnu’ Irimia, numele meu este Ionuţ Atodiresei, sunt din Fălticeni şi aş vrea să lupt şi eu în gala dumneavoastră. Cum totul era la început în materie de kickboxing profesionist, am fost acceptat fără reţineri, chiar dacă veneam direct de la amatori, şi am debutat la Local Kombat Timişoara unde am câştigat la decizie contra sârbului Goran Markovic. 

 Luptau pe vremea aceea Florin Ghiţă, Attila Gomboş, Florin Ilie, Ciprian Sora, Daniel Ghiţă, Markus Bella, Aurel Bococi şi mulţii alţii care au pus de ceva vreme mănuşile în cui. Ca să fiu corect, am simţit imediat trecerea de la amatori la profesionişti. În al doilea meci ca profesionist am câştigat prin ko în faţa unui bulgar dar am fost  numărat de două ori, chestie care la amatori nu mi se întâmplase niciodată”. De la debutul de pe Bega şi până în ziua de astăzi, Ionuţ Atodiresei a adunat peste 60 de meciuri în kickboxingul profesionist.  A luptat de fiecare dată până la ultima picătură de energie şi indiferent de rezultatul luptei a avut întotdeauna puterea să adreseze publicului un cuvânt de mulţumire. Poate şi de asta are un uriaş capital de popularitate şi indiferent de oraşul în care luptă e primit cu braţele deschise. Ultimul exemplu de acest gen s-a consumat în martie 2015 la Craiova, atunci când Ionuţ a luptat în cuşcă în gala RXF. Ca să promoveze evenimentul n-a pregetat să intre pe teren în pauza meciului CS U Craiova – Gaz Metan Mediaş care s-a jucat cu două zile înaintea galei. “Mi-am pus la gât un fular al Craiovei şi la pauză am dat năvală pe teren. Le-am explicat rapid când şi cum pot să mă vadă, după care m-am apucat să cânt prima strofă din imnul Craiovei. Toţi oltenii rămaseră cu gura căscată ! Un moldovean neaoş să ştie imnul Craiovei, mai rar ! Mulţi dintre spectatori au venit apoi să mă vadă şi să mă susţină la gală”.

Cetăţean de onoare al  municipiului Fălticeni

Ionuţ Atodiresei  este  singurul luptător profesionist din România care a dobândit titlul de cetăţean de onoare al unui oraş. În 2007, primăria locală i-a acordat acest titlu pentru că a facut cunoscut numele oraşului Fălticeni cu prilejul fiecărei gale la care a participat. “În primii ani de profesionism, la fiecare gală îmi făceam apariţia cu tricouri pe care scria mare <Fălticeni>.  Eram prezentat permanent ca fiind din Fălticeni iar eu, la rândul meu, aduceam în discuţie oraşul de baştină de fiecare dată când interacţionam cu presa. Prin 2007, primarul m-a anunţat că voi primi titlul de cetăţean de onoare drept recompensă pentru capitalul de imagine adus oraşului.  Sincer, eu nu m-am gândit nici o secundă că voi fi recompensat în vreun fel pentru această atitudine, am vrut doar să-mi promovez oraşul de care sunt foarte ataşat”. 

 Din ring în cuşcă

În 2014, Ionuţ i-a surprins pe mulţi făcând pasul către MMA-ul profesionist.  Puţini ştiu că în momentul debutului, Pitbul Atodiresei nu era chiar un novice în această zonă a sporturilor de contact. Practica de aproape 3 ani brazilian jiu-jitsu şi participase în câteva rânduri la Cupa României de MMA pentru amatori. A debutat ca luptator profesionist de MMA la Botoşani, în faţa unei săli arhipline. A pierdut prin strangulare în runda întâi în faţa maghiarului Fenyes însa n-a uitat să mulţumească publicului pentru susţinere şi a promis, precum Petru Rareş cu vreo 500 de ani înainte, că va fi ce a fost şi mai mult decât atât. “Am trecut la MMA pentru că în kickboxing nu mai aveam aceeaşi motivaţie şi acelaşi elan ca la început. Aveam nevoie de o schimbare pe care mi-am pregătit-o încă din 2011 când m-am apucat de jiu-jitsu. În MMA ai nevoie de mult mai multă atenţie, de mult mai multă concentrare, pentru că orice greşeală se plăteşte. Mănuşile sunt foarte mici în comparaţie cu cele de kickboxing şi orice lovitură te poate face ko. Uite, la primul meu meci la profesionisti am fost prea relaxat. Am dat peste un adversar experimentat care m-a învins prin strangulare după nici 4 minute de luptă”. Prima sa victorie ca profesionist a venit în decembrie 2014 la Bucureşti. 5000 de oameni, asistenţă record pentru polivalenta bucureşteană, au avut nevoie de mai multe reluări ca să-şi dea seama  ce s-a petrecut. Ionuţ Atodiresei şi-a făcut ko adversarul după doar 3 secunde de luptă, cu o directă de stânga şi un croşeu de dreapta.

Luptător, promotor, arbitru, antrenor, showman

Popularitatea dobândită în galele profesioniste de kickboxing şi MMA l-a propulsat pe Ionuţ într-o zonă unde, cu ani în urmă, nici nu-i trecea prin cap că va ajunge. A devenit unul dintre cei mai căutaţi luptători profesionişti pentru diverse show-uri de televiziune.  “Eu sunt un tip deschis şi pus pe glume şi probabil că şi lucrurile astea au contat în relaţia cu televiziunile. În vestiarul meu, de exemplu, înainte de meci e ca la nuntă. Glumim, râdem, cântăm…mie nu-mi prieşte atmosfera de înmormantare”.  A făcut turul televiziunilor, participând la “Rătăciţi în Panama” alături de Andrei Gheorghe, la “Cireaşa de pe tort”, “Serviţi vă rog”, Splash, vedete la apă”, “Uite cine găteşte”, “Aruncaţi din tren”, samd. Apariţiile pe tv nu l-au îndepărtat deloc de artele marţiale, ba din contră. “În afară de faptul că lupt, sunt şi arbitru de ring, am comentat în direct pentru televiziune de câteva ori, am organizat deja ca promotor şapte gale, dintre care două la Fălticeni şi am propriul club, Pitbul Division. Am făcut cam tot ce se putea face în domeniul ăsta. Ba, să ştii că am fost şi ring announcer la o gală de selecţie pentru kickboxeri,  aşa că ai grijă, vezi că sunt un concurent  serios şi pe linia asta !” Din decembrie 2015, Ionut a mai adaugat ceva la cartea sa de vizita. A infiintat sala Absoluto Cotroceni. Antreneaza si manageriaza sala impreuna cu Tudor Mihaita. La cateva zile dupa ce a inaugurat-o si-a dat seama ca ar fi avut nevoie de un spatiu cat un teren de fotbal la cati musterii i-au batut la usa, dornici sa invete ceva de la el sau sa-si dea odraslele pe mana lui.

 Aşa-i românul

Eu unul, de câte ori îl văd pe Ionuţ Atodiresei pregătit să intre în ring sau în cuşcă, încep să fredonez celebra bucată muzicală din filmul “Pisica albă, pisica neagră” regizat de Emir Kusturica, “Pitbul, Pitbul…Terrier !” iar prin faţa ochilor încep să-mi defileze Grga Pitic, Dadan Karambolo, Zare şi ceilalţi eroi ai acestui film inegalabil. Întotdeauna m-am gândit că lui Ionuţ i-ar sta bine să intre pe acest fundal muzical. El are însă o optică diferită de a mea, şi cu siguranţă are dreptate în alegerea facută. “Pe la începuturile carierei mele intram în ring pe o piesă făcută special pentru mine de nişte hip-hoperi. După ceva vreme, mi-am dat seama că nu e suficient ca piesa de intrare să mă motiveze doar pe mine, ci trebuie să fie motivantă atât pentru mine cât şi pentru public şi astfel am ajuns la “Aşa-i românul” a lui Nicolae Furdui-Iancu. După cum ai observat, melodia asta ridică de fiecare dată sala în picioare indiferent de zona geografică în care lupt”. 

Un Greuceanu al luptelor, Alexandru Lungu

Pe Alexandru Lungu îl cunosc până si copiii. Oamenii l-au retinut în special pentru dimensiunile sale impresionante. La 1,82 cm cantareste 152 de kilograme. În mod cert, Sandul Lungu n-ar avea loc pe strada Sforii din Brasov, cea mai îngustă strada din Europa. Este cel mai masiv luptător care a concurat vreodata pentru Romania, însă in afara aparitiilor sale intens mediatizate în galele profesioniste de kickboxing sau de mma, putini dintre cei care il privesc in ziua de astazi stiu că în spatele lui Lungu stau foarte multi ani de perfomanţă la cel mai inalt nivel. 

34 de ani de sport

În 2015 Alexandru Lungu a împlinit 40 de ani dintre care 34 i-a petrecut în sălile de antrenament sau de competitie. “N-aveam decat 6 ani cand tata, fost campion national de juniori la lupte libere, m-a dus la sală ca să-i calc pe urme. Am facut lupte libere pana la 9 ani cand domnul Marius Vizer, prieten cu tata, m-a convins sa trec la judo. Domnul Vizer, mi-a fost ca un al al doilea tată. Recunosc cu mâna pe inimă ca ii datorez foarte multe”.  Remarc ca de fiecare data cand face referire la Marius Vizer, Sandu Lungu foloseşte apelativul “domnul”, un argument asadar in favoarea celora care sustin ca dintotdeauna ardelenii au fost mai politicosi cel putin fata de mitici. “Pe vremea cand am trecut de la lupte la judo eram celebru in oras pentru ca reuseam sa fac peste 100 de flotari fara oprire, intr-o singura serie. Tata facea pariuri pe mine iar apoi ma recompensa cu inghetata. Ceva mai tarziu imi dadea cate un leu pentru fiecare flotare reusita in plus si cum eu cresteam constant numarul flotarilor a fost nevoit sa scada <baremul> de la 1 leu la 50 de bani”. Printre flotari, îngheţate si bani de buzunar primiti de la tatal sau, Sandu Lungu a crescut si la propriu si la figurat. A început sa domine lumea judo-ului pe plan intern, devenind in mai multe randuri campion national de juniori si apoi de seniori. “În afară de judo eram disperat dupa cinema. Nu ratam nici un film nou aparut in oras. Îmi placeau în special cele cu personaje puternice si cele de actiune. La scoala, eram destul de talentat la desen, si schitam toata ziua ba un Superman, ba un Schwarzeneger, ba un Conan Barbarul. Acum mi-am mai schimbat gusturile, mă atrag mai mult dramele si filmele istorice”.

Campion mondial pentru România cu bani de împrumut

Campion national de lupte in 1990

 În 1991 orădeanul Alexandru Lungu bifeaza prima performanta importanta pe plan extern, la Jocurile Olimpice pentru cadeti organizate in Belgia unde obtine medalia de argint la +95 de kg. 3 ani mai tarziu, in Egipt, are loc Campionatul Mondial de judo rezervat sportivilor sub 20 de ani. Federatia Romana, din lipsa de fonduri, anunta ca nu poate finanta deplasarea nici unui sportiv. Stiindu-se in forma, Sandu Lungu nu concepe sa rateze participarea si împrumută 1000 de marci de la un prieten, halterofilul Gusti Cilici, bani cu care isi finanteaza deplasarea la Cairo. Cu bani de imprumut, fara echipa tehnica, ajuns la competitie numai si numai prin propria vointa, Sandu Lungu reuseste pe pamant egiptean o performanta istorica pentru judo-ul romanesc. Îl învinge în finala categoriei +95 de kilograme pe rusul  Mikhail Korobeinikov si devine campion mondial U-20. Este prima si totodată unica medalie de aur cucerită de judo-ul masculin românesc la un campionat mondial, indiferent de categoria de vârstă. “Cand m-am intors în tara am vrut sa returnez banii imprumutati dar Gusti Cilici n-a vrut sa-I primeasca. El imi spusese de la plecare ca daca prind podiumul nu mai vrea nici un ban inapoi. Am satisfactia ca medalia asta a mea reprezinta cea mai tare performanta a unui roman la un mondial de judo. Nimeni, la nici o categorie de varsta n-a mai reusit sa ia aurul. Din punctul asta de vedere sunt unic”. Peste cateva saptamani, in finala Campionatului European U-20, Lungu îl întâlnea din nou pe rusul Korobeinikov. Rezultatul a fost acelasi. Romanul a dat cu rusul de pamant si a venit acasa cu medalia de campion european. 

Cairo 1994

Învingătorul  campionului olimpic 

În primăvara 1996 s-a consumat la Roma, Cupa Mondiala de judo, practic un turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice care au fost gazduite in vara acelui an de orasul american Atlanta. În capitala Italiei Alexandru Lungu a avut un parcurs perfect pana in finală unde a dat peste francezul  David Douillet, la ora respectiva triplu campion mondial, medaliat olimpic cu bronz in 1992 la Barcelona si multiplu medaliat european, inclusiv cu aur. Dupa o evolutie senzationala, Lungu l-a invins pe francez si a terminat competitia pe primul loc. Peste 2 luni la JO de la Atlanta, Lungu reprezenta Romania la categoria +95 de kilograme si termina competitia pe locul 9 in vreme ce invinsul sau de la Roma, francezul Douillet, devenea campion olimpic, titlu pe care avea sa-l cucereasca din nou si peste 4 ani la Sydney. “Cred ca a fost vorba despre felul in care a fost gandita pregatirea. Francezii, care sunt tobă de judo, l-au antrenat in asa fel pe Douillet încât să atingă vârful de formă la Atlanta, în vreme ce eu atinsesem varful de forma la Roma iar la Jocurile Olimpice eram departe de a fi la intreaga mea capacitate. Îti dai seama cat de rău mi-a părut când am văzut că învinsul meu de la Roma iese campion olimpic iar eu termin pe locul 9”. Imediat dupa Atlanta, Sandu Lungu suferă o fractură de femur si pune sportul in cui pentru doi ani. Revine în toamna 1998 iar anul urmator îsi trece în palmares două performante. Devine  campion mondial de sambo la Minsk si cucereste medalia de bronz la campionatul european pentru seniori de la Bratislava. Îsi incheie cariera de sportiv amator in 2002 cu o clasare pe locul 7 la campionatul European. “Adunasem multe accidentari, ma simteam uzat si mi-am zis ca e mai bine sa ma opresc. Oricum la 26-27 de ani eram considerat bătrân pentru judo. Interesant a fost ca la doi ani dupa ce m-am lasat am fost invitat sa-mi reiau activitatea pentru ca nu mai venea nimeni din urmă”.

Primul român în Pride

În 2005 Sandu Lungu devine primul roman care luptă în promotia japoneză Pride. “Nu prea ştiam eu la vremea aia ce-i cu Pride. Am aflat despre Pride de la un prieten care mi-a dat sa vad niste dvd-uri cu cateva gale.  Mi s-a parut interesant ce am vazut si am luat legatura cu japonezii. Ei m-au vazut, m-au placut si m-au invitat in ring. Aveam pe atunci 185 de kilograme asa că japonezii mi-au cumparat doua bilete de avion ca să stau confortabil. În timpul zborului vine stewardesa si mă întreabă <pui sau vită ?> Şi pui si vită zic eu. <Aveti o singura optiune> zice ea. Ba am două, replic eu şi scot triumfător cele două tichete. Cand am ajuns la sală m-a luat ameţeala vazând pe viu ce se întamplă. Le-am si zis celor cu care eram <daca patesc ceva să-mi duceti bursa de meci la familie>. În fine, japonezii m-au plăcut şi mi-au zis să mai lupt un pic prin Europa ca să mai capăt ceva experienţă si apoi sa revin in Pride. Adevarul e că nici nu ştiam să boxez pe vremea aia. Le-am urmat sfatul, am început să slăbesc  si am primit un meci in promotia britanica Cage Rage. Din pacate la scurta vreme dupa meciul meu Cage Rage s-a inchis iar promotia Pride a fost cumparata de UFC iar în UFC nu am cum sa pătrund atâta vreme cât la categoria grea limita de greutate admisă este de 120 de kilograme. Eu aveam 120 de kg la 18 ani, acum am 152 asa că…..

 Sandu Lungu megastar

În afara sportului, Alexandru Lungu are si preocupări artistice. A apărut în două dintre clipurile raperului Puya – Undeva in Balcani si Sus pe bar si a jucat in două rânduri in seriale de televiziune, evident in roluri de baiat rău. În anii ’90 a jucat intr-o comedie difuzata de Tvr iar recent a aparut la ProTv in serialul Inimă de ţigan.

Inspirat de Bob Sapp

De vreo trei ani încoace, Alexandru Lungu şochează publicul făcându-şi apariţia în ring cu o blană pe umeri şi cu o secure in mână. Ideea de a se costuma i-a venit în octombrie 2011 când urma să lupte cu americanul Bob Sapp. “Ştiam că Sapp are intrări din astea, să le zicem mai colorate, si m-am gândit să răspund la fel. Cum sunt pasionat de filme istorice m-am gândit că ar fi interesantă o ţinută asemănătoare cu cele văzute în unele filme de genul ăsta. Blana pe care o port e de lup iar toporul îl împrumut de prin oraşele în care lupt”.

Centrul de mma Alexandru Lungu

Din 2011, Sandu Lungu a deschis in cartierul oradean Luceafărul un club de mma care îi poartă numele. “Sala mea e cunoscută pentru antrenamentele grele tinute acolo. Eu vreau ca oamenii care trec pe la sala mea să rămână cu ceva. Avem si copii de 5-6 ani si adulti care fac de placere dar si luptători de competiţie cum e Sergiu Breb, care e deja campion RXF si un luptator de mare viitor. 

 Tată de gemeni

Uriasul din Oradea a devenit in noiembrie 2015 tata de gemeni. Lungu are o fata si un baiat, care ii poarta numele, Alexandru si Alexandra. Pe langa gemeni, oradeanul mai are o fata de 14 ani, Jessica Alexandra.

“Cât o mai duci Sandule ?”

“Toată lumea mă întreabă cat o mai duc iar pe mine mă umfla râsul. Cred ca sunt hotărât să merg înainte şi pentru faptul că la 40 de ani mulţi se aşteaptă ca eu să-mi închei cariera şi mă întreabă când mă retrag. Ei bine, n-am de gând să mă retrag ! Ceea ce fac reprezintă stilul meu de viaţă. Nu-mi stă în fire să renunt chiar dacă am 7-8 operatii. Pentru mine cu cat a fost mai greu cu atat a fost mai palpitant. Cu alte cuvinte, aventura continua cu Sandu Lungu in rolul principal !”