Calatorului ii şade bine cu drumul, dar... el nu
are drum, drumul se face mergand. Să facem şi noi o călătorie în timp, să vedem
Iaşul prin ochii celor care i-au bătut uliţele, i-au gustat bucatele si i-au
iubit jupanesele.
Relatari despre stilul de viata al
locuitorilor Iasilor incep sa apara mai des prin secolul XVI. Un calator
italian nota ca “pe vremea lui Alexandru
Lapusneanu (1552-1561) aici se intalnea un lux pe care trecutul nu-l cunoscuse,
o complexitate de ceremonii care veniau de la curtea constantinopolitană”. Spre
sfarsitul de secol XVI, in vremea
domniei lui Petru Schiopul, aflam ca “fetele obisnuiesc sa poarte cununi de flori
pe cap.(...) Erau atat de sprintene ca danţuitoarele din Spania”.
In 1686, francezul Filipe Dupont insoteste
expeditia lui Sobieski in Moldova si povesteste astfel despre Iasi : “...un targ cu case solide si uliţi largi.
Pravaliile erau ocupate de negustori bogati si se găsea tot ce Asia da mai
frumos. Sobieschi cercetează bisericele, găsindu-le de mare frumusete. Tot orasul ii place in situatia lui
incantatoare”. Misionarul
italian Marco Bandini, calator prin Moldova in secolul XVII, remarca portul
boieresc din acea vreme :”hainele erau
purtate pana la calcaie, dupa obicei turcesc, erau captusite cu blanuri scumpe
de samur si aveau bumbi de argint si de aur la piept si la brate”.
Calatoria unui
alt francez, Charles Joseph de Ligne, in Moldova la 1788, ne aduce alte impresii despre Iasi :”In Iasi sunt superbe palate. Ei joaca hora, un dans local. Femeile sunt
imbracate cu un lux fara margini. Am invatat sa spun <frumos coconitza> si <draga mi>”. La vremea aceea boierii purtau cusme inalte,
captusite, tunici lungi stranse pe corp cu şaluri indiene, caftane de catifea
si turbane in culori tipatoare. Bărbile lungi si mustăţile desavarşeau înfatisarea
boierilor vremii. Cuconitele isi acopereau capul cu tichii de catifea cu
perluţe, visinii sau violete si purtau şalvari turceşti sau rochii largi din materiale scumpe. In ciuda acestui lux, frapeaza
felul in care traiau familiile boieresti, atat cele din Moldova cat si cele din
Tara Romaneasca. Adrian-Silvan Ionescu, cercetator la Institutul Nicolae Iorga,
remarca faptul ca “boierii purtau iarna-vara haine groase pentru ca nu aveau
sobe in case, iar casele aveau pereti grosi de 3 metri. Boierii mancau cu mana,
din tipsiile pe care le aduceau slugile. Apoi, un fecior venea cu apa de
trandafiri si cu un stergar, ca sa aiba boierul cu ce se sterge dupa ce-si
spala grasimile de pe maini”. Pe la 1800, in Copou, au inceput sa fie la moda
plimbările cu trăsura. După
somnul de amiază (de unde şi vorba că <fie boieru cat de mic, el la pranz
tot doarme-un pic>), “boierul si jupaneasa mergeau la plimbare. Se învârteau de vreo două ori cu trăsura,
după care mergeau acasă şi primeau oaspeţi. La ora 10 seara, toată lumea se culca,
fiecare separat. Soţia cu copiii dormeau într-o parte a casei, boierul si
oaspeţii lui dormeau pe acelaşi divan, unul lângă altul”.
 |
| Palatul Culturii |
La 1820, un englez, Sir Robert Ker Porter,
remarca si el luxul in care traia boierimea moldoveana, asa cum o facuse si
Charles de Ligne cu 42 de ani inainte.“...Iasul are 25.000 de locuitori, e
asezat intre gradini si vii si are 60-70 de biserici. Palatul Domnului e mare,
boierimea elegantă, balurile si rochiile cu pietre scumpe intrec orice închipuire”.
Calatorul sarb
Ioachim Vuici ajuns la Iasi in 1840 ne-a
lasat la randul sau informatii pretioase : “e un oras mare si bine asezat, cu 8000 de case, in care traiesc 50.000
de locuitori, in cea mai mare parte Moldoveni si Munteni. Printre dansii se
gasesc si cativa Greci, Macedo Valahi, Armeni si numai o singură casă sarbeasca.
Se pot vedea si cativa Germani, Francezi, Italieni si Spanioli care se ocupa cu
negotul si cu schimbul de bani. Afară de catedrală, o mareaţă cladire cu 3
altare si 4 tronuri, se mai gasesc in oras inca 50 de biserici ortodoxe
deoarece fiecare boer are pe langa casa sa cate o biserica cu preotul si
diaconul sau. Sunt mai multe consulate, din care călătorului ii sunt cunoscute
numai cele austriac, rus, grec, englez si prusian. Orasul acesta este un mare
centru de comert deoarece aici sosesc din toate partile tot felul de mărfuri.
Iasii sunt mai infrumusetati decat inainte de revolutia lui Ipsilante. (...)
Casele sunt cladite din material bun, din piatra, ulitele se indreptara, se
lărgiră si se curatara, stilul se schimbă in senzul stilului italian, de aceia casele boierilor din Iasi se aseamană
cu cele din Budapesta si Viena”.
Schimbarile nu se produc doar in plan arhitectonic ci si in cel al
modei. Se elimina incet, incet influentele orientale si isi fac loc cele
occidentale. Apar rochiile cu maneci bufante, corsajul umflat, pantalonii si
jiletca. Barbatii incep sa renunte la anterie si imbraca tunica, dupa moda
ruseasca, sau costumul englezesc.
Un an mai tarziu, in 1841, francezul A Vaillant remarca aspecte diferite ale Iasiului: “orasul e un imens sat cu hotare nedefinite, cu strazi fara nume, cu mahalale misterioase, cu gunoi si rîpi, cu case ca niste ferme cu echipaţii splendide”. Vaillant nota ca Iasul avea la vremea aceea 5300 de boieri, 819 preoti si un total de 26.203 locuitori. Pe la 1860 societatea pare sa se imparta in functie de importanta si de bresle. Surugiii, aveau portul lor propriu, negustorii purtau haine orientale, vanzatorii ambulanti nu-si lepadau neam fesurile albaneze, domnii din protipendada defilau imbracati la redingota, ţilindru si frac iar femeile purtau crinolina si bonetica.
La sfarsitul secolului 19 incep sa apara o
sumedenie de berarii. Berea patrunsese in Tarile Romane in jur de 1820 dar pana
ce musterii s-au obisnuit cu ea, a trecut ceva vreme. In jurul lui 1890 Piata
Unirii era plina de restaurante si berarii. Cand venea la Iasi Caragiale tragea
in zona, la hotelul Adolf Buch si pişca adesea cate o bere la Traian. Aici se
manca bine la preturi populare. Cine nu-si permitea sa manance la Tănăsache sau
la Bolta Rece, dibuia 3 lei prin buzunare si-si lua o masa cu 3 feluri de
mancare, desert si un sfert de vin. Hotelul Traian gazduia pe timpul acela o
berarie cu nume rezonant... La trei
calici. In toata Piata Unirii, pe gratarele fumegande, se perpeleau carnaciorii
cunoscuti sub denumirea de patricieni, fuduliile de berbecut, momiţele tăvălite
prin malai sau cotletele de porc. Castraveciorii murati, asezati in castronele
cu gheaţă, si mujdeiul, strajuiau bucatele de pe mese. Si ca toate grozaviile
astea sa alunece mai bine pe gatlej totul era insotit de cate o baterie, doua
de vin alb. Termenul de baterie fusese inventat de scriitorul NT
Oraşanu, oltean de origine. Pentru
el, bateria, era ocaua de vin cu borviz, iar cand comanda o tuica ii cerea
ospatarului «o idee». In acele vremuri,
Iacob Negruzzi, scriitor, membru fondator al Junimii si profesor de Drept in
Iasi, a intocmit in nuvela “Stărosti” un interesant si totodata amuzant
clasament al frumusetii feminine la sfarsitul de veac 19. Iata cum configura el
imaginea femeii : 1-foarte frumoasa. 2-frumuşică. 3-curăţică. 4-cântă binişor
din clavir. 5-hm...hm... 6-e nostimă. 7-nu-i slută. 8-ia, un bunduc. 9-slutuţă.
10-pogană. Damele clasificate astfel de Iacob Negruzzi purtau la vremea aceea
parul lung, aranjat in bucle in crestetul capului. Bretonul si carliontii erau
la mare moda iar coafurile se “confectionau” cu drotul si cu ajutorul moatelor
din carpe sau hartie. Domnii purtau parul tuns scurt, iar tinerii incepeau sa
renunte la favoriti si barba. Mustata era in continuare obiect de mare fala si
drept urmare era intretinuta in consecinta.
Dupa primul razboi mondial, Iasul a inceput sa se transforme in acelasi
ritm cu Bucurestiul. Daca Bucurestiul isi capatase la un moment dat denumirea
de “Micul Paris”, Iasul, in anii 20-30, nu era departe de capitala. Portul din
Bucuresti se adapta rapid la Iasi, moravurile, vorbele si comportamentul,
transformau inalta societate a Iasului intr-un altfel de Bucuresti. Crâşme
erau, slava Domnului, fara numar si pentru toate buzunarele; Madam Criss
incropea cele mai minunate buchete de flori in floraria sa, “La Buchet”, de pe
Cuza Voda 52; coaforul Traian din Piata
Unirii le atragea pe doamne ca un magnet, iar casele de toleranta erau la fel
de prezente ca si in capitala. Hotelurile Coroana si Bejan erau locuri binecunoscute
iesenilor in perioada interbelica. In anii ’30 iesenii şedeau cat era ziulica
de lunga la terase, se desfatau cu “un Cotnarel, o cafea neagra cu rom sau un paharel de benedictina” (o bautura
din plante, gen bitter) si se intreceau in “stropşeli franţuzeşti” spre
indignarea celor mai conservatori, intre care si scriitorul Teodorescu-Brosteni
care remarca revoltat cum limbajul putred al orasenilor se extinde si la sate:
“Cuvintele straine patrund pe nesimtite si
in graiul satelor odata cu rosul de buze, cu varuirea fetei si cu trecerea la ţară
a portului de la mahalale, cum am vazut la hora (ce horă ! greţăria frecarii
genunchelor si coapselor ca la salbatici) prin satele din jurul Iasului. Acolo
am vazut fete imbracate “boiereste”, de te prinde rasul, cu obrajii spoiti ca
la paiaţe in loc sa si-i fi lasat cu bujorii lor naturali. Si nu-si mai zic
leliţă, bădică, mătuşă, mămucă, tatucă si alte vorbe gospodareşti; ei din
domnicioară, cucoana monsîu, musu, madan, mersîm, etc, nu mai
contenesc !
Schimbarile care-l revoltau pe Teodorescu-Brosteni nu mai
puteau fi insa stavilite. Aparitia cinematografului innebunise realmente
societatea. Doamnele se intreceau in a se machia si a se imbraca precum
starurile de cinema. „Domnicioarele”
incepeau sa imbrace pantaloni, piesa vestimentara interzisa pana atunci femeii,
fustele s-au scurtat iar corsetul a devenit desuet. Domnii se purtau cu parul
lins, tinut noaptea sub o plasa, se imbracau la costum, iar lavaliera, manusile
de piele si bastonul erau accesorii nelipsite.
Faptul ca isi barbiereau barba si mustata sau ca femeile isi tundeau
parul, fapt inadmisibil la finele secolului 19, nu mai uimea acum pe nimeni.
Emanciparea doamnelor atinge culmi nebanuite; incep sa conduca automobilul, sa
mearga pe bicicleta, sa fumeze sau sa vorbeasca in public despre... amorurile
lor.
Anii 30 au reprezentat o perioada de bunastare. Reclamele publicatiilor
vremii sunt o oglinda a pietei de atunci, o piata in care remarcam un amestec
de produse romanesti si straine. O pereche de ciorapi de dama „Mousselin” costa
85 de lei, o pereche de chiloti „de fil d’Ecosse” 150 lei iar Industria Iasi
instiinta doamnele ca pot avea „o garderoba completa pentru numai 775 de lei”,
alcatuita din „trei metri stofa lana, orice culoare si desen, doua camasi fine
cu broderii si garniturile cele mai moderne, doua perechi de ciorapi, o pereche
de cercei imitatie de perle diferite culori, o brosa frumoasa pentru bluza, un
pieptene de cap cu pietricele frumoase, o sticluta de parfum si o cutie cu
pudra fina cu un puf”.
Toate aceste elemente vor
disparea odata cu finele anilor 40. Venirea la putere a regimului comunist avea
sa schimbe radical modul de viata, tinuta si mentalitatea oamenilor.
