Ziua când norocul se imbracă în uniformă de
poliţie
Cassius Clay s-a
născut pe 17 ianuarie 1942 în Louisville, Kentucky, într-o familie
afro-americană din clasa de mijloc. Toate trimiterile biografice legate de
copilăria sa sunt de acord că Clay s-a apucat de box cu totul întâmplător. La
12 ani, în timp ce se distra în oraş, a constatat că i s-a furat bicicleta.
Furios, s-a adresat unui poliţist precizând totodată că e gata să-l calce în
picioare pe făptaş de îndată ce va fi prins. Uimit de hotărârea de care dădea
dovadă puştiul, poliţistul Joe Martin, care în timpul liber era şi antrenor de
box, l-a convins să lase deoparte pornirile belicoase pe străzile oraşului şi
să se apuce de box. A fost cea mai norocoasă zi din existenţa celui care mai
târziu avea să-şi ia numele de Muhammad Ali. A fost ziua care i-a aşezat viaţa
pe o traiectorie formidabilă. A fost ziua în care s-a născut legenda.
Campion
olimpic
Din 1954 până în 1960, ofiţerul Martin i-a
fost lui Cassius Clay şi mama şi tata în materie de box. Momentul de apogeu al
carierei lui Clay în boxul amator a fost medalia de aur cucerită la JO de la
Roma 1960 la categoria semigrea. În 1975, Clay avea să susţină că la scurtă
vreme după ce s-a înapoiat de la Roma şi-a aruncat medalia olimpică în râul
Ohio în semn de protest pentru că nu fusese servit într-un restaurant în care
aveau acces numai albii, într-o perioadă în care segregarea rasială era la ea
acasă în Statele Unite. Biografii săi au negat însă această variantă, singurul
lucru necontestat fiind acela că medalia a dispărut. Ulterior, cu prilejul JO
de la Atlanta 1996, Clay a primit o nouă medalie. Imediat după JO de la Roma
1960, Cassius Clay a trecut la profesionism. Când a urcat pentru prima oara în
ring ca boxer profesionist avea 18 ani si 286 de zile.
Campion
mondial al greilor
Spre sfârsitul lui 1963, dupa 19 meciuri fără
înfrângere, Cassius Clay era cotat ca principal contracandidat la titlul
greilor deţinut de Sonny Liston. Liston, cu 35 de victorii (24 ko) şi o singură
înfrangere în 11 ani de profesionism, era considerat la vremea aceea un
adevarat monstru. Învăţase să boxeze în puşcărie, în timp ce ispăşea o
condamnare pentru tâlharie şi era văzut ca un boxer invincibil şi de o duritate
ieşită din comun. Imediat după ce au agreat termenii meciului, Clay a declanşat
o serie interminabilă de provocări la adresa lui Liston. Între altele, l-a
vizitat acasă la ora 3 noaptea, însoţit de ziarişti, zbierând în portavoce
:”Ieşi afară ! Te calc în picioare chiar acum. Nu eşti decât un urs mare si
urât. Dupa ce o să te bat bine am să-mi fac un covoraş din pielea ta si am să
te trimit la zoo”. Datorită ieşirilor la rampă ale lui Clay interesul pentru
meci a fost enorm. Liston era favorit sa câstige prin ko în primele trei runde
în vreme ce şansele lui Clay erau aproape zero. Cu toate acestea, Clay a
provocat una dintre cele mai mari surprize din istoria boxului. Tehnic, bine
pregătit fizic, cu un joc de picioare fenomenal, eschivând din trunchi si din
cap de parca ar fi fost de cauciuc l-a surclasat pe greoiul său adversar care
după runda a 6-a nu s-a mai ridicat din colţ. La 22 de ani si 39 de zile,
Cassius Clay devenea cel mai tânăr campion mondial al greilor din istoria
boxului.
Cassius
Clay devine Muhammad Ali
Primele contacte dintre Clay si Islam datează
din 1961, când a participat pentru prima dată la o adunare a organizaţiei
Naţiunea Islamului, cunoscută şi sub denumirea de Musulmanii Negri. Pentru că
organizaţia, condusă de Elijah Muhammad, ducea o politică ostilă albilor, Clay
a trecut sub tăcere noua sa afiliere temându-se că i-ar putea afecta cariera
pugilistică. După cucerirea titlului mondial, devenind un sportiv celebru în
întreaga lume, nu s-a mai ascuns, ba chiar a devenit una dintre vocile cu
greutate ale organizatiei. Astfel, într-o conferinta de presă declara socând
asistenţa :” Urmând învăţătura lui Elijah Muhammad noi nu vrem sa ne integrăm
alături de omul alb. Integrarea e o greşeală. Nu vrem să trăim alături de omul
alb. Nici un negru in toate minţile nu vrea să-si vadă copiii casatoriţi cu
albi”. Tot după meciul cu Liston, in 1964, Elijah Muhammad a anuntat că îi
propune prietenului si colaboratorului său Cassius Clay sa-si schimbe numele
intr-unul cu rezonanţă islamică si anume Muhammad Ali. Clay a acceptat spunând
:”Cassius Clay era numele meu de sclav. De azi încolo ma numesc Muhammad Ali !”
Faptic, convertirea la religia islamică s-a petrecut in 1975 cand a devenit
musulman sunnit.
Ali v
Liston 2
În mai 1965, Ali i-a acordat revanşa lui Sonny
Liston. La jumătatea primei runde Liston, care presa, se prabuşeşte la podea
acuzând o lovitură devastatoare. Nici publicul din sală, nici cel din faţa
televizoarelor nu a văzut însă vreo lovitură care să-l pună jos pe Liston. A
fost ceea ce presa americană a numit „a phantom punch”, o lovitură fantomă. Pe
filmare se vede cum Liston pare să recepţioneze o dreaptă scurtă dar
majoritatea comentatorilor au fost de acord că un boxer de calibrul său nu se
putea duce la podea dintr-o asemenea lovitură. Colac peste pupăză, arbitrul de
ring n-a comunicat deloc cu timekeeperul care avea obligaţia să înceapă
numărătoarea boxerului cazut si nu l-a trimis pe Ali la colţ, declarându-l în
cele din urma ko pe Liston fără sa-l fi numărat ! Ali îşi păstra titlul mondial
al greilor dar dădea naştere uneia dintre cele mai mari controverse din istoria
boxului. Nimeni n-a reusit să clarifice motivul pentru care Liston a căzut ca
un buştean însa presa americană a lansat mai multe variante. Ziarele vremii au
scris între altele că Liston ar fi fost forţat să piardă de organizatia
Naţiunea Islamului care i-ar fi răpit sotia si copilul sau că Mafia ar fi
pariat o avere pe victoria lui Ali prin ko în prima rundă si l-ar fi constrâns
pe Liston să se conformeze planului. Într-un documentar al HBO despre viaţa lui
Sonny Liston, difuzat în 1995, agentul FBI William Roemer spunea :”Categoric a fost un meci
aranjat”.
Razboiul
din Vietnam aduce suspendarea
După dubla întalnire cu Liston, Ali îşi apără
centura de opt ori. În martie 1967, pentru că refuză încorporarea în trupele
combatante din Vietnam, este deposedat de titlul de campion mondial iar Comisia
de Sport a statului New York îi ridică licenţa de boxer. I se cere condamnarea,
face apel şi după 3 ani si jumatate de procese este lăsat liber. În această
perioadă devine unul dintre cei mai vocali opozanţi ai războiului din Vietnam
dar de cele mai multe ori luările sale de pozitie au tentă rasiala. „Inamicul
meu este omul alb, nu Vietcong. Nu cei din Viercong ma strigă
<negrotei>”, clama Ali la finele anilor `60. În vara 1970 îţi reprimeşte
licenţa de boxer şi revine în ring în octombrie acelaşi an.
Prima înfrângere
Madison Square Garden din New York, 8 martie
1971. Ali boxează contra lui Joe Frazier pentru centurile WBC si WBA. Ciocnirea
dintre cei doi e botezată „meciul secolului” iar interesul este pe măsura
reclamei făcute : 50 de televiziuni străine transmit în direct evenimentul care
e urmărit de peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume. Ali adoptă si
în faţa lui Frazier strategia de acum obişnuită, în speranţa că-l va determina
să cedeze nervos, si îl bombardează cu invective :„Frazier e o jucărie de proastă
calitate a albilor. E prea urât şi prea prost ca sa fie campion mondial”. În
ring însă lucrurile stau diferit. Deşi mai scund cu zece centimetri, Frazier
reuşeşte să stea aproape de Ali pe care îl supune unui bombardament teribil mai
ales in partea a doua a meciului. În repriza a 15-a, Frazier pune capăt
oricăror discuţii cu privire la învingător trimiţându-l la podea pe Ali cu un
formidabil croşeu de stânga. Ali revine şi termină meciul în picioare însă
Frazier îşi păstrează centurile. Cei doi au încasat câte 2,5 milioane de $,
sumă fabuloasă pentru acea perioadă. Ali si-a luat revanşa în faţa lui Frazier
în ianuarie 1974, victorie la puncte în 12 runde pentru titlul Federaţiei Nord
Americane de Box. N-avea să fie însă ultima ciocnire dintre cei doi.
The
Rumble in the Jungle
Pe 30 octombrie 1974, Ali l-a înfruntat pe
George Foreman care şi-a pus in joc centurile WBA si WBC in ceea ce s-a numit
„The Rumble in the jungle”. A fost primul meci important organizat de
promotorul Don King care le-a oferit celor doi cate 5 milioane de $. Găselniţa
lui Don King a constat în organizarea meciului la Kinshasa, capitala Zairului,
astăzi Republica Democrată Congo. Bun de plată a fost dictatorul local Mobutu
Sese-Seko Wa Za Banga, care din dorinţa de a-şi face publicitate s-a oferit să
gazduiască meciul. Ca fapt divers, Mobutu (1930-1997) a fost unul dintre
prietenii apropiaţi ai dictatorului Nicolae Ceausescu. Ali si-a facut show-ul
şi de această dată :” Foreman e doar o mumie mare. Îl numesc oficial
<Mumia> ! O să vedeti un meci divin, un război sfânt, un Armaggedon în
miniatură”. Meciul Ali vs Foreman a avut loc pe stadionul „20 Mai” în faţa a
60.000 de oameni, în marea lor majoritate suporteri ai lui Ali. A câştigat Ali
prin ko în runda a 8-a. După meci, între cei doi s-a legat o strânsă prietenie.
„Am devenit cei mai buni prieteni. De el mă simt cel mai legat, e cel mai mare
om pe care l-am cunoscut vreodată”, spunea Foreman peste ani.
Thrilla
in Manila
În octombrie 1975, după ce-si apără de trei
ori cu succes titlul cucerit de la Foreman, Ali dă piept cu Joe Frazier într-o
nouă epopee pugilistică, intitulată de această dată „Thrilla in Manila”. Era al
treilea meci împotriva lui Frazier. Dacă în `74 la Kinshasa, sponsorul s-a
numit Mobutu Sese-Seko, de astă dată el a fost preşedintele filipinez Ferdinand
Marcos care, astfel, vroia să calmeze spiritele după ce în 1972 decretase legea
marţială pentru a-şi putea elimina adversarii politici, acţiune ce provocase
multiple actiuni de protest în ţară. Interesant faptul că Ali, un contestatar
vehement al războiului din Vietnam si al inechităţilor din societatea americană
a acceptat fără rezerve să boxeze în două evenimente, la Kinshasa si Manila,
finanţate si găzduite de doi dintre cei mai cunoscuţi dictatori ai lumii. La Manila
a participat la o petrecere dată de cuplul prezidenţial Imelda si Ferdinand
Marcos, alături de amanta sa Veronica pe care a prezentat-o drept soţia sa.
Ghinionul său a fost că soţia din acea perioadă, Belinda Ali, cu care avea 4
copii, a aflat, a luat primul avion către Manila si l-a băgat urgent în
„şedinţă”. Episodul 3 al disputei Ali v
Frazier s-a încheiat după 14 runde din 15 programate. Aproape orb din cauza
loviturilor încasate, Frazier a fost oprit de colţul său să mai lupte. Ali îşi
lua o nouă revanşă in faţa celui care îi provocase prima înfrângere din cariera
şi declara :”Joe Frazier e cel mai bun boxer din lume. După mine !” Potrivit
presei vremii, dupa episodul Manila Ali a băgat in buzunar aproximativ 4,5
milioane de $ iar Frazier în jur de 2 milioane.
Cel mai bizar meci din istoria
sporturilor de contact
Aprilie 1975, Statele Unite. Cel mai celebru
boxer al planetei la vremea respectivă, Muhammad Ali, lua parte la o recepţie
şi se umfla în pene în faţa preşedintelui Federaţiei Japoneze de Lupte, Ichiro
Hatta : „Există vreun luptător asiatic în stare să mă provoace ? Dacă da, să-i
spui că-i dau un milion de dolari”. Fanfaronada campionului american a fost
preluată iute de presa japoneză iar ceea ce părea doar o tiradă marca Ali s-a
transformat într-un meci de 15 reprize. Un meci care n-a putut fi catalogat
nici până în ziua de astăzi în vreun fel. I s-a spus simplu, meciul dintre
Muhammad Ali şi Antonio Inoki.
Inoki
ridică mănuşa
Singurul asiatic care a răspuns provocării lui
Ali a fost japonezul Antonio Inoki. Un apreciat karateka la origini, Inoki era,
în 1976, la 33 de ani, o figură foarte populară în Japonia. Devenise încă din
anii `60 o celebritate mai ales prin prisma implicării sale în întrecerile
japoneze de pro wrestling. Apreciat în ziua de astăzi şi în România, pro
wrestlingul este o formă de spectacol care combină nişte calităţi atletice
deosebite cu performanţele teatrale şi imită, fără schimburi reale de lovituri,
diverse sporturi de contact. Aşadar, în 1976, zeul japonez al pro wrestlingului,
Antonio Inoki, ridica mănuşa aruncată de cel mai celebru sportiv al planetei,
campionul mondial al greilor în versiunile WBA şi WBC, Muhammad Ali. Era ceva
nemaivăzut iar sumele vehiculate în jurul acestui eveniment au fost pe măsura
curiozităţii astfel încât, Ali a băgat în buzunar o bursă în valoare de 6
milioane de dolari, cu un milion mai mult faţă de cât încasase în 1974 pentru
celebrul meci de la Kinshasa, contra lui George Foreman, cunoscut sub denumirea
de „The Rumble in the jungle”. A fost de fapt, cea mai mare bursă încasată de
Ali în întreaga sa carieră de boxer.
Reguli
unicat
Meciul a fost programat la Tokyo pe 26 iunie
1976. Pentru marele eveniment, Ali i-a găsit lui Inoki un nume de ring :”O să-i
spun Pelicanul de acum încolo, căci
are o bărbie proeminentă cu care sigur se va lovi de pumnul meu”. Japonezul i-a
replicat calm:”Ai grijă să nu-ţi distrugi pumnul când vei intra în contact cu
barbia mea. Nu stiu cât de în serios iei tu lupta dar te asigur că pentru mine
este o chestiune cât se poate de serioasă. Intru în ring ca să lupt aşa că ai
grijă să nu pleci cu oasele rupte”. Antonio Inoki nu era la primul său meci
împotriva unui luptător dintr-o altă ramură a sporturilor de contact. Mai
urcase în ring contra unor adversari proveniţi din judo, kung fu, lupte sau
sumo. Iniţial japonezul i-a propus lui Ali un meci de tip pro wrestling,
desfăşurat potrivit unui scenariu agreat de amandoi. Oamenii din echipa lui Ali
s-au temut însă că Inoki nu va respecta scenariul şi îi va oferi surprize
neplăcute lui Ali, tinând cont şi de faptul că nu cu multă vreme înainte, Inoki
îl bătuse zdravăn pe olandezul Willem Ruska, campion olimpic de judo la Munchen
în 1972. Drept urmare s-a stabilit un set de reguli foarte stricte, menite a-l
proteja în special pe campionul american. Astfel s-a hotărât că japonezul nu
poate expedia lovituri de picior decât dacă are cel puţin un genunchi pe sol,
nu are are voie să-şi placheze adversarul şi să uzeze de proiectări. Dacă
totuşi Ali ajungea cumva la sol, putea solicita întreruperea luptei lovind cu
mănuşa corzile ringului. Stafful lui Ali a mai cerut ca regulile de luptă să nu
fie deconspirate înainte de meci. Pentru Ali, totul părea a fi o joacă :”O să-l
ţin la distanţă cu jabul fără probleme. N-o să se poată apropia suficient. Ce
înseamnă un karateka pe lânga un boxer care ştie să ţină distanţa ? După ce o
să-l pisez cu jabul o să-l fac ko”.
O
comedie în 15 acte
Ca urmare a numeroaselor restricţii, meciul
Inoki v Ali s-a transformat într-o comedie. Japonezul l-a lăsat fără grai pe
Ali din prima clipă. S-a aruncat la podea şi a stat aproape tot meciul pe
spate, încercând să lovească numai cu picioarele. Ali i-a dat roată permanent,
vorbind fără încetare şi lovind cu pumnul doar de 6 ori în 15 runde. De altfel,
nici nu prea avea cum să-l lovească pe Inoki atâta timp cât acesta a stat în
majoritatea timpului numai pe jos iar la sol Ali nu avea nici o intenţie să
meargă din pricina calităţilor de luptător şi de judoka ale lui Inoki. „Inoki e
un laş, Inoki nu vrea să lupte”, zbiera de zor Ali care a reuşit să plaseze
primul pumn de abia în runda a 7-a. La final totuşi, pe gambele si pe genunchii
lui Ali se vedeau urmele loviturilor lui Inoki. În cele din urmă toată lumea
s-a simţit înşelată : organizatorii şi comentatorii au căzut de acord că a fost
un meci jenant, spectatorii japonezi care au dat bani grei pe bilete îl acuzau
pe Ali că e un american mincinos care i-a păcălit iar Ali răcnea că Inoki a
fost un laş care n-a vrut să lupte în picioare. Decizia a fost una de egalitate
însă nu mai avea nici o importanţă. Toată lumea avea pe retină miile de
spectatori japonezi care îşi cereau banii înapoi şi bombardau ringul şi pe cei
doi sportivi cu ce le pica la îndemană. Presa japoneză a relatat că echipele de
curaţenie au muncit o zi întreagă ca să care tot gunoiul rezultat din
bombardamentul declanşat de public.
Epilog
Meciul cu Inoki a fost pentru Ali, fără doar
şi poate, unul dintre cele mai neplăcute momente ale carierei. Tăvălit prin
ring de câteva ori de Inoki şi bombardat la final cu diverse obiecte de
spectatori, Ali s-a consolat cu cele 6 milioane primite ca bursă de meci însă
imaginea sa a fost serios şifonată. De partea cealaltă, Antonio Inoki a
dobândit în Japonia un imens capital de popularitate pentru că luptase contra
unui exponent al Americii. Şi în ziua de astăzi, la 73 de ani, Inoki este un
personaj celebru şi respectat în întreaga Japonie. În 1990, Inoki s-a convertit
la Islam, la fel cum procedase Cassius Clay în 1964 atunci când a adoptat
numele musulman Muhammad Ali. În prezent, cel cunoscut sub numele de Antonio
Inoki, a devenit Muhammad Hussain Inoki. Ali şi Inoki au devenit prieteni după
celebra lor întâlnire de la Tokyo, prietenie cimentată mai tarziu şi de
convertirea japonezului la Islam. Inoki şi-a încheiat cariera de pro wrestler
la 55 de ani, în 1998, iar la ultima sa reprezentaţie a asistat şi Muhammad Ali
care, bolnav de Parkinson, a urcat în ring, şi-a imbratisat prietenul şi a
citit un mesaj : „E o onoare să fiu alături de Antonio în ring după 22 de ani.
Amândoi ne-am străduit să facem o lume mai bună prin sport, să demonstrăm că
indiferent de cultură, sex sau rasă, omul este unul şi acelaşi. A fost o
placere deosebită să mă aflu astăzi aici”.
Declinul
În perioada 1975-1977, după a treia întâlnire
cu Frazier, îşi apără centurile de 6 ori însă încep să apară probleme de ordin
medical. Ferdie Pacheco, care îi era de ani buni medic constată că Ali incepe
să aibă probleme la ficat si la rinichi şi că mişcările sale nu mai sunt la fel
de rapide. În urma acestor constatări îi cere lui Ali să-şi încheie cariera.
Ali refuză iar Pacheco se retrage. În februarie 1978 boxează la Vegas contra
lui Leon Spinks care avea doar 7 meciuri la profesionişti. Ali îl ia la preţ de
matineu pe adversarul său, nu se antrenează şi pierde la puncte deşi lui
Spinks, campion olimpic la Montreal `76, nu i se dădea nici o şansă. Peste 7
luni, pe 15 septembrie 1978, la New Orleans, în faţa a 64.000 de spectatori,
Ali avea să-şi ia revanşa în faţa lui Spinks printr-o victorie la puncte după
15 runde. A fost ultima victorie din cariera sa. Peste 1 an îşi anunta
retragerea iar titlul WBA pe care îl deţinea devenea vacant, însa în vara 1980
revine în ring. Presa americană a pus revenirea sa pe seama unor probleme
financiare. I-a fost oferit ca adversar lui Larry Holmes, deţinătorul centurii
WBC. Holmes, care ştia că din Ali n-a mai rămas decât umbra boxerului de
altădată a fost convins cu greu să lupte. Cu 3 luni înainte de meci Comisia de
Sport a statului Nevada i-a cerut lui Ali să-si facă un control neurologic iar
raportul medical a arătat următoarele : Ali avea probleme de exprimare, nu
putea sta în echilibru într-un picior şi avea dificultăţi în a-şi atinge nasul
cu degetul. Cu toate acestea meciul a avut loc pe 2 octombrie 1980 la Vegas.
Holmes a evitat să-l facă ko dar a dominat categoric fiecare rundă. Colţul lui
Ali a oprit lupta după repriza a 10-a. Prezent la meci, actorul Sylvester
Stallone spunea că timp de 10 runde a avut senzaţia că asistă la o autopsie
făcută pe un om viu. Un singur lucru mai amintea de vechiul Ali...gura sa cea
bogată :”Mă voi întoarce”, a anuntat în stilu-i caracteristic după meciul cu
Holmes. Şi s-a ţinut de cuvânt. Pe 11 decembrie 1981, la Nassau, în Bahamas, a
urcat în ring pentru ultima oară. A dat piept cu un adversar mai tânar cu 12
ani, canadiano-jamaicanul Trevor Berbick, o cunoştinţă mai veche a românilor.
Berbick fusese eliminat în turul 2 al JO de la Montreal `76 de românul Mircea
Şimon. Canadianul a câştigat la pas un meci de 10 reprize şi a intrat în
istorie drept boxerul care i-a încheiat cariera marelui Ali. „Am îmbătrânit. În
tinereţe n-aş fi avut nici o problemă dar acum pur şi simplu n-am putut să fac
ceea ce mi-am propus”, a recunoscut pentru prima oară cu francheţe, Muhammad
Ali.
Inspirat
de „Gorgeous” George Wagner
Ani de-a rândul lumea s-a întrebat dacă
guralivul Clay a avut vreo sursă de inspiraţie pentru show-urile sale inimitabile.
Târziu, după ce s-a lăsat de box, Ali a recunoscut că l-a avut drept model pe
George „Gorgeous” Wagner (1915-1963), o mare vedetă a wrestlingului american în
anii `40 -`50. George nu avea un fizic nemaipomenit, nu era un atlet desăvârşit
dar era „băiatul rău” şi guraliv al acestor show-uri iar toată lumea vroia să-l
vadă pus la respect. Era ceea ce americanii numesc „heel”, opusul eroului, al
băiatului bun. Clay l-a întâlnit pe George în 1961 la Vegas cu prilejul unei
emisuni de radio. George i-a dat atunci câteva sfaturi care i-au marcat
ulterior existenţa :”O grămadă de oameni vor plăti ca să vadă pe cineva cum îţi
închide gura. Să fii întotdeauna fanfaron, impertinent şi neruşinat”, i-a spus
George iar tânărul Clay, pe atunci în vârstă de 19 ani, a prins ideea din zbor
:”Am văzut 15.000 de oameni venind la sală ca să vadă cum omul ăsta mănâncă
bataie ! Şi i-a adus acolo dând din gură ! Asta este o foarte bună idee !”
Gong
final
Casius Clay Muhammad Ali a trecut în lumea
drepţilor în seara zilei de 3 iunie 2016 într-un spital din Phoenix, Arizona
din cauza unor complicaţii respiratorii. În ultimii 32 de ani a dus pe picioare
maladia Parkinson, căpătată pentru că şi-a forţat organismul dincolo de
limitele admise. Va fi înmormantat în Louisville, Kentucky. Drumul Legendei se încheie acolo unde a început.
