Se afișează postările cu eticheta antrenor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta antrenor. Afișați toate postările

luni, 14 noiembrie 2016

Dumnezeul din colţ



Alin Hălmăgean, singurul român din UFC

Un cutman este personajul acela înarmat cu diverse unsori, cu bandaje, vată şi foarfecuţe, pe care îl vedem repezindu-se în pauzele dintre meciuri către sportivul aflat în colţ. Mulţi dintre noi îi remarcă agitaţia dar nu-i dau nici o importanţă. În ciuda faptului că de cele mai multe ori trece neobservat el este adesea un personaj decisiv pentru soarta unui sportiv aflat în competiţie. Mai pe româneşte spus, un cutman este persoana care, prin intervenţiile sale, menţine în luptă un sportiv mai ales când acesta a încasat lovituri. Cuvântul cutman nu are corespondent în limba română dar România are un corespondent în marile competiţii de contact ale lumii, UFC şi Glory, în persoana bănăţeanului Alin Hălmăgean, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai căutaţi practicanţi ai meseriei de cutman. Fost campion national de kickboxing şi deţinător al centurii WAKO în 1998 şi 1999, Hălmăgean s-a stabilit la Hamilton în Canada acum 15 ani. 

Alin Halmagean
  „Eu am concurat numai la amatori căci pe vremea aia nu era profesionism în România. Mă pregăteam la UMT Timişoara cu antrenorul Cristel Oprescu. În 2000, perioada în care eram student la IEFS, sătul de tot ce se întâmpla în societatea românească şi pentru că nu întrezăream nici o perspectivă în ţară, mi-am luat lumea-n cap şi am plecat în Canada. Mi-a fost greu la început, pentru că nu vorbeam engleză şi nu aveam nici un sprijin, nu cunoşteam pe nimeni. De concurat nici vorbă să mai concurez căci principala mea grijă era să muncesc ca să-mi întreţin familia. Uşor, uşor m-am pus pe picioare şi am ajuns la un moment dat manager peste 40 de săli de fitness”. Chiar dacă n-a mai concurat, Alin Hălmăgean n-a renunţat la antrenamente şi în timp a strâns în jurul său mai mulţi sportivi, kickboxeri, boxeri sau luptători de MMA, pe care i-a pregătit cu conştiinciozitate. A devenit un antrenor căutat, mai ales că ucenicii săi au ajuns să facă performanţă la nivel înalt. „Am dat patru sportivi care au luptat în UFC. Pe Shane Campbell, de exemplu, l-am făcut campion de MMA al Canadei, titlu pe care l-a cucerit cinci ani la rând iar în prezent luptă în UFC”. Practic, Alin Hălmăgean este Dumnezeul din colţul fiecărui sportiv cu care lucrează. „Eu îi antrenam şi tot eu îi reparam când era cazul. Le eram şi antrenor şi cutman. În momentul de faţă am peste 3 ani de când lucrez cu UFC din postura de cutman. În 2012, după ce m-au văzut ce ştiu să fac, mi-au oferit această colaborare care se derulează şi în ziua de azi. Am fost cutman şi în Bellator şi în Glory. 
Comentator pentru reteaua Fightbox

 În UFC primesc un angajament cam odată la două luni. De obicei suntem cinci oameni pe show şi fiecare primeşte în grijă un număr de sportivi. De exemplu, în aprilie la Saskatoon, la UFC Fight Night Holloway vs Oliveira, am lucrat la 7 meciuri. Pe lângă galele de MMA am lucrat în peste 1000 de meciuri de kickboxing din diverse promoţii, atât în SUA sau Canada cât şi în Europa. În America de Nord cel puţin, sunt nenumărate competiţii pe săptamană”.  Alin Hălmăgean a învăţat meseria de cutman de la doi dintre cei mai celebri profesionişti de gen ai lumii. „De la fiecare am furat câte ceva dar cel mai mult am învăţat de la Jacob Stitch Duran şi de la Rudy Hernandez. La toate astea am venit şi eu cu experienţa mea dobândită atât ca luptător cât şi ca antrenor.  Un cutman bun îţi poate câştiga un meci. Ca luptător, poţi avea o accidentare uşoară dar care sângerează din abundenţa şi dacă nu i-o inchizi rapid, medicul galei poate spune stop. Nu mai vorbesc despre accidentările serioase. Indiferent însă de gravitatea accidentării, tu cutman, când intri în ring trebuie să ştii dinainte ce ai de făcut. Şi trebuie să-ţi faci treaba iute şi eficient căci de fiecare dată ai la dispozitie mai puţin de un minut”.  Pe 19 octombrie 2015, la Sibiu, Alin Hălmăgean a fost solicitat în România în premieră de la plecarea în Canada.
Josh Hill si Alin Halmagean
  ”Mi s-a propus un meci pentru Josh Hill, sportiv pe care îl antrenez. Am spus da imediat şi n-am regretat. Pe lânga faptul că am venit acasă după multă vreme meciul n-a fost deloc rău. Adversarul lui Josh, Ioan Vrânceanu , s-a prezentat foarte bine”.  Colaborarea cu UFC rămâne totuşi un mare, poate cel mai mare, motiv de satisfacţie pentru Alin Hălmăgean. Asta probabil şi pentru că e unic. E singurul român care lucrează pentru cea mai importantă, mai bogată şi mai celebră organizaţie de MMA din lume. Şi e gata să împărtăşească în România din experienţa sa de antrenor şi cutman. „ În UFC sunt mândru că am sportivi care mă cer în mod special pe mine la colţ. Acum că am fost solicitat şi în România, am un motiv în plus de satisfacţie. Asta înseamnă că cei din RXF au inţeles importanţa prezenţei unor oameni calificaşi şi experimentaţi în astfel de evenimente. Eu unul am fost plăcut surprins când am văzut cum arată galele RXF. Mă aşteptam la ceva rudimentar dar am rămas uimit de ceea ce am văzut. Există potenţial iar sportivii sunt puternici mental şi au spirit de luptători. Probabil din cauza faptului că am fost o naţiune mică si mult oprimată am devenit ambiţioşi. Peste tot pe unde mă duc eu spun că sunt român. Mă mândresc cu asta şi caut să îi fac pe străini să înţeleagă cine suntem cu adevărat. Mi-e dor de casă tot timpul dar aici mi-e viaţa acum. Am un băiat de 14 ani, Sebastian, care vorbeşte perfect româneşte deşi e născut şi crescut aici. De 1 Decembrie am sărbătorit împreună ziua naţională cu ciorbă de burtă şi cu mici, ca să simţim că suntem români”. 

 „Am în prezent doi sportivi pe care îi antrenez şi care luptă la cel mai înalt nivel. Unul este Shane Campbell care a intrat în UFC iar celălalt Gabriel Varga, kickboxer, care până de curând a fost campionul categoriei pană din Glory”.

În 2006 Alin Hălmăgean a fost antrenorul echipei naţionale de muay-thay a Canadei pe care a condus-o la Cupa Mondială. Este singurul român care antrenează luptători din UFC.  


Material aparut in Gsp din 13 noiembrie 2016.

marți, 23 februarie 2016

Fiul lui Harpalete e antrenor de jiu-jitsu




                 Tudor Mihăiţă este un personaj aparte în lumea artelor marţiale din România. Nu pentru că este fiul celebrului actor George Mihăiţă ci pentru că s-a apucat de arte marţiale efectiv peste noapte iar acum, după 12 ani petrecuţi în sală, este unul dintre cei mai apreciaţi antrenori de brazilian jiu-jitsu şi de MMA din România. De regulă, ca să ajungi să faci performanţă într-un sport te apuci de el din copilărie, fie pentru că ţi-a căzut cu tronc, şi atunci te visezi zi şi noapte Ronaldo, Messi, Mayweather, LeBron James sau Michael Schumacher, fie pentru că ai fost îndrumat către sportul cu pricina de părinţi, fraţi sau prieteni. Ei bine, Tudor Mihăiţă nu se încadrează în nici unul dintre aceste tipare. În şcoala generală a bătut mingea cu convingere la clubul Pionierul unde juca fundaş dreapta. În liceu a dat poarta pe coş şi a jucat baschet vreo 4 ani. A fost coordonator de joc la Steaua dar, cum altele erau priorităţile, la terminarea liceului şi-a luat la revedere şi de la baschet. Cu marea sa dragoste, bjj-ul, s-a întâlnit în 2003 şi de atunci sunt nedespărţiţi. Iesit din comun este faptul că Tudor s-a apucat de arte marţiale la 26 de ani !

Tudor Mihaita
 “Până în 2003 nu aveam absolut nici o treabă cu artele marţiale. Nu urmărisem anterior nici un eveniment de tipul ăsta, nu ştiam cu ce se manancă, eram total pe dinafară. În anul de graţie 2003 însă, au început să-mi atragă atenţia galele de MMA. Mai găseam câte ceva întâmplător pe net, mai trăgeam cu ochiul la televizor, una peste alta MMA-ul îmi stârnise un oarecare interes. Întâmplarea a făcut ca la sala unde făceam mişcare să dau peste amicul Ciprian care ştia cu ce se mănâncă fenomenul. Mi-a pasat o casetă video cu UFC 2 unde l-am descoperit cu uimire pe Royce Gracie. Omul a câştigat competiţia luptând în 4 meciuri cu 4 adversari diferiţi, căci pe vremea aia formatul UFC era altul. Am rămas siderat de felul în care le înnoda mâinile şi picioarele adversarilor, mi se părea ireal ce poate să facă. Ciprian, cunoscător al fenomenului, mi-a explicat apoi că Royce Gracie îşi foloseşte foarte mult tehnica şi nu forţa. Royce Gracie m-a fascinat atât de tare încât, aflând că ţine un seminar de brazilian jiu-jitsu la Milano, m-am urcat în primul avion şi am luat parte la curs. Am băgat la cap mai multe tehnici de autoapărare iar apoi am început să mă instruiesc din cărţi, reviste şi de pe net. Repetam diverse procedee dând de pământ în special cu văru-meu şi dacă îmi aduc bine aminte chiar şi tu mi-ai fost partener de antrenament aşa că mă pot lauda că am exersat până şi pe unicul ring announcer din Romania ! Apoi, de fiecare dată când călătoream în străinatate îmi aranjam ploile în aşa fel încât să particip şi la câte un curs sau seminar de bjj. Fără exagerare, îţi spun cu mâna pe inimă că în proporţie de 90% sunt propria mea creaţie. Prin 2004  mi-am deschis o cămăruţă pentru antrenamente. Le-am explicat oamenilor că nu-s instructor dar dacă sunt pasionaţi îi invit să vină ca să încercăm să lucrăm împreună. Au venit vreo 10-12 inşi şi încet, încet am început să ne punem pe picioare. Ne-am mutat într-o sală mai mare şi am început să mergem la competiţii. În 2005, până şi spre surpriza mea, am luat un bronz la openul de bjj al Ungariei. Normal că succesul ăsta m-a impulsionat şi mai tare aşa că din 2006 am început să mă antrenez cu Eddie Kone, care are propriul club de bjj la Londra şi care a pregătit în diverse perioade nume grele din lumea MMA-ului precum Anderson Silva, Paul Daley sau Renato Babalu Sobral. Prin Eddie Kone l-am cunoscut pe Royler Gracie care a şi ţinut câteva seminarii de bjj în România iar ulterior, după mai multe etape de evaluare, mi-a acordat, în 2012, centura neagră”.

                                                    O pasiune Absoluto

 Bjj-ul s-a dovedit a fi o pasiune absolută pentru Tudor Mihăiţă. Patima sa pentru acest sport s-a concretizat prin înfiinţarea clubului Absoluto. Din 2005 până astăzi, sportivii de la Absoluto au adunat 1255 de medalii interne şi internaţionale, 9 titluri mondiale în brazilian jiu-jitsu, în kempo şi în jiu-jitsu tradiţional şi 15 titluri europene. Baieţii şi fetele lui Tudor Mihăiţă participă în întreceri de MMA atât la amatori cât şi la profesionişti. Printre luptătorii cunoscuţi care se pregătesc la Absoluto se numără Ion Pascu, Ciprian Chiru, Ionuţ Atodiresei, Mike Brightmon şi Dinu Bucaleţ. Totodată, se antrenează ori s-au antrenat la Absoluto de-a lungul timpului, Alexandru Lungu, Ciprian Sora, Daniel Ghiţă sau Marian Rusu. Palmaresul luptătorilor de MMA de la Absoluto era in toamna 2015 de 46 de victorii şi 11 înfrângeri. 


Teatrul de Comedie prezintă în premieră naţională BJJ Nomad !

Nu foarte multă lume ştie că Tudor Mihăiţă, omul care instruieşte sârguincios zeci de practicanţi de bjj şi MMA, este fiul lui George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti. Tudor n-a făcut niciodată un secret din asta dar nici nu s-a bătut cu pumnul în piept că e băiatul lui tata, chiar dacă ar fi avut suficiente motive s-o facă. Fiecare şi-a văzut de scena sa. George Mihăiţă este un reper de neuitat în teatrul şi în cinematografia din România interpretând zeci de roluri memorabile precum Vuică din Reconstituirea, Harpalete din BD în acţiune, Peneş Curcanul din Pentru Patrie, Trofimov din Livada cu vişini sau boxerul Narcis Pasăre din Clinica. Spaţiul alocat acestui material este mult prea mic pentru a cuprinde rolurile interpretate de-a lungul timpului de acest actor uriaş. De partea cealaltă, Tudor Mihăiţă şi-a jucat cu dăruire, devotament şi discreţie rolul său, fie de sportiv, fie de antrenor. Câţiva ani la rând George Mihăiţă nici măcar nu a ştiut că fiul său face performanţă în bjj. “Tata a aflat despre pasiunea mea după câţiva ani. Mă asculta comentând o gală la ProTv când l-a auzit pe colegul de comentariu, Costi Prună, amintind că am câştigat medalia de bronz la openul Ungariei. Imediat ce am încheiat comentariul m-a sunat ca să afle de când mă ocup de treaba asta. De văzut, nu prea m-a văzut concurând căci eu am participat la competiţii mai mult pe afară. Prin 2006 a venit, împreună cu fraţii mei care pe atunci aveau 9, respectiv 10 ani, să asiste la Cupa României de bjj pe care o organizez. Cum a intrat în sală a fost martor la o strangulare. A rămas şocat, ba chiar a intrat în panică. L-am liniştit destul de greu iar în cele din urmă a inţeles despre ce-i vorba. În ziua de astăzi se uită cu plăcere la televizor la tot soiul de gale de MMA. Ba in 2015 chiar mi-a pus la dispoziţie scena Teatrului de Comedie pentru un sparing de bjj. Venise la Bucureşti un regizor bulgar care realiza o serie de documentare prin toată lumea despre săli şi cluburi de brazilian jiu-jitsu iar din România ne-a ales pe noi. Am aranjat cu tata să transformăm pentru câteva ore scena teatrului în sală de antrenament. Am filmat acolo diverse tehnici de bjj şi am organizat un sparring la care a participat Camil Moldoveanu, cel mai titrat sportiv de la Absoluto, cu 3 titluri mondiale şi 6 europene. Tata a fost foarte mândru să participe la filmări iar la final, intervievat de echipa de filmare, a spus o chestie care m-a dat pe spate :<Ca director al Teatrului de Comedie mi-aş dori să am, în special la nivel internaţional, rezultatele pe care le are fiul meu ca sportiv şi antrenor !>”