În 1937, Gazeta Sporturilor prelua un exerciţiu
de imaginaţie propus de hebdomadarul francez Marianne. Mai multe personalităţi, producatori de
automobile, piloti, erau îndemnate să-şi închipuie cum va arăta automobilul în 2000.
Provocarea lansata de reporter i-a starnit pe toti cei intervievati, punandu-le
la lucru imaginatia. Privind retrospectiv, putem spune ca unii
dintre ei s-au dovedit a fi chiar vizionari in vreme ce altii au ramas in sfera
sf.
“Care va fi automobilul anului 2000? Cum îl închipuiţi? Acestea au fost întrebările pe care le-am pus
diferitelor personalităţi”. Asa debuta in 1937 ineditul interviu.
Lucien Rosengart: inginer francez, constructor de
automobile, mort în 1976.
«63 de ani reprezintă pentru noi o epocă aproape insondabilă. Vezi dumneata, zece ani în
timpurile noastre reprezintă un secol de odinioară... Gandeşte-te că acum 10
ani nu cunoşteam nici fonograful. Să încercăm totuşi să întrezărim etapele pe
cari va trebui să le parcurgă automobilul. În primul rând n’am impresia că
aerodinamismul se va desvolta mai mult, căci dacă va trebui să utilizăm şosele
şi dacă se ia în consideraţie faptul că forţa aerodinamică nu joacă în adevăr
un rol decăt începand dela 100 km pe oră, nu mă îndoesc că se va ajunge foarte
greu, pe şosea obisnuită, să se atingă vitezele pentru cari aerodinamismul ar
reprezenta un real folos. (....).
Cât în ceeace priveşte combustibilul pe care îl vor întrebuinţa, cred că în
foarte scurt timp vom părăsi benzina pentru a o înlocui cu lemnul padurii şi
vehiculele cu gazogeni vor cunoaşte o epocă de reală prosperitate. În 20 de ani
se vor capta încărcături de electricitate cu ajutorul undelor şi în anul 2000,
ei bine, în anul 2000 văd dispariţia automobilismului. Cel puţin utilitatea
automobilului va fi mult mai redusă din ziua în care helicopterul va fi perfecţionat.
În rezumat, îmi închipui foarte bine un fel de avion-automobil cu roţi
escamotabile şi flotante, capabile să evolueze pe pământ, în aer şi în apă.”
Georges de Lavallette, inginer, câştigător în 1932 al Raliului
Monte Carlo.
“Domnul Georges de Lavelette, al carui succes strălucitor în rallyeul din
Monte Carlo este în mintea tuturor, şi care parcurge în fiecare an mai bine de
100.000 de km, lucrează în atelierul său la prepararea prototipilor anului
1938.
- Automobilul în anul 2000 ? În primul rând se poate spune că vor mai
exista automobile, adică avionul nu va înlocui totul, afară de cazul că nu se
va găsi de acum înainte mijlocul de-a suprima inconvenientul pe care îl
reprezintă pentru aviaţie ceaţa sau lipsa de vizibilitate. Ca schimbare
importantă, văd în anul 2000 automobile cu cauciucuri inuzabile circulând pe şosele
neuzabile şi aprovizionându-se cu combustibil, în schimbul unui abonament
anual, dela staţiunile-serviciu automate şi înşirate dealungul şoselei. (...)
- Oare acest combustibil va fi solid (o pastilă), lichid (rezervor de
umplut) sau gazos (în cilindru) ?
- Greu de răspuns... Înclin a crede în cea din urmă soluţie, în baza
marelui număr de sub-produse lansate de marile uzine cu toate că adesea nu sunt
decât combustibile recuperabile. (....). Ceeace e sigur, este că se va discuta şi
peste 63 de ani avantagiile automobilului deschis şi a maşinei închise. Totuşi
vor exista solutiile mixte de decapotaj, acţionate în mod automat, la comanda
unui higrometru sau datorită unei celule foto-electrice influenţată de razele
solare. Deoarece drumurile vor fi neuzabile vom întrebuinţa, poate, un procedeu
de franaj care va consta în aplicaţia unor saboţi în contact direct cu pământul;
este o soluţie care a fost încercată la căile ferate, unde s’a experimentat
sistemul prin frecarea şinelor. În adevăr, odată ce orice frână porneşte dela
principiul utilizării aderenţei drumului este ilogic să întrebuinţăm un mare
număru de organe din corpul automobilului şi care în mod normal ar trebui să
existe doar pentru translaţie.
Schimbarea vitezei şi ambreiajul vor depinde de combustibil; trebuie un
produs atât de elastic ca şi aburul, ceea ce va permite revenirea la soluţiile
maşinei cu aburi, la marea ei forţă de demaraj (...) ceea ce va elimina nevoia
ambreiajului şi a schimbătorului de viteze. Către aceste probleme trebue să se îndrepte
schimbătorul de viteză automat care să nu producă o complicaţie în sistemul
de-a conduce ci să ne îndrepte la găsirea unui robinet capabil să dozeze forţa motrice aplicată asupra roţilor,
pentru a putea merge mai repede sau mai încet, pentru a demara sau pentru a
opri”.
Domnul Lavallette (...) ne-a
mai spus că, după părerea sa, în anul 2000 nu va mai exista alt aparat de bord
afară de....ceas. Nu va mai exista nici măcar un indicator de viteză căci
relativ la acest subiect vor fi cu toţii blazaţi. Dealtfel, acest tehnician ne asigură că un
decret-lege va fixa viteza obligatorie la 120 km pe oră (...).
Robert Benoist, campion mondial de automobilism, campion
al Franţei, Italiei, Spaniei si Marii Britanii in anii 20-30. Agent secret în
cel de al doilea război mondial al serviciului britanic SOE, Direcţia de Operaţii
Speciale. Executat de germani la Buchenwald, în septembrie 1944.
- Nu cred, ne-a spus dansul, în marile schimbări ale automobilului. Maşina
trebuie să rămână adaptabilă nevoilor şi mijloacelor omului. (...) Totuşi cred
că în anul 2000 nu ne vom mai servi de benzină. (...) Aş înclina să cred că vom
folosi pastilele, forme concrete ale benzinei sintetice. In tot cazul, ar fi o
gravă eroare de a crede că omul anului 2000, care va fi constituit ca dumneata şi
ca mine, ar putea să facă în mod normal pe şosea peste 300 km pe oră. Mecanica
progresează dar fiinţele cărora ea le este încredinţată rămân aproape aceleaşi.
Rene Dreyfus, multiplu campion de automobilism, mort
1993.
- După părerea mea, profilul automobilului va deveni din ce în ce mai aerodinamic
şi vitezele realizate vor fi din ce în ce mai mari. (...) Sunt convins că urmaşii vor face 200 km
pe oră tot aşa cum facem noi 100 si că copiii urmaşilor nostri vor face 300 km
după cum taţii lor făceau 200.
M. Fenestre, directorul uzinelor Simca: „Automobilele vor
deveni cât se poate de joase si graţie lărgirii progresive a drumurilor vor
putea să atingă mari viteze. Si vom putea parveni fără îndoială să livrăm clienţilor
automobile sburătoare, cari vor aprtine în acelaşi timp şi avionului şi
automobilului.”
Luigi Chinetti, pilot şi antreprenor italian, mort în 1994. „Incepând
cu 1950 nu ne vom mai servi de benzină. Si în ceeace priveşte drumurile îmi închipui
câteva linii drepte, foarte lungi, cari vor fi distribuitoare de electricitate.
Adica vor fi parcurse deun cablu electric distribuitor al unei energii captabilă
fără troleu. La fiecare sută de km va fi instalată o centrală electrică.”
„Oare automobilul anului 2000 va mai fi ceeace numim astăzi un automobil?”,
se întreabă la final realizatorul interviurilor. „Putea-vom numi astfel
aparatul care, capabil să meargă pe pământ, va fi în acelaşi timp apt să ne
transporte în cer? Ceea ce e aproape sigur este că mai târziu sau mai de vreme
automobilul va profita de progresul aviaţiei”.