Domnul KO, Alec Năstac !

                   Alec Năstac este boxerul cu cea mai scurtă şi mai fulminantă carieră din boxul amator românesc. S-a apucat de box tarziu, in 1967, la 19 ani si s-a retras in 1978 la doar 29 de ani. Una peste alta n-a boxat nici 10 ani, dar a avut performante remarcabile. A fost medaliat european, mondial si olimpic la categoria mijlocie, categorie pe care in Romania a dominat-o fara drept de apel in anii ’70. A sustinut peste 300 de meciuri la amatori dintre care peste 200 le-a castigat prin ko. A stat la masa cu Fidel Castro, a fost premiat de Nicolae Ceausescu, a boxat cu Manea Mănescu si a jucat in filmele lui Sergiu Nicolaescu. Infrangerile sale au fost atat de putine, sub 10 in toata cariera, incat ii este mai usor sa-si aminteasca numele celor care l-au invins decat pe ale invinsilor sai. Astazi, cel poreclit “Lemnul” pentru forta loviturilor sale, isi creste nepotul, Vladut, in cartierul bucurestean Colentina, uitat de lume la fel ca multi alti eroi ai sportului romanesc.

“Batranul” de 19 ani

                In 1967 cand a facut prima oara cunostinta cu boxul, Alec Năstac era elev la o scoala profesionala din Galati unde ajunsese la indemnul mamei :”du-te maică acolo ca o sa ai casa si masa si te alegi si cu o meserie”. Alec era cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei Năstac din satul galatean Cavadineşti. A incercat mai intai luptele dar a renuntat repede. La box a ajuns îndemnat de prietenul sau Mihalis Teodoridis, un grec din Galati, care l-a luat de mana si l-a dus la Clubul Dunărea. Antrenamentele se tineau in podul unei cladiri de langa gara din Galati. Prima intrebare a antrenorului Grigore Jelesneac a fost legata de varsta :”Cati ani ai ? Aproape 19....Aaaaa...e tarziu tată. Daca te apucai cand erai mai tânăr mai mergea da’ acu’ e tarziu, esti batran”. In ciuda “batranetei”, Alec a continuat sa vina la sala pana intr-o zi cand unul dintre boxerii cu vechime l-a invitat sa faca un sparring. “Nici nu stiam să leg manusile, le puneam pentru prima oară în maini”, isi aminteste Nastac. Dupa cateva minute de box, antrenorul, surprins de felul in care se mişca şi lovea Nastac, îi opreste pe cei doi si-l trage într-un colţ pe “batrânul” Alec. “Unde ai mai boxat inainte ?! Păi nicăieri....e prima oara cand pun manusile! Nu se poate ! N-ai mai facut niciodata ?! Nu ! Bine, da-i drumul la pregatire ca sigur o sa iasa ceva din tine”, a incheiat antrenorul uimit. Alec Năstac era un talent nativ iesit din comun. Era facut pentru box. Dupa doar cateva zile in care i-a privit pe boxerii mai experimentati a reusit cu mare usurinta sa le copieze miscarile si sa se prezinte ca un boxer cu ani de ring in spate. Peste cateva saptamani i-a fost opus in primul sau meci un sportiv mai vechi din cadrul clubului. Spre surpriza tuturor Alec a castigat prin ko. Era inceputul unei cariere de exceptie.

Fuga la Brasov, primul titlu si devastatoarea directă de dreapta

Ca junior a boxat un singur an, 1967. Prima gală in afara Galatiului a fost la Brasov, etapă a Campionatului National de Juniori. Lotul Dunarii a plecat insa sub Tampa fara Alec, care cum-necum a pierdut trenul. Disperat, vazand cu ochii cum cariera de abia inceputa era pe punctul de a se destrama, a plecat spre Brasov cu urmatorul tren. Intreband in stanga si-n dreapta a nimerit la sala Tractorul care gazduia gala, cu cateva zeci de minute inainte de competitie. Si-a facut iute incalzirea, a urcat in ring si si-a tabacit adversarul castigand fara drept de apel. Peste cateva saptamani a ajuns in finala Campionatului National de Juniori. La doar 4 luni de cand pasea in premiera intr-o sala de box ! “In finala am intalnit un sportiv mult mai inalt decat mine....Eu n-am avut inaltime dar am compensat prin mobilitate, forta si tehnică. Ei...si nu stiam ce sa-i fac. Cum dădeam stanga el facea pasul inapoi si dadea capul pe spate. Ce-i fac, ce-i fac, mă gândeam ? Si mi-am zis asa...Mă fac că-i dau cu stanga, fac eschiva in dreapta mea si il pocnesc cu directa de dreapta. Nu mai facusem niciodata schema asta...Era prima oara cand o incercam, dar asa de bine mi-a iesit ca l-am facut ko de n-a mai miscat ! Acest procedeu, inventat atunci, mi-a adus cele mai mari performante, a devenit arma mea numarul 1”.

Devenit campion de juniori, Alec isi continuă uimitoarea ascensiune. E convocat la lotul national de antrenorii Teddy Niculescu si Titi Dumitrescu si boxeaza pentru prima oara sub tricolor in toamna 1967 intr-o intalnire inter-tari Ungaria-Romania. Ungurii nici n-au avut vreme sa se intrebe cine e personajul cu alura de star de cinema din tabara romanilor. Au cazut ca popicele, unul dupa altul, sub pumnii puştiului din Cavadineşti. Alec Nastac crestea in lumea boxului precum Făt-Frumos in cea a povestilor. Iar cresterea sa nu avea cum sa ramana neobservată. Cei doi balauri, Dinamo si Steaua, erau cu ochii pe el.

Dinamo ratează, Steaua marchează

                  In 1968 pentru Alec Nastac bătea la usa militaria, care, pe vremea aceea era obligatorie. Sportivii de valoare erau monitorizati de cele doua cluburi militare, Dinamo, clubul Internelor si Steaua, cel al Armatei.  Nici un sportiv valoros nu avea scapare si erau foarte putini cei care nu isi doreau sa incorporeze in Ghencea sau Stefan cel Mare. Diferenta dintre armata ca sportiv si cea obisnuita era ca de la pamant la cer. Aveai de ales intre a fi prinț sau cersetor. Hrana buna, libertatea de pregatire si de participare la competitii, permisii si invoiri fara numar, plus posibilitatea de a imbraca uniforma cu un salariu bun dupa incheierea perioadei de catanie, toate astea erau niste avantaje pe care numai cele doua cluburi le ofereau. In 1968 pe Alec l-a atacat mai intai Dinamo. A discutat cu militienii, ba chiar a si dormit cateva nopti in Stefan cel Mare insa n-a semnat nici un document. Din motive birocratice probabil, Dinamo a tergiversat inregimentarea lui Alec. De nehotararea inamicului au profitat rivalii din Ghencea care au atacat prin antrenorul Marcu Spakow, fratele greului interbelic Motzi Spakow. Marcu l-a săltat pe Năstac din cantonamentul nationalei de la Snagov si l-a dus direct la sediul clubului Steaua. Tuns, ras, frezat, fotografiat si îmbracat în uniformă Alec Năstac a semnat incorporarea la Steaua unde avea sa ramana pana in 1999 cand a iesit la pensie cu gradul de colonel.

           In 1968, catana fiind, a ajuns in finala campionatului national de seniori unde l-a infruntat pe Gheorghe Chivăr, legitimat tot la Steaua, medaliat european si multiplu campion national. Chivăr a primit decizia la puncte dupa un meci foarte strâns. “Nu mi-a picat prea bine decizia, dar m-am linistit gandindu-ma ca de abia imi incepusem cariera”, rememoreaza Năstac. Cu 6 luni inainte de incheierea stagiului militar, de teamă sa nu-l piarda, Steaua il angajează deja ca sergent major cu toate avantajele ce decurgeau de aici. In ’69, sergentul major Alec Nastac ajunge din nou in gala finala a categoriei mijlocie, 75 kg. Adversar in primul tur....invingatorul sau din anul anterior, Gheorghe Chivăr. “Chivăr era stangaci si cum eu legam bine de tot directa de dreapta, treaba asta mi-a venit manusa. Dupa un minut Chivar era ko. Apoi, ca sa nu se supere Chivar, pana in finala inclusiv i-am batut pe toti ceilalti tot prin ko.” A fost primul titlu national la seniori pentru Nastac. Pana la retragere avea sa cucereasca 7 in total, boxand insa numai in anii in care a fost valid. A castigat primele 3 editii ale competitiei Centura de Aur, 1971-1973, dupa care n-a mai participat.

Anii '70, Nastac in dreapta.

1971. Un turist urca pe podiumul european

                       In mai 1971, floarea boxului romanesc se pregatea de europeanul ce urma sa inceapa luna urmatoare la Madrid. Pentru Alec Nastac era prima competitie de mare anvergura. Cu o saptamana inainte de concurs simte dureri in pulpa stangă. Diagnosticul vine rapid si implacabil...tromboflebita. “In regim de efort sustinut tromboflebita poate duce chiar la deces, mi-au explicat doctorii”, isi aminteste astazi Năstac. Pentru ca fusese deja inscris in competitie si i se cumparase bilet de avion e luat la Madrid pe post de....turist. Acolo, tanarul Nastac nu are stare, in ciuda faptului ca ar fi trebuit sa stea nemiscat in pat si sa bea lichide cu nemiluita. In ziua cantarului trece peste sfaturile tuturor si hotaraste sa faca si el categoria. Se ivea insa alta belea ! Stand la pat atatea zile ajunsese la 77,5 kg, cu 2,5 kg in plus fata de categoria sa. “In dimineata cantarului, pe la 7:00, ne-am dus la sauna din incinta stadionului Santiago Bernabeu unde se tineau europenele. Faceam box cu umbra in sauna in reprize de cate 3 minute iar antrenorul Ion Chiriac ma cronometra printr-o ferastruica. Dupa aproape 2 ore de sauna am lepadat surplusul de kg si am facut cantarul cu cateva minute inainte de ora de inchidere. Ulterior am semnat o hartie in care declaram ca sunt constient de faptul ca sufar de tromboflebita si că aleg să boxez pe propria raspundere”. Norocul lui Nastac a fost ca a intrat in competitie de abia in a treia zi de concurs si a avut mai mult timp de refacere. Pana in finala si-a executat sumar toti cei 4 adversari iesiti in cale, ko in prima sau a doua repriza, printre victime aflandu-se inclusiv vicecampionul mondial en titre, finlandezul Reima Virtanen, viitor medaliat cu argint la JO 1972. In finală, “turistul” Alec Nastac a dat peste lituanianul Juozas Juocevicius, reprezentantul Uniunii Sovietice. Dupa 3 reprize arbitrii l-au facut campion european pe sovietic, decizie 3-2. Decizia a starnit o adevarata rascoala....spectatorii scandalizati au inceput sa arunce spre ring cu scaune, sticle, pachete de tigari, brichete, samd. “Am castigat meciul clar. Când esti acolo in ring stii fara dubii daca ai pierdut sau ai castigat. Simti ! Cu sovieticii insă, mereu am păţit asa”, istoriseste cu amaraciune Nastac la peste 40 de ani de la acel meci.

Esecul de la Munchen si surpriza Alexe

              Pentru Jocurile Olimpice de la Munchen 1972, Alec Nastac s-a antrenat zi si noapte. “Eram convins ca ma bat la aur. Imi stiam toti adversarii si eram in mare formă “, isi aminteste Alec. Primul semn de intrebare cu privire la forma sa a aparut insa in săptămâna premergatoare inceperii turneului cand toti boxerii romani au facut un sparring cu lotul olimpic al Argentinei. Am fost insă amestecati ! “Eu am facut sparring cu unul de la 67 de kg care m-a batut. Ar fi trebuit sa fie un semnal de alarma dar nu mi-am dat seama. Imi aduc aminte ca nu-mi iesea nimic !”. Si nimic nu i-a iesit ! A pierdut in primul tur in fata cubanezului Alejandro Montoya prin ko in prima repriza. “Ne-am contrat, am cazut, la 8 eram demult cu pumnii sus, dar arbitrul m-a trimis la colt. Pesemne a vazut ca mi se plimbau ochii. Mai tarziu, dand timpul inapoi mi-am dat seama ca probabil am fost supraantrenat. Dorinta mea de a ma bate la medalie a fost imensa dar pregatirea a fost dozata gresit astfel incat la JO, desi ma antrenasem din greu, eram obosit !” Singura medalie a boxului romanesc la JO 1972, un argint, a fost adusa de greul Ion Alexe pe care la un moment dat sefii delegatiei Romaniei au vrut sa-l excludă din lot. “La sparingul ala cu argentinienii lui Alexe i-a picat adversar un semigreu, Miguel Angel Cuello (mai tarziu campion mondial WBC). Bai...ce bataie i-a dat asta lu Alexe la sparring...!!! Soră cu moartea ! In sala erau toti generalii, sefii delegatiei, care cand l-au vazut pe Alexe ce păţeşte le-au cerut antrenorilor sa-l trimită acasă ca face tara de rusine. Cu chiu cu vai l-au pastrat in lot. Si cine ne-a scos din rahat ? Alexe ! A ajuns in finala olimpica ! “ O finala pe care din pacate Ion Alexe n-a mai disputat-o. Avand bratul fracturat in semifinala a fost bagat in ghips iar aurul olimpic i-a revenit fara lupta cubanezului Teofilo Stevenson.

1973. Argintul de la Belgrad si “prietenul” Wolf

               In 1973, fara rival in tara la categoria mijlocie, Alec Nastac impusca inca un titlu national dupa care merge la europenele de la Belgrad. Dupa doua decizii de 5-0 si un ko, in finala Alec Nastac dă peste sovieticul Viaceslav Lemeshev, campionul olimpic en-titre. Arbitru de ring a fost germanul Wolf, o veche cunostinţă a lui Năstac. “In prima repriza rusul mă pune jos. Ma ridic repede si-l iau la tocat marunt. In a doua il trimit eu pe el la somn cu directa de dreapta. Arbitrul in loc sa-l numere se repede catre mine !! Ala zacea pe jos intr-un colt iar arbitrul imi aranja mie maieul si ma stergea pe fata de sudoare ! Dupa secunde bune a catadicsit sa-l numere, dar era mult prea tarziu, isi revenise bine. Desi am fost pe el pana la final i-au dat decizia lui cu 3-2. Ca si la Madrid in ’71, rusii se dovedeau a fi iarasi intangibili iar Nastac descoperea in arbitrul Wolf un “prieten” de nadejde. “La Belgrad, Wolf m-a furat cu nerusinare si atunci mi-am dat seama ca de fapt se răzbuna pe mine. In 1968, participam la o competitie de tineret. Cum eram la inceput, nu stăpâneam foarte bine tehnica iar la un meci în care mă arbitra acest Wolf, l-am lovit fără să vreau. S-a băgat între mine şi adversar şi i-am dat una fără intenţie. După finala de la Belgrad aveam sa-mi dau seama că omul ala mă vâna ca să se răzbune.” Singura consolare a lui Nastac a fost reactia publicului. Spectatorii de la Belgrad au reactionat la fel ca cei de la Madrid, taxand vehement furtul la care asistasera.

Havana 1974, la masa cu Fidel Castro

                    In august 1974, capitala Cubei, Havana, a gazduit prima editie a mondialelor de box pentru amatori.  Fidel Castro, pe atunci prim-ministru al Cubei, a fost nelipsit de la gale. Pe pamant cubanez sportivii romani si-au dat seama ca intotdeauna e loc de mai rau.  Marcat si in ziua de azi de cele vazute in urma cu 36 de ani, Alec Nastac povesteste cu mirare in glas : “in Havana am dat peste o saracie pe care nu ti-o poti imagina daca n-o vezi cu ochii tai. Parea un oras aflat aproape in totalitate in paragina....case cu peretii coscoviti, fara ferestre, masini fara portiere....Nu erau gunoaie caci n-aveau din ce sa faca gunoi ! Nu existau magazine ! Totul se dadea pe cartela, pana si inghetata la cornet. Noi aveam, sa zicem, 100 de dolari diurna bani declarati la intrarea in tara. Pentru cei 100 de $ am primit un soi de tabel. Faceam cumparaturi numai de pe la shopuri. Valoarea fiecarui obiect cumparat era trecuta pe tabelul ala pana se epuiza suma. Daca il pierdeai sau daca epuizai suma trecuta initial pe tabel puteai sa ai dumneata si un milion de $ in geanta ca n-aveai ce face cu ei.” Drumul lui Nastac pana in finala mondialelor de box de la Havana a fost presarat cu 3 victime : jamaicanul Brown – ko r2, kenyanul Dula si iugoslavul Vujkovic, ambii invinsi la puncte. In meciul cu Peter Dula a suferit insa o accidentare care mai tarziu avea sa-l determine sa-si incheie cariera. “Am primit repetate lovituri in arcade. Pe langa loviturile de pumn, Dula m-a lovit repetat cu capul si mi-a deschis arcada stanga. Am castigat la puncte dupa ce l-am pus in fund o data”. Dupa meci a venit cosmarul. Pe vremea aceea in boxul romanesc nu exista nici un cutman. De “avariile” suferite de boxer se ocupau antrenorul si medicul lotului. “Imi puneau pe arcada o solutie care ma ustura ingrozitor, alternativ cu gheata. Gheata insa s-a terminat repede caci din cauza caldurii toti cei din delegatie beau bere cu gheata.” In finala a dat peste alt puglisit sovietic, Rufat Riskiyev, “Tigrul din Taskent”. “La finala aratam ca Frankenstein. Imi era teama sa ma privesc in oglinda. Am dat in Rufat cat am putut. L-am pus la podea, arbitrul canadian Tummon l-a numarat, dar tot pe el l-au dat invingator. Tummon a incercat permanent sa ma scoata din ritm. Fragmenta lupta din te miri ce. Am pierdut cu aceeasi clasica decizie : 3-2 !”. Inainte de finala, Alec se intersectase cu Fidel Castro.”Stiam unde sta si cand m-am dus catre ring m-am oprit in fata lui, l-am salutat din cap si am plecat mai departe”. Dupa meci, impresionat de felul in care se batuse romanul si de decizia care ii rapise aurul mondial, Fidel Castro l-a invitat pe Alec Nastac in propria-i loja.”Ma indreptam catre vestiar cand m-a oprit un individ si cu gesturi largi m-a invitat catre loja lui Castro. Cand am ajuns acolo, Fidel, imbracat militar, ma imbratiseaza si imi spune <Tu esti adevaratul campion mondial. A fost o decizie gresita !> Am urmarit impreuna ultimele doua finale dupa care ne-am revazut seara la banchet. Petrecerea de final s-a tinut intr-un restaurant de dimensiuni uriase, Tropicana. Luxul de acolo contrasta incredibil cu saracia de pe strazi. La un moment dat am fost chemat la masa lui Fidel Castro. M-a invitat sa stau jos, am baut cateva beri impreuna, am dansat niste dansuri d-astea gen samba, iar la final mi-a strans mana si mi-a urat noroc. Am fost singurul sportiv strain cu care Fidel Castro s-a intretinut la banchet”.

Centura de Aur. 

Montreal ultimul bal

                  Accidentarea netrata corect de la Havana avea sa se dovedeasca a fi una deosebit de grava. Medicii l-au diagnosticat cu periostita agravanta. In cele din urma Alec a ajuns la cutit si n-a boxat deloc in decursul lui 1975. Deja il batea gandul sa se retraga. Pana la urma l-a impins catre ring dorinta de revansa pentru esecul din ’72. Inainte de plecarea catre Montreal, gazda JO 1976, toti sportivii romani au fost stransi la un loc la ordinul partidului. “Mi-aduc aminte ca Ilie Verdet ne intreba ce-o sa facem la Montreal, de parca eram ghicitoare. Si vine si randul Nadiei care era o mana de om pe vremea aia. Ei...tu Comaneci Nadia ce vei face la Jocurile Olimpice ? Pai...o sa incerc sa iau o medalie, vine raspunsul cu voce stinsa. Si apoi ? Apoi....ma intorc la mama...si izbucneste in plans”, istoriseste amuzat Nastac despre cea al carei nume avea sa se confunde apoi cu cel al Jocurilor Olimpice de la Montreal. Pe pamant canadian Alec Nastac a trecut de primul tur fara a da piept cu cineva, gratie sortilor. In optimi a intalnit un australian....Philip McElwaine pe care l-a invins la puncte. Pretul victoriei a fost insa unul mare. Arcada stanga, puternic sensibilizata dupa momentul Havana, era din nou deschisa. “Imi amintesc ca dupa meciul cu australianul stateam in cada la hotel la recuperare. Deodata ma trezesc ca dau buzna in baie vreo 7 insi....toata conducerea delegatiei. Cand m-au vazut au ramas blocati. Eram tumefiat ingrozitor. <Boxezi maine cu ochii astia umflati ?!>, m-au intrebat. Pai cine vrei sa boxeze, mama ? Si am boxat. A doua zi la Comisia Medicala desi ma dureau ranile de-mi venea sa ma urc pe pereti, n-am zis nici pîs. Medicii au clatinat din cap dar m-au lasat sa urc in ring. Acolo ce sa vezi....cine crezi ca era arbitru ? Amicul Wolf ! Cand l-am vazut m-a luat cu calduri. Putea opri meciul inca inainte de a incepe. Ce sa vezi insa…a venit la coltul meu si mi-a spus printre dinti :<te-am napastuit atatia ani dar acum vreau sa te ajut ca sa ma spal de pacate. Indiferent de ce se intampla termini meciul>” Tumefiat ingrozitor, acuzand dureri mari, Nastac si-a vazut de treaba si a iesit biruitor. L-a invins la puncte pe brazilianul Fernando Martins. Calificarea in semifinale insemna automat si dobandirea medaliei olimpice de bronz. Din pacate, ghinionul si-a gasit din nou de joaca pe ulita lui Alec Nastac. Dupa meciul cu Martins arata atat de zdrobit incat nici cel mai intelegator medic nu i-ar fi dat acceptul pentru a mai boxa. Nu i-a mai ramas decat sa vada restul turneului la televizor. Si l-a vazut pe americanul Michael Spinks, cel pe care trebuia sa-l intalneasca in semifinale, devenind campion olimpic in dauna rusului Rufat Riskiyev. In toamna lui 1976 a fost invitat sa boxeze in Brazilia contra lui Fernando Martins intr-un meci revansa. Brazilienii suportau toate cheltuielile din dorinta de a-l vedea la lucru pe cel care ii impresionase la Montreal insa partidul s-a opus si meciul a ramas la stadiul de deziderat. A mai urcat de cateva ori in ring in 1977 iar in 1978 a abandonat boxul. Arcada zdrobita nu-i dadea pace si il supără si in ziua de astazi. Pana la inceputul anilor 2000 a antrenat dupa care a pus definitiv manusile in cui. O valiza plina cu fotografii si decupaje din ziare ii alina dorul de box.

Nastac pe scurt

1974. Nastac, in stanga, vs Simion Cutov

In 1972 a incrucisat manusile cu Manea Manescu, viceprim-ministru la acea vreme. “Eram in cantonament la Snagov si mai mereu saream gardul si furam mere din gradina lui Manea Manescu. Intr-o zi ne trezim cu el la usa. Zice...<ia sa vad, la box sunteti la fel de buni ca la furat mere ? Si-a pus manusile si am facut cateva reprize cu el. A fost mai mult o joaca”, povesteste Nastac.  

Alec Nastac a jucat in doua dintre filmele lui Sergiu Nicolaescu. In “Noi cei din linia intai” a avut un rol de soldat iar in Ringul a fost...boxer. Chestionat in vara 2012, regizorul Sergiu Nicolaescu si-a amintit despre colaborarea cu Nastac :”era un tip foarte constiincios si extrem de atent la ce avea de facut. Parca facea actorie de cand lumea ! Si filmarile au fost dificile, cu multi oameni implicati”.

In filmul Ringul

Ion Monea vs Alec Nastac

In 1969 Alec Nastac si-a dobandit locuinta boxand contra lui Ion Monea, dublu medaliat olimpic la Roma ’60 si Mexico ’68. “Ma facusera sergent major dar nu-mi dadusera casa iar eu aveam nevoie urgenta de locuinta caci sotia mea era insarcinata. Nu-i puteam convinge decat daca faceam ceva deosebit. Si am facut ! Am urcat in categorie, de la mijlocie la semigrea, ca sa pot boxa cu Ion Monea, nume mare la vremea aceea. Am facut un meci mare pe Stadionul Republicii cu o gramada de oameni in tribune. L-am pus jos pe Monea dar pana la urma i-au dat meciul la puncte. Dupa gala, generalii roiau in jurul meu nemaicontenind cu laudele...ce sa-ti facem, ce sa-ti dregem, ai probleme ? Zic da....imi trebuie o locuinta. A doua zi primeam cheile casei”.

Alec Nastac antrenor