Cristina Stanciu, uraganul Katrina în variantă românească

“Aţi greşit sala, aici facem dans nu lupte”

Când o vezi pe Cristina Stanciu nu îţi imaginezi cu ce se ocupă. E o tânără obişnuită, drăguţă, cochetă, dichisită, poartă pantofi cu toc, rochii elegante şi se distrează ca orice altă tânără de vârsta ei. Dacă îţi spune că practică arte marţiale de 12 ani, adică de când avea 9 ani, rămâi uimit iar dacă afli că pe deasupra e şi luptătoare de MMA, atunci rămâi de-a dreptul cu gura căscată. Prietenii o strigă <Barbie> iar mama sa o vedea făcând performanţă la dans sportiv aşa că nu-şi închipuia că fiica ei va ajunge să lupte în cuşcă. “Aveam 7 ani când mama m-a luat de mână şi m-a dus la dans. Eu n-aveam nici un chef de dans aşa că în momentul în care partenerul m-a călcat pe picioare am dat cu el de pământ. Profesoara i-a explicat frumos mamei că ne aflam în sala de dans şi că dacă vreau la judo trebuie să merg în încăperea alăturată ! Încă de atunci eram băieţoasă. Şi în ziua de astăzi îmi place să conduc nu să fiu condusă. Am facut apoi un pic de înot şi un pic de tenis până pe la 9 ani când am convins-o pe mama să mă lase la kickboxing”. 

Cristina Stanciu

  

“Fi-mea vrea bătaie !”

“Exasperată de insistenţele mele, mama m-a dus la un antrenor de kickboxing cu care era prietenă de familie şi i-a aruncat scurt : <Uite-o pe fi-mea, vrea să se bată !> Reacţia mea a fost însă una diametral opusă faţă de aşteptările tuturor. Am rămas în sală şi după încălzire am început să plâng ! Nu ştiam ce am de făcut, mă simţeam pierdută şi aveam senzaţia că toată lumea e cu ochii pe mine. În afară de emoţiile astea generate de faptul că nu ştiam ce şi cum, aparuse brusc şi teama de a încasa lovituri. Ştiam că voi fi lovită dar în acelaşi timp îmi doream cu disperare să fiu acolo. Cum primeam un partener de antrenament, cum mă apuca plânsul. Mă speria ideea de luptă dar, paradoxal, ţineam morţiş să lupt. După ceva vreme m-am potolit, am înţeles logica acestui sport şi m-am acomodat. Am trecut şi prin full contact şi prin wushu, am cucerit şi câte o medalie de bronz la europenele şi la mondialele de juniori, una peste alta am priceput cu ce se mănâncă sporturile de contact”.

Cand  telecomanda te bagă în cuşcă

 Cristina a făcut cunoştinţă pentru prima oară cu MMA-ul – artele marţiale mixte, în 2011. “Butonam telecomanda şi am nimerit accidental un post care transmitea UFC (The Ultimate Fighting Championship, promoţie americană de MMA). Doi inşi luptau de zor într-o cuşcă ! Nu mai văzusem aşa ceva. Am devenit brusc interesată şi în scurtă vreme aterizam la clubul Absoluto unde am intrat pe mâna lui Tudor Mihăiţă care mă antrenează şi în ziua de azi. Nu m-am gândit că voi ajunge să lupt la profesionişti ci pur şi simplu m-am îndrăgostit de sportul ăsta”. Până în toamna 2014, Cristina a participat la competiţii de MMA rezervate amatorilor iar apoi a făcut pasul către profesionism şi a debutat în promoţia Romanian Xtreme Fighting.

 “La primul meu meci profesionist, pe care l-am câştigat după doar 30 de secunde de luptă, aveam nişte emoţii cât Casa Poporului” îşi aminteşte Cristina, care a prins microbul sportului din familie. “Tata a făcut box iar mama gimnastică, tir şi călărie. Se pare că gena tatei a fost mai puternică din moment ce m-am îndreptat către ring. Mama m-a văzut de două ori luptând pe viu şi i-a fost de ajuns. Venise să mă vadă la un meci şi a remarcat un luptător plin de sânge şi cu nasul spart. De atunci n-a mai călcat în sală dar mă urmăreşte la televizor chiar dacă o face cu coada ochiului”. 

“Mi-ar fi ruşine să mai intru în ring după fetele astea !”

Al doilea meci profesionist al Cristinei a născut nişte valuri cât casa. Cristina Stanciu a întâlnit-o pe sătmăreanca Alice Ardelean în al 8-lea meci al galei RXF 17 consumată la Craiova pe 16 martie 2015. Deşi, cel puţin în RXF, fetele, indiferent de numele lor, au făcut meciuri frumoase, oamenii sunt încă sceptici cu privire la abilităţile de luptătoare ale reprezentantelor sexului frumos.  Strămoşeasca urare “la cratiţă cu voi !” e prezentă destul de des în sălile de sporturi de contact atunci când urmează un meci de fete şi la fel a fost şi la Craiova. Oltenii, care au umplut sala până la refuz, mustăceau şi îşi dădeau coate auzind că urmează un meci de fete. Zâmbetele maliţioase şi ironiile au dispărut însă din prima secundă a luptei. Cristina Stanciu a uitat subit că porecla sa este “Barbie” şi s-a transformat în Katrina, uraganul care a maturat Statele Unite acum 11 ani. Lovituri de braţ şi de picior, tentative de trecere la sol, explozie de adrenalină, toate astea au modificat rapid starea de spirit a publicului craiovean. Mai întâi, <cei mai fierbinţi dintre români> au rămas fără grai văzând ce se întamplă în cuşcă. După vreo 90 de secunde, urmaşii Pandurilor şi ai Jienilor, în număr de vreo 4000, erau cu toţii în picioare aplaudându-le şi încurajându-le pe fete de parcă juca Universitatea Craiova. Şi n-au mai stat jos până la finalul meciului. A câştigat Cristina Stanciu, decizie 2-1, dar meritul pentru spectaculozitatea luptei îi aparţine în egală măsură si lui Alice Ardelean. De o dârzenie ieşită din comun, sătmăreanca a revenit pe final, când nimeni nu se mai aştepta, şi a relansat lupta. Fără doar şi poate, meciul Stanciu vs Ardelean poate fi aşezat într-un top 5 cele mai spectaculoase meciuri de MMA desfăşurate în Romania. Impactul asupra publicului a fost atât de mare încât, imediat după meci, Marcel Boboc, membru al FR Box la acea vreme, prezent la gală spunea uimit :”Mie mi-ar fi ruşine să mai intru în ring după fetele astea. Au fost pur şi simplu nemaipomenite ! Ce poţi să mai arăti după ce am văzut la ele ?!”

 Luptătoarea dansatoare

Cristina “Barbie” Stanciu este studentă la IEFS şi vrea ca după absolvire să devină instructor de fitness. În paralel cu luptele în cuşcă şi cu facultatea, bucureşteanca este şi dansatoare de salsa, probabil ca să împlinească într-un fel şi visul mamei sale care o voia la dans sportiv. “Îmi place să dansez, mă relaxează şi chiar mă menţin într-o formă fizică bună datorită dansului”. Până la urmă însă, tot luptele sunt marea ei pasiune.” O să vedeţi că o să înfloresc în sportul ăsta. Am mare încredere în mine când intru în cuşcă şi ştiu că pot mai mult. Mă antrenez în disperare şi în fiecare zi acumulez câte ceva. O să mai auziţi de mine !” 

NB. Cristina Stanciu va fi prima reprezentanta a Romaniei care va lupta in UFC. Bucuresteanca o va infrunta pe 10 aprilie 2016 la Zagreb pe ucraineanca Maryna Moroz la  UFC Fight Night: Ben Rothwell vs. Junior dos Santos.

George Păcurariu, fotbalistul din Bellator

                George Pacurariu este un lupător român de MMA. Deşi luptă de 4 ani în Statele Unite la nivel înalt, în România este cunoscut doar în mediul celor pasionaţi de artele marţiale.  Până în prezent nu s-a scris nici un cuvânt despre el în presa mioritică, deşi este primul român care a luptat în celebra promoţie americană Bellator. A fost vag amintit pe ici, pe colo, însă nimic mai mult. Cu siguranţă, dacă va suferi vreo accidentare urâtă sau dacă va intra în cuşcă în pielea goală, va stârni interesul presei noastre, tabloidizată într-o foarte mare măsură şi în consecinţă aflată numai în căutare de scandaluri şi de senzaţional. Cum, însă, George n-are de gând să ajungă în nici una dintre situaţiile de mai sus, atunci şansele ca el să devină un subiect pentru cei care poartă ilegal pixul sau microfonul sunt minime. De aceea, pentru el şi pentru cei ca el, s-a inventat vanatoruldelegende.blogspot.com.

George Pacurariu

 În loc de fotbalist în Divizia A, campion european şi mondial de arte marţiale

În urmă cu vreo 12-13 ani, lui George Păcurariu nici nu-i trecea prin cap că va ajunge un apreciat luptător de MMA. De fapt, acum 12 ani nici nu auzise de MMA. Născut în Caraş-Severin, la Topleţ, un sat dintre Orşova şi Băile Herculane, George s-a apucat să bată mingea temeinic din frageda pruncie. Mai întâi pe uliţele satului şi pe câmpurile de pe malul Cernei iar mai apoi a devenit fotbalist cu acte-n regulă. “La 14 ani jucam deja la seniori în echipa locală iar la 15 plecam la Reşita la Liceul Sportiv unde am fost coleg cu Cosmin Moţi care acum joacă în Bulgaria la Ludogoreţ şi cu gimnastul Răzvan Şelariu, medaliat cu bronz olimpic în 2004 la Atena. Tot liceul am jucat în liga a 3-a la Metalul Reşiţa vârf sau mijlocaş dreapta. Eram junior dar jucam la seniori”. George a făcut parte din antepenultima generaţie care a prins armata obligatorie. Văzut ca un sportiv talentat a fost trimis să facă armata în Bucureşti la Steaua. Pentru cei care nu ştiu, până la începutul anilor 2000, în România, armata era obligatorie iar cluburile militare Steaua şi Dinamo încorporau an de an cei mai buni sportivi. Vroiai, nu vroiai, dacă te cereau, îţi făceai valiza şi te prezentai la uşa lor. Aşa au adunat cele două cluburi militare zeci de mii de sportivi începând cu 1947 şi la fel s-a întâmplat şi cu George. Numai că, în anul de graţie 2004 chiar dacă erai încorporat la Steaua, ca să ajungi undeva trebuia să bagi mâna în buzunar. 

  “Când am ajuns la Steaua am constatat cu surprindere că nu conta neapărat cât erai de bun ci conta să ştii să împingi sacoşa către unul sau altul. Eu sunt un tip mai orgolios şi n-am vrut să dau pentru că nu mi se părea normal. Am vrut să ajung undeva prin forţe proprii nu împingând sacoşa. Întâmplarea a făcut ca exact în perioada asta în care eram scârbit de ce se întampla în jurul meu să văd la televizor o gală de kempo. Sătul până în gât de ce trăisem în fotbal mi-am zis că poate ar fi bine să schimb macazul şi aşa am făcut pasul către kempo şi kickboxing. Până în august 2005 am jucat şi fotbal în paralel dar în cele din urmă am renunţat. E greu să ajungi sus într-un sport de echipă, cu toate că eu puteam să joc şi în Divizia A, căci în 2005, după armată, mă vroia Otopeniul”.

Primul luptător român de MMA medaliat de preşedinte

Nu suprinde faptul că George Pacurariu a trecut rapid de la un sport la altul. Mai sunt destule cazuri. Suprinzător este faptul că s-a adaptat atât de repede de la fotbal la kempo şi kickboxing deşi avea în jur de 19 ani când a făcut pasul către artele marţiale. Şi mai surprinzătoare au fost ascensiunea sa şi performanţele obţinute încă din primii ani de competitie. A intrat pe mâna antrenorului Gabriel Oroviceanu şi la prima participare a devenit campion naţional de kempo. “Artele marţiale m-au schimbat mult. Ca fotbalist eram rău, agresiv, luam cartonaş rosu la fiecare câteva meciuri. Mă aprindeam repede, ceea ce mă face să cred că greşisem sportul ! Artele marţiale m-au maturizat. Am devenit mai înţelept, am învăţat să gândesc înainte să acţionez şi de când am devenit practicant de arte marţiale n-am avut mai mult de trei altercaţii pe stradă, şi alea provocate. Păi înainte aveam altercaţii în fiecare weekend !” 

În câţiva ani, George Păcurariu a câştigat cam tot ce se putea în materie de kempo. A fost campion naţional, european şi mondial iar pentru performanţele sale a fost medaliat în februarie 2012, împreună cu echipa naţională de kempo, de preşedintele Traian Băsescu. George nu a fost prezent la ceremonie pentru că please deja în SUA în căutarea gloriei. Era deja de peste 1 an luptător profesionist de MMA.

Primul român în Bellator

Ajuns în SUA, George s-a stabilit la Dallas şi s-a apucat iute de treabă. “Am mers la Oktagon MMA, sală renumită aici în special pentru antrenamentele de jiu-jitsu şi MMA. Eu, care eram un striker 100%, am avut mult de tras ca să mă obişnuiesc cu solul. Câteodată era atât de frustrant încât în vreo două rânduri chiar m-am gândit sa renunţ. Să trec de la fotbal la arte marţiale n-a fost o aşa mare problemă dar să învăţ tehnici de bjj, eu fiind striker, mi s-a părut ceva sisific. Una peste alta am depăşit şi momentele astea iar din vara 2011 am început să primesc meciuri în promoţii mai mici, în ideea de a-mi îmbunătăţi solul în primul rând”. 

Munca şi determinarea dau roade iar în primăvara 2013 George este invitat să lupte în promoţia Legacy. “Am câştigat primul meci din Legacy prin ko în prima rundă. Sincer, n-am avut emoţii deloc. Eu am senzatia ca dupa 40-50 de reprize de sparring devii o masinarie si nu mai poti avea emoţii, deşi am şi acum colegi care vomită înainte de meci. M-au călit mult şi meciurile pe care le-am avut în Rusia cu echipa de kempo, în special contra cecenilor, dar să ştii că şi fotbalul a avut o contribuţie în alungarea emoţiilor”. În martie 2015, lumea artelor marţiale din România a rămas cu gura căscată. Fostul fotbalist George Păcurariu lupta în promoţia americană Bellator şi câştiga prin tehnică articulară în prima rundă ! “Semnasem de multă vreme cu Bellator dar înţelegerea a fost ca eu să nu fac public acest lucru până nu fac ei anuntul oficial, aşa că am tăcut mâlc. Am văzut destui sportivi care n-au respectat înţelegerea si au fost înlăturaţi. Şi uite aşa am călcat pe urmele lui Sandu Lungu. El a fost primul român în Pride, eu am devenit primul român în Bellator”.

Ţinta UFC

“Bellator este într-adevăr o promoţie tare şi cunoscută în toată lumea dar crema tot UFC-ul rămâne. Am fost anunţat că sunt monitorizat de UFC şi de aceea am semnat cu Bellator doar pentru un meci, ăsta câştigat în martie 2015. Ei mi-au propus un contract pe o perioadă mai mare dar am spus nu, gândindu-mă că pot fi convocat oricând pentru un meci în UFC iar dacă sunt sub contract cu Bellator nu pot onora solicitarea. Am văzut mulţi luptători chemaţi peste noapte să lupte în gale UFC. Până atunci mă antrenez ca nebunul şi refuz ofertă după ofertă ! Ştiu că pare ciudat, dar gândeşte-te că UFC-ul e visul oricărui luptător de MMA”. 

 Dacă George va ajunge în UFC numai Dana White şi Dumnezeu ştiu. Noi nu putem decât să-i ţinem pumnii şi să-i spunem că suntem alături de el, mai ales în această perioadă în care, în ciuda faptului că a păşit pe un drum de succes, evoluţiile sale stârnesc acasă numai invidie. “Sunt destui care nu pricep că e loc sub soare pentru toată lumea. M-au dezamăgit mai ales cei din domeniu. Din partea multora percep foarte multă invidie şi răutate la adresa mea. Ei nu înţeleg că pentru a ajunge aici trebuie mai întâi să pună mâna să muncească. Indiferent de situaţie, eu sunt mândru că reprezint România şi uite, până şi în cuşcă intru pe o melodie de-a noastră, pe “Fir-ai tu să fii de murg” a lui Liviu Vasilică”. 

NB. Dialogul cu George Pacurariu s-a consumat in octombrie 2015. La aceasta ora el continua sa lupte in Bellator. Fotografiile ii apartin lui George.