Cum sa distrugi o baza sportiva cu complicitatea statului roman. Studiu de caz : baza Laromet

Despre Laromet

                 Laromet este, sau mai bine zis a fost, o platforma industriala aflata in sectorul 1, in cartierul Bucurestii Noi. Imensa ! A fost cel mai mare producator national de semifabricate din cupru si unul dintre cei mai mari din Europa. Intreprinderea Laromet a fost infiintata in 1937 de 10 persoane care au hotarat sa constituie o societate sub numele de Laminoarele Romanesti de Metale – Laromet, avand ca scop “prelucrarea sub orice forma a materialelor neferoase”. Fabrica a fost construita pe un teren de 15 hectare aflat “in extremitatea suburbanei Bucurestii-Noui, la capatul liniei de tramvai No. 2”.

Pozitionarea bazei Laromet. Plan din arhiva primariei

 In incinta fabricii, patronatul decide sa puna la punct tot soiul de facilitati in beneficiul angajatilor, cum ar fi : “un bazin pentru bai si inot – complectat cu plaje de nisip pe care fac bai de soare salariatii si familiile lor”, “dusuri calde si reci”, “ambulatoriul medical” deservit de doi medici samd. Pe langa toate acestea, la “initiativa D-lui Director General S. Stefanescu, in luna iulie 1939” ia fiinta Asociatia Sportiva Laromet care “a fost inscrisa la Tribunalul Ilfov (..) apoi afiliind-o Federatiei Romane de Foot-Ball-Asociatie”. “Caracterul asociatiei este pur sportiv (..) cu scopul de a produce o recreatie placuta lucratorilor. Asociatia fiind polisportiva s’a cautat a da o extindere mai multor sporturi cu scopul de a participa cat mai multi lucratori, dupa aptitudini si varsta. Directiunea fabricei a amenajat terenuri de foot-ball, volley-ball, popice, bazin de inot, bai moderne precum si echipament pentru doua echipe (..)”. “Cu cei mai buni jucatori de foot-ball, asociatia s’a prezentat in toamna anului 1939 la jocurile oficiale organizate de Federatia Romana de Foot-Ball Asociatie in cadrul districtului Bucuresti, unde gruparea Laromet s’a comportat in cea mai desavarsita atitudine sportiva si disciplina castigand campionatul la categoria a III-a si fiind promovata la categoria a II-a”.
Carevasazica, potrivit documentelor din arhiva Laromet, asociatia sportiva a fost infiintata in 1939 si a fost inregistrata la Tribunalul Ilfov precum si la FR Fotbal. Inca din acel an in incinta fabricii existau facilitati sportive. Dupa razboi, la fel ca multe alte intreprinderi, Laromet este nationalizata. In anii comunismului fabrica se dezvolta si isi pastreaza statutul de jucator de seama in domeniul prelucrarii materialelor neferoase.
                      Dupa decembrie ’89 de bine de rau Laromet s-a descurcat. Nu mai avea miile de angajati de pe vremea lui Ceausescu, nu mai avea atatea comenzi, dar supravietuia. Si a dus-o asa pana in 1998 cand statul roman a hotarat privatizarea fabricii. Tranzactia s-a consumat la sfarsitul anului, atunci cand lumea e mai mult cu gandul la caltabosi si cozonaci decat la afacerile statului. Pretul ? Ni-l dezvaluie Diana Rucinschi in articolul “Tunul Laromet”  (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/tunul-laromet-112795.html) publicat pe 26 decembrie 2007 in Jurnalul National. 450.000 de dolari pentru 51% din active! 450.000 de dolari a incasat statul pentru Laromet in 1998, platforma industriala care avea in posesie 15 hectare de teren intr-o zona unde metrul patrat a depasit si 1000 de euro in primul deceniu al anilor 2000. Cumparatorul a fost o firma elvetiana, Trip Materials Inc, care insa, potrivit investigatiei JN nici nu figura in evidentele statului elvetian. Ulterior, aceasta firma fantoma reuseste sa mai inhate inca 30 de procente din activele Laromet, deci un total de 81%. In 2007 Trip Materials vinde mina de aur pe care o obtinuse cu complicitatea reprezentantilor statului roman. Afacerea a fost catalogata drept cea mai grasa tranzactie cu terenuri realizata in Romania pana in anul respectiv. Trip Materials a vandut 15 hectare, patrimoniul Larometului, pentru 500 euro/mp, bagand in buzunar frumoasa suma de 77,5 milioane euro ! Cumparator, Africa Israel Investments - AFI. Odata cu hectarele cu pricina, Trip Materials a vandut si baza sportiva Laromet pe care o luase la pachet cu fabrica.

Cele doua terenuri ale bazei Laromet

A fost candva baza sportiva Laromet

Baza sportiva Laromet, asa cum si-o amintesc oamenii din cartier, a avut la un moment dat dubla destinatie – fotbal si atletism. Prin anii ’70 conducerea fabricii a ciuntit pista de atletism a stadionului construind un bloc de 4 etaje pentru angajati, asa ca fotbalul a ramas stapanul bazei. Un teren secundar si unul principal cu 2 tribune in care incapeau vreo 2000 de oameni, vestiare, un gazon impecabil pe terenul principal alcatuiau zestrea bazei. Erau putine terenuri in tara cu un gazon atat de bun, astfel incat in anii ’80 aici jucau si se antrenau nationala de tineret a Romaniei si echipa Luceafarul, o pepiniera a fotbalului autohton, prin care au trecut mai toti jucatorii care au facut performanta la varf incepand cu finele anilor ‘80. Chiar si nationala de seniori a Romaniei se antrena la un moment dat pe Laromet. Toata floarea cea vestita a fotbalului romanesc a calcat pe gazonul din Bucurestii Noi – Stelea, Hagi, Prunea, Lupu, Lupescu etc. Echipa fabricii, Laromet, n-a urcat niciodata mai sus de Divizia C, insa lumea venea la meciuri ca la Mecca. Terenul secundar al bazei a fost intotdeauna deschis pentru locuitorii cartierului care vroiau sa faca sport. Pana in 1997 cand a fost inaugurata baza ProRapid, aici se antrena Rapidul. Si mai avea ceva Larometul.  Popicaria ! Cea mai moderna si mai bine pusa la punct popicarie din Romania. Un club mic care a dat nenumarati campioni europeni intercluburi.

Jaful

In prezent baza sportiva Laromet este mutilata. La propriu ! Pe poarta de la intrare, altadata larg deschisa, troneaza un lacat urias. Gazonul n-a mai fost schimbat de peste 18 ani, iar acum e udat doar atunci cand Sfantul Ilie da drumul la robinetul sau ceresc. Practic cumparatorii platformei Laromet au distrus baza bucata cu bucata in ciuda legii 69/2000 care spune negru pe alb :”Autoritătile administratiei publice si societătile comerciale care au dobândit sau detin baze si/sau instalatii sportive sunt obligate să păstreze destinatia acestora si să le mentină în stare de functionare. Schimbarea destinatiei sau desfiintarea unor baze sportive apartinând domeniului public ori privat al statului sau al unitătilor administrativ-teritoriale se va putea face numai prin hotărâre a Guvernului si cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desfiintate. Dispozitiile (...) se aplică si societătilor comerciale care detin active patrimoniale destinate activitătii sportive ce au apartinut statului ».
Cu alte cuvinte, daca esti vreun mare investitor si ti-ai cumparat o intreprindere ca s-o darami si sa-si faci mall dar intreprinderea aia are in componenta si o baza sportiva, poti sa pui la pamant fabrica dar nu ai voie sa te atingi de baza sportiva pe care trebuie s-o ingrijesti si s-o tii deschisa publicului. Ceea ce, nu doar in cazul Laromet, nu se intampla pentru ca in Romania avem legi pe care oricine le poate calca in picioare.

 

Tribuna macelarita inainte de a fi demolata

                     Asadar, Trip Materials a lasat baza Laromet in paragina iar Africa Israel Investments si-a propus s-o faca sa dispara de pe fata pamantului. Gradenele metalice ale tribunei principale montate acum 25 de ani au fost smulse pur si simplu si vandute ca fier vechi. Acelasi patronat a taiat pana si conductele care alimentau vestiarele cu apa, a distrus sistemul de irigatie al terenului, a trimis la fier vechi pana si gardul imprejmuitor al stadionului. Pur si simplu baza Laromet a fost pusa la pamant centimetru cu centimetru. La fel si popicaria care avea cele mai moderne piste din tara. Mai intai a fost transformata in carciuma dupa care, in toamna lui 2008, a fost inchisa si partial demolata. In momentul de fata nu mai exista nici ruinele ei, au fost rase de pe fata pamantului.

Popicaria inainte de a fi demolata

Violarea bazei nu a atras insa atentia autoritatilor. Desi obligate prin lege sa supravegheze “mentinerea destinatiei bazelor sportive” MTS si Directia pentru Tineret si Sport a Municipiului Bucuresti nu au avut nici o reactie. DTSMB – Directia pentru Sport si Tineret Bucuresti - si-a trimis angajatii la fata locului ca sa atraga atentia ca agresarea bazei reprezinta o ilegalitate dar nu s-a intamplat nimic. Potrivit zicalei “ursul trece cainii latra”, agresorii bazei si-au vazut de treaba mai departe. Nici unul dintre ministrii perindati pe la conducerea MTS nu a intreprins nimic pentru stoparea abuzului. Toti au admis ca stiu care e problema dar de facut nu au facut nimic. In general raspunsul care vine de la MTS suna cam asa :”am atentionat compania respectiva ca se comite un abuz si se incalca o lege dar mai mult de atat nu putem face. Noi nu suntem procurori” !! 
Dupa ce a fost ciopartita in timp, tribuna a doua a stadionului, care avea 6-7 siruri de gradene, a fost rasa de pe fata pamantului in vara 2015. Nu mai exista ! In locul sau a aparut un drum asfaltat. Conteaza ca legea 69/2000 spune negru pe alb ca “....societătile comerciale care au dobândit sau detin baze si/sau instalatii sportive sunt obligate să păstreze destinatia acestora si să le mentină în stare de functionare.”? La scurta vreme dupa demolarea tribunei a disparut si popicaria, sau, ma rog, ceea ce mai ramasese din ea. Tiptil, fara sa atraga atentia prea mult, baietii destepti de la AFI au pus-o la pamant cat ai zice peste iar in dreptul ei au ridicat un gard falnic de tabla ca sa nu arunce ochii orice nepoftit catre locul nelegiuirii.

In locul tribunei demolate abuziv a aparut un drum asfaltat

Viol cu acte-n regula

Credeti cumva ca violul la care baza Laromet a fost supusa de catre AFI a fost dus la bun sfarsit fara stirea autoritatilor ? Ei bine, aflati ca autoritatile cunosc situatia. Cand demolezi, fie si o debara, ai nevoie de autorizatie sau de un sir de autorizatii, dupa caz. Oamenii de la AFI stiau de la bun inceput ca sunt in culpa asa ca au cautat sa se acopere de acte si de aprobari. Mai intai au trimis un emisar la MTS ca sa afle care e statutul bazei. Raspunsul biroului de presa a fost clar :”baza Laromet nu se afla in subordinea MTS dar figureaza in Registrul Bazelor Sportive si nu aveti voie sa-i agresati nici macar un fir de iarba”. Baza Laromet figureaza in Registrul Sportiv la pozitia a 16-a si are “Certificatul de Identitate Sportiva nr. B/F/00016/2001, cu durată nedeterminată”. Iar baietii de la AFI s-au conformat. N-au agresat nici un fir de iarba ci au pus jos ceea ce legea 69 denumeste “instalatii sportive”, adica tribunele si popicaria. Cea mai consistenta mana de ajutor in acest masacru a venit din partea Agentiei pentru Protectia Mediului, care la 23 martie 2007 emitea acordul de mediu nr 2 pentru “desfiintarea a 109 constructii” din perimetrul platformei industriale Laromet. Printre hale, laboratoare, birouri, ateliere si cai ferate, la punctele 93 si 96 figureaza “tribuna stadion” si “popicarie” ! Practic, acest aviz a deschis calea celorlalte aprobari obtinute de agresorii bazei sportive Laromet. Desi e cat se poate de evident ca “popicarie” si “tribuna stadion fotbal” n-au de-a face cu constructiile de tip industrial propuse pentru demolare, ci se incadreaza la ceea ce legea 69 denumeste “instalatii sportive”, ele au fost rase de pe fata pamantului. “În sensul prezentei legi baza materială sportivă cuprinde totalitatea terenurilor si spatiilor, precum si amenajările, instalatiile si constructiile care sunt destinate organizării si desfăsurării activitătii de educatie fizică si sport ».

Demolarea tribunei

In prezent, dupa disparitia tribunelor si a popicariei, din baza sportiva Laromet au mai ramas cele doua suprafete de gazon, adus mai mult la nivel de islaz, pe care bat mingea din cand in cand cateva grupe de copii ale unor cluburi private tolerate de patronat. In 2013, chestionata pe tema eliberarii avizului de demolare, Agentia pentru Protectia Mediului ofera un raspuns aiuritor  si afirma ca nu are “competente/atributii in implementarea legii educatiei fizice si sportului 69/2000”, de parca i-ar fi cerut cineva sa implementeze undeva legea in cauza !! Agentia precizeaza ca “in documentatia anexa autorizatiei de desfiintare nu se face referire la existenta unei baze sportive sau la desfiintarea acesteia” si afirma ca “autorizatia a avut ca obiect desfiintarea unor constructii industriale aflate in proprietatea Laromet SA, identificarea constructiilor realizandu-se pe baza unui inventar cadastral”.  Totodata, documentul emis de Agentia pentru Protectia Mediului mai spune ca “Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti precizeaza ca, constructiile denumite popicarie si tribuna fotbal se regesesc in urmatoarele documentatii cadastrale (..)” dar, in acelasi timp “OCPI precizeaza ca in documentatiile cadastrale mai sus mentionate nu se face referire la nici o baza sportiva”. Carevasazica, la un moment dat, cineva din conducerea Laromet a hotarat sa ridice doua imobile pe care le-a botezat popicarie si tribuna fotbal intr-un moment de nebunie caci acolo n-a existat niciodata vreo baza sportiva ! Cu toate astea, Baza Sportiva Laromet apare exact sub aceasta titulatura pe planurile existente in arhiva Primariei Capitalei inca de la la finele anilor ’50, inceputul anilor ’60 !

Nota de plata

In mod normal, potrivit legii 69, agresorii bazei ar trebui trasi la raspundere. Legea este cat se poate de explicita aici :
“Înstrăinarea bazelor sportive sau a instalatiilor destinate practicării sportului, aflate în proprietatea societătii comerciale sportive pe actiuni, se face în conditiile legii, fără schimbarea destinatiei sportive. (..) Încălcarea dispozitiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contraventională sau penală, după caz (..)
Administrarea necorespunzătoare a bazelor si a instalatiilor sportive de către detinătorii acestora sau de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosintă asupra lor, este sanctionabilă cu amendă, potrivit legii, dacă fapta nu constituie infractiune.
Nerespectarea dispozitiilor (..) de către autoritătile administratiei publice si societătile comerciale care au dobândit sau detin baze si/sau instalatii sportive, prin schimbarea destinatiilor acestora, se sanctionează prin reîntoarcerea de drept a bazelor si/sau instalatiilor sportive în domeniul public sau privat al statului sau al unitătilor administrativ-teritoriale”. Dincolo de orice dubiu, detinatorii bazei sportive Laromet au incalcat legea. Problema este insa una majora. Legea 69/2000 spune ce patesti daca o incalci dar nu precizeaza cine este comisia/comitia/organismul care te penalizeaza ! Asa e legea, schioapa. Asa a fost ea facuta in 2000 si de atunci n-a mai fost imbunatatita sau n-a existat interes pentru imbunatatirea ei, tocmai pentru ca interesele de natura imobiliara au contat mult mai mult in aceasta ecuatie. De aceea, primariile, agentiile, ministerele, comiţiile si toate organismele care au tangenta cu legea 69 paseaza pisica de la unul la altul atunci cand e vorba despre o baza sportiva agresata. Nimeni, nici o institutie, nici o persoana n-a fost in stare sa ia taurul de coarne si sa ajusteze aceasta lege. De-a lungul timpului au fost abordati mai multi senatori si deputati de la diverse partide pentru discutii pe marginea acestor abuzuri. Toti, dar absolut toti, s-au dat la fund afland despre ce este vorba. In 2008, fosta glorie a atletismului romanesc, Iolanda Balas, spunea asa :”Copiii din ziua de astazi nu mai sunt in stare sa alerge nici dupa tramvai daramite sa mai faca sport de performanta”. Corect ! Unde sa mai alerge daca noi turnam betoane peste tot ?!

Acest acord a deschis calea demolarii bazei

Vezi punctele 93 si 96

Raspuns MTS

2009

2015

Ce se pregateste

Raspuns incredibil al Agentiei de Mediu

Bâlciul Herăstrău

                                     Bâlciul Herăstrău

        Parcul Herastrau este cel mai mare parc al capitalei. Se intinde pe o suprafata de 110 ha, dintre care 74 de ha inseamna luciul apei. Pe la inceputul secolului XX nu era decat o balta inconjurata de vegetatie aflata la marginea orasului catre care isi faceau drum indragostitii si amatorii de plimbari in natura. Dictionarul monumentelor si locurilor célèbre din Bucuresti, sustine ca numele de Herastrau vine de la un fierastrau de taiat lemne care se afla candva pe acele locuri.  In 1936, a intrat in procesul de sistematizare impus de Regele Carol al II-lea, s-a transformat in parc si a preluat numele monarhului. Dupa razboi, comunistii grabiti sa stearga orice urma a monarhiei i-au schimbat denumirea din Parcul Regele Carol al II-lea in Parcul I.V. Stalin si au plantat in dreptul uneia dintre intrari o statuie a dictatorului sovietic. Dupa moartea lui Stalin si repudierea politicii sale, parcul si-a recapatat numele sub care este cunoscut in ziua de astazi, Herastrau.

                       Herastraul, asa cum il stim noi in prezent, este un plaman verde al Bucurestiului si totodata un spatiu destinat miscarii in aer liber, plimbarilor, sportului. Vrei sa alergi, sa mergi cu bicicleta, sa te plimbi cu barca sau sa te dai cu rolele, te duci in Herastrau. Avand in vedere ca a fost creat in perioada interbelica, parcul a fost desemnat monument istoric. Figureaza la pozitia 832 si are codul B-II-a-A-18802  in lista monumentelor istorice 2015 existenta la Ministerul Culturii. Pentru ca e parc iar pe deasupra mai e declarat si monument istoric, cel putin in teorie nu ai voie sa-l agresezi in vreun fel. Prin “a agresa” inteleg a taia sau a mutila copacii si florile, a polua lacul, a deteriora spatiul verde, a distruge mobilierul parcului ori statuile, a lepada resturi pe unde te taie capul sau a construi alandala pe sol ori pe luciul apei. Pentru a se stavili aceste potentiale agresiuni s-au facut niste legi care sa protejeze Herastraul si alte locuri asemenea Herastraului. Toate-s bune si frumoase pe hartie numai ca realitatea da un mare flit legii. Cine merge frecvent in Herastrau poate constata cu ochiul liber ca in aceste zile parcul e cuprins de o efervescenta deosebita. A venit primavara iar negustorimea oploşita in parc isi ferchezuieste crasmele si-si freaca palmele de bucurie mizand pe cârduri de musterii, acum ca s-a imbunat vremea. Am stiut dintotdeauna ca in Herastrau sunt mai multe bodegi decat ar fi normal dar anul asta mi s-a parut ca numarul lor s-a ingrosat simtitor. Drept urmare, intr-o buna dimineata m-am hotarat sa le trec in revista pe toate. M-am suit pe bicicleta si am plecat de la restaurantul Pescarus catre ecluza. Pescarusul este cel mai vechi stabiliment din parc. A fost prevazut in incinta de la bun inceput si functioneaza din 1939.  Intre Pescarus si ecluza au crescut doua gigantice taverne, “La  raci” si Funky. 

La Raci si Funky

Ambele functioneaza pe niste platforme construite pe luciul apei. Ca de obicei, romanul a gasit solutia optima. Pentru ca pe sol nu era spatiu suficient a batut niste pari in balta, a turnat o placa peste si a dat drumul la carciumarit. Imediat dupa ecluza ne intampina Casa di David si vecina ei Aqua. 

Urmeaza La Brasserie, care, la fel ca si suratele sale mentionate anterior are intrare atat din Sos Nordului cat si de pe aleea care serpuieste pe langa lac. Practic, La Brasserie e formata din doua corpuri iar in spate, adica tot in incinta parcului, dispune si de o parcare pentru ca clientii mai pretentiosi sa nu faca prea multi pasi pe jos de la masina pana la scaunul moale al stabilimentului.

La Brasserie

 Pana la urmatorul grup de bodegi sunt cam 20 de pasi, timp suficient ca sa remarc cateva banci schilodite de diversi tembeli. Ridic privirea de pe banci si citesc cu uimire : Bonton Lounge, Bonton Events, Argentine steak & sushi si Blanche fashion & more. Bontoanele si Argentinul probabil ca fac parte din aceeasi familie caci par sa existe intr-un soi de concubinaj carciumaresc. Laolalta cu ele se afla si magazinul Blanche, autorizat sa vietuiasca in Herastrau, pentru ca, nu-i asa ?, oricand ti se poate rupe ciorapul in genunchi, pantalonul la subtiori ori rochita in fund si atunci dai fuga la pravalie sa agonisesti ceva de schimb.

  In continuare crasmulitele se insira ca margaritarele. Il Calcio – formata din doua corpuri babane, Casa Mediteraneana, Isoletta, Gradinita, Dakota, Story, The Gang, L8, 4 anotimpuri, Harem, Downtown. Pana aici am numarat 20 de bodegi cu tot cu Pescarus dar fara pravalia Blanche. Ma invârt printre carciumi si parcari si ma simt ca intr-o statiune de pe litoral in plin sezon cand treci de la o taverna la alta si ele nu se mai termina. In fostul hangar al CSS 6 constat ca se naste o bodeguţă noua. Inauntru se lucreaza de zor in vreme ce oamenii de la CSS 6 se plang peste tot ca au fost eliminati in mod abuziv din spatiul respectiv dar nu-i ascultă nimeni . Asteia o sa-i spunem crasma X. Va fi gata cu siguranta pana la 1 mai si va trebui sa-si angajeze ospatari cu abilitati speciale.

Crasma X

Cum toate crasmele astea au cate un ponton, ospatarimea trebuie sa faca regulat curse din interior pana pe ponton traversand aleea pe care circula permanent biciclisti, roleri, alergatori etc. Va dati seama ce poate păţi un chelner luat in coarnele bicicletei de, sa zicem, un biciclist de 120 de kg care mai are si niţică viteza ? La 25 de metri de X ne iese in cale cherhanaua Ancora. Langa zona intitulata “Insula Copiilor”, care fie vorba intre noi e tot un spatiu de carciumareala chiar daca e destinat, sa zicem, copiilor, dam peste restaurantul Herastrau, si el un stabiliment cu vechime in parc.  Smecheri nevoie mare, sefii de la Herastrau s-au extins si ei cum au putut. Mulg bani din cel putin 3 locuri : restaurantul acoperit, un ponton aflat pe partea dinspre Clubul Diplomatilor plus un alt ponton – “Marinarul” amplasat pe partea dinspre Casa Presei. Dupa ce bifez si restaurantul care poarta numele parcului o iau la picior catre intrarea principala dinspre Sos Nordului. Aici trec pe raboj restaurantul Bel Mondo, care dispune si de locuri de parcare personalizate in incinta parcului. Chiar in fata bodegii, un angajat de la spatii verzi ingrijeste vegetatia. 

Bel Mondo

 Trebuie sa fie tare misto sa ai o asemenea jucarie. Dupa ce ai fost smecher si ai înhăţat o bucata de parc pe care ai altoit o carciumioara intr-o oaza de verdeata, te-ai mai procopsit si cu cateva locuri de parcare in interiorul parcului iar oamenii de la ALPAB poarta de grija pe gratis vegetatiei care iti inconjoara stabilimentul.  Foarte tare !

Parcare Bel Mondo

Peste drum de Bel Mondo, tot in parc fireste, se inalta falnic The Embassy cu loc de chef gârlă si in interior si pe terasa. 

In imediata apropiere e in plina constructie o bodega noua, nouţă, ascunsa printre copaci. Negresit si ea o sa fie gata pana la 1 mai. O vom boteza taverna y, caci deocamdata n-are nume, sau, ma rog, nu-l stim noi. 

Taverna Y

Un pic mai la vale, langa roată, se intinde restaurantul ….La Roată. Roata cea noua, impreuna cu dracoveniile din jurul sau, ocupa si ea o halca buna de parc. La 30 de metri de balciul improvizat a crescut ca un Făt-Frumos al bodegilor din Herastrau Trattoria Il Calcio cu o terasa deosebit de generoasa plus un interior spatios in caz ca-l trage curentul pe client la şale. Localul are parte, minune mare, de o parcare care pleaca din sosea si se opreste, ce coincidenta fericita !, în interiorul parcului, exact acolo unde incepe imparatia cu nume italian. 

Trattoria Il Calcio

In vecinatate, tot cu acces din Soseaua Nordului si cu un scuar frumos transformat in parcare apartinand stabilimentului, se ridica semeaţa Fattoria ! Pana aici sunt 29 de crasme, crasmute si carciumioare ! Dupa ce le-am indexat pe toate, purced catre podul de cale ferata iar in drum trag si cateva poze cu gardul plantat de nu-se-stie-cine, gard care incepe de pe langa Trattoria Il Calcio si se sfarseste brusc pe la jumatatea drumului de coborare catre lac. Pe malul celalalt ai de mers cateva minute bune pana la primul stabiliment care este Beraria H, recent instalata in fostul loc de negoţ intitulat Pavilionul H.  Vecinii berariei sunt Terracce, bodega situata chiar la intrarea in parc, carciuma Miorita, Hard Rock Cafe plus mareata, impozanta, inegalabila BOA, o discotecă  dotata cu o parcare cat un teren de fotbal. 

 

BOA

 Terasa sezoniera de la debarcaderul Herastrau care vinde mici si bere pare un paduche pe langa gigantica BOA. La fix 10 paşi de BOA, sub podul care te poarta pe Insula Trandafirilor, chiar la intrarea in Muzeul Satului, un maldar de gunoaie pluteste pe apa lacului. Trec si de al doilea pod si langa foisorul care gazduieste concerte in aer liber dau peste o cunostinta noua. Pentru ca n-are nume i-am zis baraca verde. E o apariţie total noua, provenita, cu siguranta, din dorinta ALPAB de a se autofinanţa. Baraca verde e cocoţată pe un ponton aparut din neant, are plantat pe asfalt un frigider si ne ameninta cu un talmes-balmes : hamsii, floricele, porumb, kurtos etc. In comparatie cu ceea am vazut pana acum e clar o şandrama proletară. 

Baraca verde

Sus in deal, langa Expo Flora, ani de zile a sălăşluit o terasă. Deocamdata zona, pe care acum se afla o numai magazie de lemn, e inconjurata de gard si nu se vede nici o miscare. Cum nu sunt sigur ca bodega va invia si anul asta ma abtin de la a o bifa. Trec insa pe raboj alte 3 bucati. Quattro Stagioni aflata in coltul parcului, langa intrarea dinspre Charles de Gaulle, construita pe o fosta toaleta publica, Baraka, dosita printre copaci, in apropiere de bulevard si inca una, al carei nume imi scapa, pozitionata pe langa terenul de minigolf. 

                Acum ca am incheiat periplul, ma aşed pe o banca si socot. Ies 39 ! 39 de terase, baruri, restaurante, discoteci si cluburi de noapte si-au gasit sălaş in Parcul Herastrau, monument istoric protejat de lege. Atentie ! Destule bodegi din astea 39 sunt echivalentul a 2 sau chiar 3 crasme de dimensiuni obisnuite sau sunt alcatuite din mai multe corpuri. In afara de carciumile de pe sol, nu am pus la socoteala magazinul Blanche, pontoanele care se întind ca o pecingine de la ecluză pana la complexul Herastrau si cel putin un teren inconjurat de panouri care isi asteapta constructia. 

Ponton, astept bodega !

Cel putin 4 pontoane erau in constructie pe 30 martie, pe langa cele deja existente. De asemenea, acestor stabilimente li se adauga zecile de buticuri si buticuţuri care vand sucuri, ape, jucarii, porumb, ciocolata samd la preturi de Mamaia, cele mai multe aflandu-se in zona Expo Flora si a rotii. Am mai constatat pe 3 aprilie ca esplanada care duce catre Piata Charles de Gaulle era ticsită de buticuţuri si de casute de lemn de la care puteai cumpara tot soiul de chestii.

 Oameni buni, oare totusi nu-i prea mult ? Nu pricepeti ca e cazul sa va opriti odata s-odata ? Nu sunt usa de biserica sau vreun ecologist militant, nici nu cant in corul bisericii….Am trecut pragul a nenumarate bodegi unde am baut si am fumat dar parca totusi ceea ce se petrece cu Herastraul e mult prea mult. Nu sunt absurd, sigur că trebuie sa fie câte un loc de unde sa-ti iei un suc, o bere, o apa sau un cârnat. E logic sa fie asa, pentru ca vorbim despre un parc si nu despre o zona salbatica din creierii muntilor dar e ilogic sa calcam in picioare si ultimele ramasite de verde ale Bucurestiului. In loc sa mai punem un petec de iarba sau sa facem un teren de sport noi construim carciumi. In parc ! Nu sunt oare suficient de multe in oras ? Trebuie musai sa distrugem centimetru cu centimetru Herastraul ? E neaparat necesar sa ne indopam in parc ca la pomana porcului ? Nu putem sa ne limităm la a face miscare si la a ne bucura de natura ? De ce Dumnezeu mai facem legi ca sa protejam ceva cand apoi cautam tot felul de găselniţe ca sa fentăm legea ? Sunt absolut convins ca toate localurile astea care sufoca Herastraul au autorizatii, eliberate in ciuda reglementarilor prevazute de lege. Ca sa te bransezi la curent sau la apa ai nevoie de aprobari si autorizatii de la primarie, de la Min Culturii, de la ALPAB – Administratia, Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti etc. Si cu siguranta le au, nu conteaza ce spun legea spatiilor verzi si cea a monumentelor istorice. Cand citesti cum e definit parcul in legea spatiilor verzi, respectiva formulare ti se pare o gluma avand in vedere ce se intampla in realitate :” parcul - spaţiu verde, cu suprafaţa de minimum un hectar, format dintr-un cadru vegetal specific şi din zone construite, cuprinzând dotări şi echipări destinate activităţilor cultural-educative, sportive sau recreative pentru populaţie”.  Hai sa fiu si mai explicit. In momentul de fata Herastraul are, pe 110 ha dintre care 74 sunt luciu de apa, 39 de bodegi si zeci de bufeţele si buticuri.  La Paris, in Jardin de Luxembourg, gasim numai 2 cafenele. Tot la Paris, Bois de Boulogne care se intinde pe 845 de hectare are 2 cafenele si 2 restaurante, adica  4 in total si nici un club de noapte. Si e de 8 ori mai mare decat Herastraul. In Bois de Boulogne gasesti cluburi de echitatie si de tir, bazine de inot, terenuri de sport samd. La Londra, Hyde Park masoara 253 de ha si are doar 2 (doua) localuri : Serpentine Bar & Kitchen plus Lido Café. Băutor de elită, englezul merge in parc ca sa faca miscare, de pus in cap isi pune in pub. Central Park din New York are 341 de ha si gazduieste, ca si Londra, tot 2 restaurante - Tavern on the Green si The Loeb Boathouse. Comparatiile sunt uimitoare.  Si totusi pleiada de carciumi din Herastrau exista ! Informatiile din acest text sunt verificabile de oricine. Herastraul  fost transformat fara putinta de tagada intr-un balci in adevaratul sens al cuvantului tocmai de cei pusi sa-l ingrijeasca si sa-l protejeze. Poate ar fi cazul sa nu-i mai spunem parc ci balci, caci aste e de fapt. Bâlciul Herastrau !

Podul de langa intrarea in Muzeul Satului cu decoratiunile aferente

Doctor Kombat, Eduard Irimia

Eduard Irimia este cel mai cunoscut promotor sportiv din Romania. De 17 ani organizeaza gale de box si kickboxing, inventeaza sportivi, sparge audientele tv si umple salile de sport. In 2003 a creat circuitul de arte marţiale Local Kombat, ulterior Superkombat, despre care in ziua de astăzi au auzit până şi bunicuţele, care printre crosete si andrele mai scapa cate un ochi la televizor ca să-l vadă pe Moroşanu. A ales să devină promotor abandonând, după 3 ani de studiu, Facultatea de Medicină din Bucuresti. In loc sa poarte halatul alb si sa vorbeasca despre nas, gât, urechi, a preferat costumul business si dialogurile despre boxeri, bani, management, televiziune. S-a nascut pe 10 iulie 1974 la Ploiesti si are o fetiţă, Michel, care îl „kombate” ori de câte ori stă prea mult timp departe de ea. 

 Ce e domnule un promotor ?

Păi, dacă desfaci cuvântul aşa ca semnificaţie vezi că vine de la a promova. Eu am fost primul cu care a fost asociată noţiunea de promotor în Romania în materie de sport cel puţin. Prin 98-99 când am apărut eu cu boxul nu era nimeni care să folosească titulatura asta. Imi aduc aminte de o fază haioasă pe tema asta...ştii că era emisiunea aia Promotor, despre maşini, la ProTv. Ei, cineva m-a întrebat odată dacă sunt promotorul Eduard Irimia de la emisiunea Promotor...Ca atributii, promotorul este un organizator care pune în scena un eveniment şi în acelaşi timp promovează produsele din acel eveniment.

Cum ai ajuns promotor ?

Am inceput cu boxul, care la mine în familie reprezintă o tradiţie. Tata a fost boxer la fel ca şi ceilalţi 5 fraţi ai lui. Cred ca suntem o familie unicat. Ei, şi prin 97-98 eram student la medicină. După Revoluţie aparuseră tot felul de gale profesioniste de box, dar organizate aşa cum se organizau pe atunci, în vremurile alea de pionierat. Aveau un puternic iz balcanic. Mai venea Minune, cânta o manea, umplea sala în care se spărgeau seminţe la greu şi se mânca vată de zahăr şi abia apoi începea boxul. Văzând ce se întamplă mi-am zis că trebuie neapărat să-ncerc să fac o gală ca lumea, aşa că în vara 1998 am fost în vacanţă în Anglia, am văzut cum se fac lucrurile acolo în materie de evenimente de genul asta, m-am întors în ţară şi i-am convins pe organizatorii circului Zavata de la Saturn, care aveau toată logistica pentru un show, să facem o gală de box. Am adus nişte englezi care au boxat, gala a fost transmisă pe Constanţa de Tv  Neptun şi ăsta a fost primul meu succes ca promotor. Oamenii s-au bucurat, le-a plăcut, au venit la gală că tot erau pe litoral la distracţie şi au văzut şi box şi circ ! 

Primul nume de soi pe care l-ai adus in Romania ?

Tony „Bad Boy” Badea in 2000 ! Era locul 3 in WBC la vremea aia şi campion al Commonwealth-ului la categoria mijlocie. Omu’ locuia în Canada. L-am adus frumos la Ploieşti, că trebuia să încep din oraşul meu de baştină,  i-am dat adversar un american de origine mexicană, sala s-a umplut, ProTv a transmis evenimentul şi toate au fost bune şi frumoase. Ăsta a fost primul eveniment de amploare pe care l-am organizat. I-am zis „Noaptea Campionilor” !

Când nu faci gale cu ce te ocupi ?

Când nu fac gale pregatesc următoarea gală ! Am un sistem personal de decompresie…cum fac ăştia care se scufundă. Am intrat la adâncime, sub presiune, şi dup-aia trebuie să ies la suprafaţă trecând pe la depresurizare. Asta o fac printr-o vacanţă, care chiar dacă ar trebui sa însemne o perioadă de relaxare, de fapt nu prea e, căci primul lucru pe care-l fac când ajung în locul respectiv e să iau pixul şi hârtia şi să-i innebunesc pe cei din jur cu tot soiul de idei. Mi-a venit o idee, ce părere ai de asta, uite ce vreau să fac....Practic nu pot să trăiesc fară să m-apuc de următoarea gală.

Faci sport ?

Fac. Caut să mă menţin în zona 100 de kilograme. Mă joc pe la sală cu băieţii ca să mai slăbesc un pic şi oricum îmi face plăcere să mă antrenez cot la cot cu ei. Am în cap o frază a lui Hemingway care spunea ceva de genul “cine mănâncă din pâinea boxerului n-are voie să moară până nu face şi el box”. Bine, eu nu mănânc din pâinea boxerului, dar ideea e că dacă tot promovezi un sport dur, trebuie să ştii şi să vezi pe pielea ta prin ce trec sportivii. Trebuie să-ţi dai seama de sacrificii, de suferinţa lor. Eu m-am jucat la sală şi m-am accidentat urât la tibie cu un sportiv de 70 de kilograme. Îţi dai seama că imediat m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă mă ciocneam cu un sportiv mai greu dacă am avut probleme dintr-o lovitură primită de la unul care e aproape jumatate cât mine. În orice caz, îi vizitez pe sportivi constant...mă duc pe la Sora pe la sală, trec des pe la Iaşi, pe la Scorpions ca să-i văd pe Moroşanu şi pe Ciobanu...

Familia ?

Am o fetită, care a crescut odată cu Local Kombat-ul. Ma iubeşte foarte mult şi de fiecare dată când plec pe undeva ma întreabă unde plec, ce gală organizez. Ştie o mulţime de lucruri despre ceea ce fac eu.

Fă-mă sa râd ! Spune-mi o intamplare haioasă de la o gală.

Iti spun două. Fii atent ! In 2007 la K-1 România, gală care s-a ţinut la Bucureşti în Sala Polivalentă, l-am invitat pe celebrul Ray Sefo, nume greu de tot din K-1, neozeelandez, cu mulţi fani în Romania. S-a strâns lumea ciopor pe el, de ziceai c-am venit cu ursu’, însă omu’ nu s-a arătat deranjat deloc. A vorbit cu toţi, a dat autografe, s-a lăsat pupat, era tot numai un zâmbet, ce mai, a fost tare de tot. Ei, şi la un moment dat, o sportivă care suferise un accident nasol, m-a rugat s-o pun în legătură cu Sefo ca să-i ceară sfaturi despre recuperare. Zis şi făcut. Le-am aranjat întâlnirea, s-au cunoscut, şi Sefo a primit un plic cu câteva pagini în care fata îşi prezenta situaţia. La o zi după ce a plecat Sefo, femeia vine la mine cu lacrimi în ochi :”domnu’ Irimia, am făcut-o de oaie. Uitaţi ce am făcut....pe desktop aveam mai multe fişiere, între care si fişierul intitulat <povestea vieţii mele> care trebuia să ajungă la domnul Sefo, numai că zăpăcită de emoţie, în loc să printez ce trebuia, am printat Povestea ......hmmm. Ce poveste aţi printat doamnă ? Povestea aia.....ştiţi dumneavoastră.....a organului genital masculin....a lui Ion Creangă”. Biata de ea printase Povestea Pulii a lui Creangă tradusă în engleză pentru cineva. „Nici măcar n-am aruncat un ochi ca să văd ce a ieşit din imprimantă, aşa că domnu’ Sefo a primit Povestea.....hmmm. Ce mă fac ?!” Îţi dai seama că m-a umflat râsul ! Când ne-am văzut mai apoi, Sefo zice...”domnule, să ştii că n-am priceput mai nimic din ce am primit de la doamna aceea”. I-am explicat că femeia a facut o greseală şi că-şi cere scuze. Uite aşa l-a cunoscut Ray Sefo pe Ion Creangă.

Altă dandana s-a petrecut la Arad. La gale lucrez nu numai cu oameni angajaţi ci şi cu rude, cu tata, cu unchii mei, cu fratele. La Local Kombat Arad, tata avea ca sarcină să se ocupe de materialele publicitare, între care şi plăcuţele alea pe care sunt trecute rundele si numele unui sponsor şi pe care le prezintă fetele în ring. Tata a făcut ce a făcut şi le-a uitat acasă. Îţi dai seama că m-am cam enervat, iar el, ca să salveze situaţia ce crezi c-a făcut ? A luat nişte cutii de pizza, le-a decupat capacele alea pătrate şi a scris pe ele cu un marker, foarte caligrafic, numerele reprizelor. M-a amuzat foarte tare iniţiativa asta văzând cum încearcă el să salveze situaţia. Oricum, să ştii că în general momentele astea penibile din carieră devin comice în timp. 

Nu ţi-a trecut prin cap să aduni într-o carte toate păţaniile astea ?

Ai să râzi, dar chiar asta o sa se întample. Chiar m-a contactat cineva de la o editură cu propunerea de a scoate pe piaţă o carte despre fenomenul Local Kombat. Nu ştiu deocamdată ce titlu o să aibă, dar o să apară şi bag mâna-n foc că o să fie interesantă. Gândeşte-te doar că Radu Pietreanu şi Mugur Mihăescu de la Vacanţa Mare s-au inspirat în multe dintre scheciurile lor din intâmplări petrecute la galele organizate de mine.

   

Cătălin Moroşanu e fala Moldovei si a Romaniei la ora asta. Cum l-ai dibuit ?

A venit la o gală de selecţie la Mamaia în 2007 când l-am adus şi pe Myke Tyson. Moroşanu a fost atât de simpatic că pe mine m-a cucerit din prima. Nu prin stilul de luptă, că la vremea aia n-avea tehnică, n-avea nimic ci doar o determinare atât de mare că era în stare să muşte şi din corzile ringului. Vroia să se bată şi în pauză, aşa că antrenorii îl ţineau cu forţa pe scaun, era ca un câine în lesă. Era venit din rugby, nu-şi controla foarte bine atunci loviturile, dar a progresat uimitor de repede. In 2007 am riscat un pic şi i l-am dat ca adversar pe Stefan Leko iar Moroşanu nu ne-a dezamăgit. A pierdut la puncte dar a luptat în aşa fel încât a stârnit admiraţia tuturor şi l-a făcut pe Leko să spună că „dacă şi în K-1 ar exista luptători atat de curajoşi şi de inimoşi precum Moroşanu, lucrurile ar sta mult mai bine”. Odată cu meciul asta, Cătălin le-a dat o palmă şi altor sportivi care n-aveau curajul să accepte meciuri cu adversari atât de tari şi a dat semnalul că s-a născut o generaţie care poate lupta contra oricui. Moroşanu a progresat foarte mult, pentru că este disciplinat şi îşi ascultă cu sfinţenie antrenorul, pe Mihai Constantin, dar în acelaşi timp este şi un showman desăvârşit, ceea ce place foarte mult, mai ales la japonezi care sunt înnebuniţi după el. 

De ce femeile în general, între care şi bunicile prietenilor mei, se uită cu nesaţ la genul asta de gale ?

Cred că e reversul medaliei. Asa cum noi barbaţii vrem să vedem evenimente în care apar femei, probabil că barbaţii ăştia din ring devin un simbol al puterii, al masculinităţii, arată şi bine cei mai mulţi dintre ei, asa că femeile, indiferent de vârstă, îi privesc cu interes.

Ce faci înainte de o gală ? Rozi unghii, fumezi, bei cafele ?

Nimic din toate astea, dar am si eu superstiţiile mele. De exemplu la fiecare gală îmi cumpăr din oraşul gazdă câte un articol vestimentar. La început eram atât de superstiţios încăt îmi cumpăram costum, cămaşă, cravată, pantofi, din fiecare oraş, dar apoi mi-am dat seama că n-au să-mi mai încapă în şifonier. Înaintea fiecărei gale trec pe la biserică şi mă rog pentru sănătatea sportivilor. Odată, biserica la care m-am dus era inchisă şi am intrat în panică pentru că nu-mi puteam face ritualul complet, însă m-a salvat un credincios care mi-a zis „domnle’ nu contează că intri în biserică sau nu, pune mâna pe clanţa bisericii şi roaga-te, nu contează că eşti înăuntru sau afară”. Şi asta m-a ajutat foarte mult ca exemplu. Altfel, când ajung la sală sunt logoreic, panicat, am momente când sufăr de pierderi de memorie de scurtă durată, de genul că dacă mă întrebi ce-am vorbit nici nu-mi aduc aminte c-am stat de vorbă cu tine. Acolo eu nu văd decât ringul, nimic altceva, nici măcar nu mai ştiu cine a fost la gală.

Să kombaţi bine şi de acum încolo !

Multumesc, şi tu la fel !