Constantina Dita pe podium la JO Beijing 2008 |
In zorii zilei de duminica 17 august 2008, in casele multor
romani era o foiala neobisnuita pentru o ora atat de matinala. Romanii
insmoniaci sau amatori de sport se frecau la ochi si isi sunau prietenii si
rudele. Dialoguri neobisnuite se auzeau prin ferestrele larg deschise: “Alo, da
drumul repede la televizor ! Ai luat-o razna, de ce ma suni la ora asta ?!
Asculta-ma, e una Dita la maraton care alearga ca un iepure. E foarte tare,
mare minune daca nu castiga maratonul !” Publicul larg n-o cunostea pe
Constantina Dita. La 38 de ani, chiar daca participa
pentru a doua oara la Jocurile Olimpice, dupa editia din 2004 cand se clasase pe locul 19, era o necunoscuta pentru marea
majoritate a romanilor. Pe masura ce inghitea traseul metru cu metru, emotiile
cresteau iar sperantele au inceput sa inmugureasca la kilometrul 20 cand Pusa a
evadat din pluton. La kilometrul 37, romanca avea 1 min si 28 de secunde avans.
Cei aflati in fata televizoarelor se frecau la ochi si nu le venea a crede.
“Daca nu rezista pana la final, daca recupereaza kenyencele ?” Ca tensiune,
emotie si desfasurare a evenimentelor, cursa Constantinei Dita era comparabila
cu epopeea de aur a Laurei Badea de la Atlanta 1996, iar in ciuda tuturor
temerilor Pusa a rezistat, la fel ca Laura cu 12 ani inainte pe plansa de la
Georgia World Congress Center. Ratacit in traficul din Beijing, fotoreporterul
Gazetei Sporturilor, Cristi Preda, a intrat pe stadion exact in acelasi moment cu Pusa. A
alergat aproape cot la cot cu ea si a ajuns la finish cu cateva secunde inainte
de sosirea Constantinei pentru a obtine niste fotografii istorice.
Regina atletismului
Dupa formidabilul si neasteptatul succes al Constantinei,
romanii au inceput s-o descopere pe noua regina a atletismului. Castigatoarea
probei probelor era o olteanca de 38 de ani din comuna gorjeana Turburea,
culmea, vecina cu Lidia Simon, vicecampioana olimpica de la Sydney 2000, de
locuinta careia o despart doar cateva case. O comuna unde nu exista sala sau
teren de sport si unde canalizarea si apa curenta erau niste necunoscute pana
in secolul 21 a dat o campioana si o vicecampioana olimpica la maraton. De
fapt, asa a si inceput drumul Constantinei Dita spre marea performanta – cu
privatiuni, cu munca in ograda familiei, cu 5 kilometri strabatuti zilnic de
acasa pana la scoala si mai tarziu, in adolescenta, cu naveta Turburea-Targu
Jiu.
“Cand am inceput sportul faceam naveta de acasa la ora 5:00.
Inainte de a pleca la scoala faceam treburile casei unde aveam vite, pentru ca
noi ramasesem fara tata si nu eram decat fratii si mama si trebuia sa ne descurcam.
De la scoala plecam la Targu Jiu cu trenul si ma intorceam noaptea”, isi
aminteste cea careia apropiatii ii spun Pusa.
In definitiv, la Beijing, Constantina Dita a facut ceea ce
stia ea mai bine sa faca, a alergat ! Catre
varful piramidei, la cros, la semimaraton, sau la maraton ori spre o viata mai
buna pentru ea si pentru comoara sa cea mai de pret, fiul sau Rafael pe care
l-a smuls dintr-o societate incapabila sa mai ofere modele tinerelor generatii
si l-a dus in Statele Unite, acolo unde cei doi locuiesc de ani buni.
Succesul Constantinei a reprezentat o uriasa surpriza pentru
toata lumea pentru ca, sa castigi maratonul la Jocurile Olimpice e ca si cum ai
cuceri Everestul, dar s-o faci la 38 de ani, cand ai acasa un copil de 13 ani,
inseamna sa fii un adevarat fenomen.
Iolanda Balas, elogia
in august 2008 performanta Constantinei Dita : “Saritura in inaltime sau
aruncarea discului sunt fleacuri…sa ma ierte raposata Lia Manoliu, sau chiar si
Nicoleta Grasu….acolo te invarti intr-un cerc si lansezi discul, dar aici
trebuie sa alergi 42 de kilometri…ganditi-va, unii dintre copiii nostri nu
alearga nici dupa tramvai sau daca trebuie s-alerge dupa un tramvai
se-mpiedica”
Aceasta combinatie de darzenie, forta si dorinta de a
invinge, de doar 1,60 si 48 de kilograme, numita Constantina Dita-Tomescu l-a
convins pe celebrul Lance Armstrong sa revina in lumea ciclismului
:”Castigatoarea maratonului olimpic are 38 de ani ! E clar ca varsta nu te
impiedica sa faci performanta”, spunea admirativ Armstrong in Velonews, in
vreme ce China Daily puncta superb :” “o pretuim pe Constantina Dita nu pentru
ca a invins ci pentru ca ne-a ajutat pe toti sa intelegem ca 38 de ani
reprezinta o varsta la care o putem lua de la capat”. La fel de plin de miez
era si titlul din The Guardian :” Romanca Dita-Tomescu e ca vinul, cu cat e mai
vechi cu atat e mai bun”.
Violeta Beclea, august 2008 : “Ii acordam o sansa Constantinei
Dita, dar trebuie sa fiu sincera si sa recunosc ca nu mai mult de bronz. E adevarat ca ceea ce a reusit Pusa la Beijing
a fost fantastic. Si-a depasit propriile limite despre care fiecare vorbim dar
nu stim unde se gasesc”.
In afara cuceririi aurului olimpic, la Beijing, Constantina
Dita a facut cea mai buna reclama posibila Romaniei.
Iolanda Balas, august 2008 : “Timp de peste 2 ore, posturile
de televiziune din toata lumea asta au aratat o reprezentanta a Romaniei…Nici
macar un sef de stat nu e prezentat 2 ore si jumatate la un post tv asa cum a
fost Constantina Dita”
Valeriu Tomescu, antrenor C-tina Dita, august 2008 : “Pentru
doua ore si jumatate am fost cel mai bun antrenor din lume iar Constantina a
fost cea mai buna atleta din lume. Pentru 4 ani ramanem campioni olimpici, iar
pentru restul vietii ramanem in istorie”.
La Beijing aurul maratonului feminin s-a decis la kilometrul
20 cand Constantina Dita a evadat din pluton si n-a mai cedat pana la final,
uitand de deshidratare de dureri de spate, de muschi sau de ligamente. Pur si
simplu romanca a fugit cu aurul, precum Philipides care acum aproape 2500 de
ani alerga de pe Campia de la Maraton
spre Atena ca sa vesteasca victoria grecilor impotriva persilor. De asta data
mesajul a fost diferit : “ Constantina Dita-Tomescu este prima campioana
olimpica a Romaniei in proba-probelor – maratonul !” Pe 23 ianuarie 2014,
varianta feminina a lui Philipides, Constantina Dita, a implinit 44 de ani. La
multi ani !
Publicat pe Gsp online pe 24 ianuarie 2014. Fotografiile sunt protejate de drepturi de autor si ii apartin lui Cristi Preda.